EXPLICAȚII BIBLICE 16 IULIE

Data: 16 Iulie

Text: Geneza 6:8-22 

Verset de aur: Geneza 6:18

Tema: Pedeapsa pentru păcat și speranța unui  nou început

Ideea centrală: A doua decizie dramatică pe care Dumnezeu o ia împotriva păcatului este să distrugă lumea din vremea lui Noe, pentru a salva rasa umană și a binecuvânta generațiile care se vor naște ulterior.

Scopul lecției: Să înțelegem adevărul că Dumnezeu poate pedepsi păcatul și la nivel global, pentru a binecuvânta mai târziu întreaga lume, și să ne inspirăm din modelul lui Noe pentru a trăi frumos în mijlocul lumii în care ne aflăm.

Explicații contextuale și exegetice

Capitolul 6 începe cu descrierea stării de păcat în care ajunsese lumea în vremea lui Noe. Pentru un Creator desăvârșit, omniscient și iubitor, să regrete că a făcut omul – coroana creației Sale – este o declarație greu de imaginat. Cuvintele lui Dumnezeu oglindesc starea iremediabilă a omenirii. Potopul este răspunsul unui Dumnezeu îndurerat la răzvrătirea fără cale de întoarcere a creaturii Sale. 

Capitolele 6-10 reprezintă tranziția între două mari momente în istoria omenirii: sfârșitul lumii (coruperea morală și pedepsirea creației) și începutul istoriei mântuirii prin alegerea lui Avraam. Scriptura prezintă istoria universală a lumii în capitolele 1-11 și istoria specifică a mântuirii începând cu capitolul 12. Lecția Pedeapsa pentru păcat și speranța unui nou început descrie pașii pe care i-a făcut Dumnezeu pentru a face posibilă ridicarea unui popor din care se va naște Mântuitorul Isus Cristos.

Observați în textul pentru studiu:

1. Coruperea iremediabilă a omenirii (6:1-7). De la alungarea lui Adam și Eva din grădina Eden, și odată cu nașterea lui Cain și Abel, omenirea s-a împărțit în două grupuri distincte: fiii lui Dumnezeu, reprezentați de familia/urmașii lui Set și caracterizați de expresia „Atunci oamenii au început să cheme numele Domnului” (4:26), și restul omenirii, reprezentați de familia/urmașii lui Cain. Familia lui Noe, pe care Dumnezeu o va folosi ca să continue binecuvântarea creației, provine din seminția lui Set, Enos și Enoh, tatăl lui Noe. 

Pe de o parte, Cain, primul născut al lui Adam și Eva, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a transmis urmașilor săi această natură și deprinderi păcătoase. Ele se regăsesc cel mai clar în viața lui Lameh, care a evidențiat un caracter mult mai răzbunător decât al tatălui sau (4:24). Pe de altă parte, Set, cel de-al treilea născut al lui Adam, este singurul fiu despre care Scriptura spune că a avut „chipul și asemănarea” tatălui său, Adam. Într-un sens generic, toți urmașii lui Adam au purtat chipul și asemănarea tatălui lor; deci, implicit, „chipul” lui Dumnezeu. Într-un sens specific însă, faptul că dintre toți urmașii lui Adam doar Set moștenește „chipul” tatălui său, are implicații morale fundamentale. Acest adevăr este evidențiat în pasajul 5:26, când Set și urmașii lui au început „să cheme Numele Domnului.” Cu alte cuvinte, prin Cain și Set, fiii lui Adam, omenirea pare să aleagă și să urmeze două destine diferite: unul caracterizat de răzvrătire (Cain și Lameh), celălalt caracterizat de evlavie (Set și Noe). 

Identitatea „fiilor lui Dumnezeu” continuă să rămână o problemă controversată. Este puțin probabil că ei au fost îngeri căzuți în păcat, întrucât aici sunt numiți „fiii lui Dumnezeu.” De asemenea, îngerii nu par să se poată căsători (Matei 22:30). O a doua posibilă identitate a „fiilor lui Dumnezeu” ar fi aceea de mari conducători sau oameni cu o natură neobișnuită prin care forțele demonice au reușit să corupă rasa umană. Faptul că pasajul vorbește în același context de uriași și de „oameni viteji…cu nume” ar putea fi un indiciu în favoarea acestei interpretări. Și anume, că forțele demonice au reușit să corupă omenirea prin abuzurile pe care le-au făcut acești oameni influenți, dar imorali. A treia posibilă identitate este aceea de „urmași ai lui Set,” adică oamenii care au început să cheme Numele lui Domnului (4:26). Când acești urmași evlavioși din seminția lui Set au început să se căsătorească cu fetele din seminția răzvrătită a lui Cain și Lameh (6:1), Dumnezeu a înțeles că omenirea este iremediabil pierdută.  

2. Pedeapsa și îndurarea lui Dumnezeu (6:8-7:24). Versetul 5 din capitolul 6 conține una dintre cele mai dramatice caracterizări ale păcatului din Scriptură: răutatea omului era „mare” pe pământ și „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Trei substantive consecutive (întocmiri, gânduri, inimă) și superlative de genul „mare” , „toate” , „în fiecare” și „numai spre” completează imaginea decadenței lăuntrice care caracteriza umanitatea în vremea lui Noe. Cu alte cuvinte, natura fizică, relațională și lăuntrică a omului era iremediabil coruptă. 

Reacția lui Dumnezeu la această realitate este la fel de neobișnuită: lui Dumnezeu I-a părut rău și s-a mâhnit. Faptul că Scriptura descrie în mod realist zbaterile lăuntrice din inima lui Dumnezeu, în aceeași măsură în care nu ascunde degradarea morală a creației, dovedește autenticitatea ei. Dumnezeu este mai mult decât o forță cosmică sau un Creator distant. Dumnezeul Atotputernic este și un Tată iubitor care suferă în relația cu copiii Săi. 

În același timp, caracterul moral al lui Dumnezeu Îl obligă să pedepsească răzvrătirea copiilor Săi. Caracterul Său sfânt Îl obligă să-Şi salveze onoarea Numelui Lui. Pedeapsa Lui este întotdeauna dreaptă. Iar faptul că potopul acoperă întregul pământ este o reflecție a adevărului că păcatul a acoperit întregul pământ. Magnitudinea pedepsei este direct proporțională cu magnitudinea păcatului.

Nu în ultimul rând, pasajul ne vorbește despre îndurarea lui Dumnezeu. Pasajul pune în contrast două teme fundamentale. Pe de o parte, Dumnezeu decide irevocabil să pedepsească creația. Pe de altă parte, El pregătește calea pentru a salva creația: „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.” Scriptura evidențiază tema îndurării nu doar prin acest contrast, ci și prin semnificația numelui „Noe,” care transmite atât sensul de „odihnă,” cât și cel de „mângâiere” (5:29). Evident, unul din motivele pentru care Dumnezeu l-a ales pe Noe a fost faptul că el a „umblat în neprihănire” înaintea lui Dumnezeu (7:1). Noe însă nu a fost salvat prin „fapte bune.” Evrei 11:7 vorbește de faptul că Noe a acceptat „prin credință” chemarea lui Dumnezeu de a construi corabia. Așadar, totul a început cu mila și harul lui Dumnezeu (6:8), iar consecințele au fost neprihănirea și umblarea în credință. 

3. Legământul lui Dumnezeu cu Noe și cu întreaga creație (8:1-10:32). Una dintre cele mai delicate întrebări este dacă putem accepta ca fiind credibil un cataclism la dimensiunile universale pe care le descrie Scriptura? Textul afirmă că revărsarea, căderea (7:11) și retragerea apelor au durat aproximativ 150 de zile consecutive. Cataclismul a produs un efect de o asemenea magnitudine încât pământul a suferit schimbări geologice majore. Oamenii de știință creștini arată că cea mai credibilă explicație pentru localizarea fosilelor de animale, pești, plante și vegetație în straturile geologice ale pământului este cataclismul universal al potopului. Din punct de vedere demografic, atât numărul de animale din corabie, cât și numărul de membrii din familia lui Noe, au reprezentat mostre suficient de mari încât să asigure în timp refacerea animalelor și a populației pământului.

Un alt principiu teologic care iese în evidență în acest pasaj este Închinarea. Primul gest pe care l-a făcut Noe când a conștientizat impactul potopului, și mai ales harul lui Dumnezeu față de familia lui, a fost să zidească un altar și să aducă jertfe înainte lui Dumnezeu (8:20). Închinarea este răspunsul unei inimi cuprinse de gratitudine: Noe a trăit, deși ar fi putut fi una dintre victimele potopului. Noe a jertfit nu doar din câteva, ci din „toate” animalele curate pe care le adusese în corabie. Cu siguranță că ar fi putut argumenta că ele sunt absolute necesare pentru repopularea pământului. Pentru Noe însă Dumnezeu a meritat ce a avut el mai bun. Închinarea a fost un gest direct proporțional cu harul pe care l-a primit de la Dumnezeu.  

Legământul este o altă temă importantă în acest pasaj (9:8-17). La fel ca celelalte legăminte (Avraam, Moise, David), Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe pentru a binecuvânta lumea. Dumnezeu a așezat un semn (aici curcubeul) prin care omul este încredințat vizibil de credincioșia lui Dumnezeu și responsabilizat față de obligațiile pe care le are în relația cu El. În mod ultim, legământul în Vechi Testament prefigurează Noul Legământ pe care Dumnezeu Tatăl L-a pecetluit cu sângele Fiului Său Isus Cristos. Cei care acceptă prin credință Noul Legământ nu se vor teme de cataclismul prin care Dumnezeu va judeca lumea pentru ultima oară. 

În final, pasajul ne reamintește despre lupta împotriva firii pământești. Noe a fost un om neprihănit. El a acceptat prin credință, fără să cârtească porunca (inimaginabilă în ochii multora) de a construi o corabie timp de peste șaptezeci de ani! Dar Noe nu a fost un desăvârșit. Scriptura ne avertizează în nenumărate rânduri despre pericolul băuturilor alcoolice (Ecl 10:17; Prov 31:4; Ps 107:27; Isa 5:12; 28:7; Osea 7:5; Mica 2:11; Hab 2:15-16; Luca 21:34; 1Cor 5:11; Gal 5:21). De asemenea, este important să înțelegem că falimentul lui Noe a avut consecințe directe asupra familiei lui. Dar așa cum a făcut-o în cazul familiei lui Noe, Dumnezeu poate răscumpăra și falimentele celor care rămân credincioși legământului Său. Prin familia lui Noe Dumnezeu a repopulat pământul, a ales pe Avraam și a format un popor în mijlocul căruia s-a născut Domnului Isus Cristos, Mântuitorul lumii!

Aplicaţii

1. Nu desconsidera impactul pe care păcatul îl poate avea asupra trupului, inimii și a relațiilor tale. Trăiești într-o lume care atrage de la sine judecata lui Dumnezeu.

2. Fii conștient de caracterul lui Dumnezeu. Lasă-te cercetat de sfințenia și dreptatea Lui.

3. Lasă-te impresionat de patosul lui Dumnezeu. El suferă atunci când copiii Lui păcătuiesc.  

4. Lasă-te mângâiat de mila lui Dumnezeu! Odihnește-te prin credință în relația de legământ în care ai intrat cu Dumnezeu.

5. Lasă-te provocat la o închinare care costă! Dumnezeu a jertfit tot ce avut mai scump pentru tine.  

6. Veghează, pentru că cel rău te va ispiti în aspectele cele mai vulnerabile ale vieții tale.

Sugestii practice

1. Fii sigur că te documentezi! Există cărți, bloguri și pagini web în limba română care te pot ajuta să răspunzi cu îndrăzneală criticilor evoluționiști în problema potopului lui Noe.

2. Nu evita Vechiul Testament atunci când cauți pasaje prin care să îți vorbească Dumnezeu! Poți învăța multe principii practice din exemplul lui Noe și al altor oameni ai credinței.

3. Fă o corelare practică între moralitatea din vremea lui Noe și moralitatea lumii de azi, și învață din istorie ca să nu îi repeți greșelile 

Întrebări pentru discuţii

1. Care sunt intepretările pe care le oferă oamenii despre identitatea „fiilor lui Dumnezeu?” Care este impactul practic al acestor interpretări?

2. Cum ai putea explica expresia „toate întocmirile gândurile din inimă”? Ce aplicații practice ai putea face pe baza acestor explicații?

3. Care ar fi unele dintre cele mai credibile argumente științifice în favoarea potopului lui Noe?

4. Cum putem explica tensiunea între caracterul evlavios al lui Noe și falimentul lui, în special, în lumina problemei băuturilor alcoolice? În mod practic, cum adâncește și rezolvă Noul Testament această problemă?

Păstor Dan Botică


Lasă un răspuns