Având în vedere faptul că din motive doctrinare baptiştii din România susțin sacralitatea vieţii de la concepţie până la deces precum şi sacralitatea familiei, Comitetul UBR întrunit în 27-28 februarie la Herina, Bistriţa încurajează slujitorii duhovniceşti şi membrii bisericilor să sprijine spiritual şi prin participare desfăşurarea Marşului pentru viaţă 2017.
You Might Also Like

Explicații biblice 17 ianuarie
Legământul noahic este primul legământ biblic dintr‑o listă mai lungă de legăminte încheiate între Dumnezeu și rasa umană după căderea omului în păcat în cadrul istoriei răscumpărării omenirii relatată în Scriptură. Se numește noahic* pentru simplul motiv că a fost încheiat cu Noe și familia lui, ca reprezentanți ai întregii rase umane. Evenimentul potopului poate fi văzut ca o încercare aproape reușită a lui Satan de a distruge sămânța femeii, adică urmașii Evei, pentru a bloca venirea în lume a adevăratei Semințe a femeii, adică Domnul Isus, prin care lumea să fie răscumpărată din păcat. Dumnezeu protejează însă opt persoane prin care sămânța femeii să poată fi continuată până la venirea Domnului Isus; dar nu doar atât, ci Domnul încheie un legământ cu ei prin care se angajează să păstreze pământul sub paza Sa în așa fel încât să nu mai fie lovit de un alt potop. Astfel, slava lui Dumnezeu este arătată prin acest legământul noahic.
Distribuie articolul
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide în fereastră nouă)
Împreună cu familia, cu biserica, cu comunitatea baptistă și evanghelică din România, plânge și Cerul la slujba de înmormântare a pastorului Vasile Al. Taloș
Puteți urmări sau revedea AICI ceremonia de la biserică și de la cimitir. AICI puteți urmări selecții din predici și…
Distribuie articolul
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide în fereastră nouă)

Explicații biblice 20 septembrie
Increderea în Dumnezeu nu este o alternativă, ci o poruncă, însă nu poate coexista cu atitudinea de mândrie personală. Smerenia, în schimb, ca acceptare a propriei condiții, facilitează apropierea de Dumnezeu și lasă loc încrederii în Dumnezeu Atotputernicul.
Distribuie articolul
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide în fereastră nouă)
De 1 iunie, Radio Vocea Evangheliei Timișoara cheamă ascultătorii la post și rugăciune pentru copiii României
Printr-un spot audio-video intitulat „Pentru copiii României”, Radio Vocea Evangheliei Timișoara lansează un apel către toți ascultătorii pentru a dedica…
Distribuie articolul
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide în fereastră nouă)

Samaritan’s Purse, organizație umanitară creștină, a instalat două spitale mobile de urgență pentru pacienții infectați cu COVID-19, la Cremona (Italia) și la NewYork
Samaritan’s Purse a instalat două unități spitalicești mobile de câte 68 paturi fiecare. Prima, pe 20 martie, lângă spitalul din Cremona, în nordul Italiei, și a doua, pe 1 aprile, la New York, în vecinătatea spitalului Muntele Sinai unde au fost deja luați în tratament 100 de pacienți cu noul coronavirus.
Distribuie articolul
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)
- Mai mult
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide în fereastră nouă)
Pentru părinții cu copii preșcolari: cărți și pagini de colorat gratuite cu teme biblice/creștine
Pentru a oferi părinților idei și materiale pe care să le folosească împreună cu copiii lor în aceste zile când sunt nevoiți să stea împreună acasă, postăm aici două careuri de cuvinte încrucișate cu tematică biblică.