Misionari români în jungla peruană


Scrisoare de informare misionară – jungla central peruană – ianuarie, februarie 2017

După ce depășește toate barierele pentru a putea ajunge pe câmpul misionar (contacte, viză, sprijin financiar) misionarul este copleșit de realitatea nouă și diferită în care ajunge. Arde de dorința de a spune mesajul acela atât de prețios care îl face să nu aibă stare, să vrea să iasă în stradă și să spună oricui ar fi deschis despre vestea minunată a mântuirii pe care Dumnezeu vrea să o dea în dar. În punctul acesta se poate izbi de bariera limbii pe care nu o stăpânește și care e un instrument necesar pentru a comunica. Pe parcursul procesului de învățare a limbii poate deveni copleșit de ceea ce observă, realitățile stringente ale celor cărora a venit să le slujească: sunt săraci și nu au ce mânca, cu ce se îmbrăca sau încălța, suferă de multe boli, nu au studii sau pregătire cât să poată să găsească slujbe bune. Misionarul plin de entuziasm ar vrea sa le rezolve pe toate fiindcă îl doare să vadă atâtea lipsuri. Se lasă prins în iureșul acestor activități și îi mai rămâne puțin timp și energie ca să se asigure că mesajul acela prețios e bine înțeles de localnici. Dacă în activitățile noastre ca biserică sau în misiune nu dăm suficient timp și energie pentru a ne asigura că mesajul nostru e priceput ca atare de cei cărora îl adresăm, ajungem să fim activiști, să ne dedicăm ajutorărilor sociale, să formăm copiatori de obiceiuri creștine și nu ucenici care cred ferm mesajul Scripturii pentru că îl înțeleg în toată amploarea lui și-l aplică cu discernământ în situațiile zilnice. Discernământul acesta este cheie pentru supraviețuirea creștinismului într-o lume în care e tot mai atacat.

Pentru a încerca să ilustrez importanța înțelegerii mesajului nostru întocmai cum îl intenționăm vreau să mă folosesc de o experiență din viața noastră în poporul așenika.

Un tânăr credincios peruan a hotărât să se căsătorească cu o tânără dintr-un sat așeninka, de curând întoarsă la Dumnezeu, cu o credință simplă, în formă incipientă. Ea știe ca e păcătoasă, și că trebuie să creadă în Domnul Isus pentru a căpăta mântuirea lui Dumnezeu, dar nu știe prea multe despre viața creștină și implicațiile ei. Tânărul nostru, în iureșul dragostei uită și neglijează detaliul acesta. El merge pe calea corectă ca să își arăte intențiile serioase: vorbește cu părinții și le cere fata exprimându-și dorința de a se căsători cu acte în regulă. Părinții sunt încântați și i-o dau. Tânărul pleacă la oraș ca să se intereseze la primărie ce acte sunt necesare pentru depunerea dosarului de căsătorie, călătorește sute de kilometri pentru a obține actele și pregătirile acestea iau timp și multă cheltuială. Părinții sunt îngrijorați; fata dezamăgită vine să își exprime față de mine suferința prin care trece: tânărul i-a creat speranțe deșarte, a amăgit-o, i-a făcut promisiuni și a dispărut. Sigur și-a găsit altă fată între timp! Când o întreb de ce crede că a mințit-o îmi spune ca ea nu poate înțelege cum el spune că o iubește și o vrea de nevastă și nu o ia chiar în seara aceea la el acasă.

Atunci încep să înțeleg. Intențiile lui bune și serioase au fost interpretate prin filtrul cultural așeninka și au fost găsite neserioase. De ce? Fiindcă în lumea lor, acordul părinților e suficient pentru a fi considerați căsătoriți. Ei nu puteau înțelege de ce el a plecat imediat după ce a cerut-o, în loc să o ia la el acasă conform obiceiului. În felul acesta, mesajul lui de seriozitate și curăție în această decizie a fost înțeles exact pe dos. Dacă el și-ar fi luat timp să observe cum e procesul căsătoriei în acest popor, ar fi putut să le explice mai clar că tot ce făcea el e normal și necesar în fața legilor țării.

Gândiți-vă deci că în urma acestei descoperiri culturale, acum trebuie să ne luăm toate precauțiile necesare în pregătirea lecției biblice despre nașterea Mântuitorului, pentru ca oamenii să înțeleagă în ce consta logodna Mariei cu Iosif.

Oricare dintre noi poate să se confrunte cu asemenea interpretări greșite, cu implicații mai mici sau mai mari. Cel mai bine e să le prevenim printr-o pregătire atentă și minuțioasă a mesajului nostru, cu atât mai mult când e vorba de veșnicia sufletelor, de împărtășirea Evangheliei peste barierele culturale ale fiecărui loc în care am fost chemați să slujim. A ne lua timp să înțelegem de ce localnicii fac ceea ce fac și cum îl fac e la fel de important ca învățarea limbii prin care se exprimă. În transmiterea mesajului ne putem folosi de aceste observații ca de o altă limbă care aduce și mai multă lumină conceptelor atât de diferite prezente în mesajul Scripturii.

În România

În ultimele două luni am fost în România, vizitând diferite biserici, familii, prieteni. Un timp absolut necesar atât pentru noi cât și pentru Ephram. El și-a petrecut majoritatea vieții în Peru fiind obișnuit mai mult cu această țară în care s-a născut. Însă cât a fost în România ne spunea că îi place mai mult acolo fiindcă avea bunici și familie cu care să se identifice că aparține.

Pentru noi a fost o bucurie să ne vedem cu oameni cunoscuți și să discutăm cu ei la un alt nivel cultural și de educație, să experimentăm siguranța din România (câtă lipsă de stres să te poți plimba pe jos prin tot orașul fără să te uiți în toate părțile dacă sunt hoți să îți fure ceva, sau să dormi noaptea în pat fără grija că te-ai putea trezi sub amenințarea armelor unor hoți care intră să spargă casa). Iarna cu zăpezile ei mari și frigul extrem pentru noi a avut farmecul ei, căci ne-am bucurat la maxim de zăpadă. Și dăm slavă Domnului că nu ne-am îmbolnăvit pe toată perioada cât ne-am confruntat cu iarna.

În mod deosebit, fără să ne propunem, am ajuns să vizităm în 2 luni 16 biserici, într-un program atât de alert și strâns încât cu părere de rău a trebuit să refuzăm pe cei care s-au gândit prea târziu să ne invite, încercând poate să ne revanșăm data viitoare când vom mai fi în țară, cu ajutorul Domnului. Ne-am propus să încercăm să venim mai des, dar această dorință implică cheltuieli foarte mari la care numai Dumnezeu știe cum vom face față.

Mulțumim încă o dată tuturor celor care ne-au deschis casele lor ca să ne găzduiască, celor care au făcut efortul să ne răsfețe cu mâncăruri cât mai alese, și bisericilor care ne-au primit cu căldură la propriu și la figurat în această iarnă. Vă mulțumim că nu ne-ați uitat și că ne iubiți și după atâția ani pe câmpul de misiune.

Nevoie de lucrători… dar pregătiți!

Peste tot am încercat să ducem mesajul că “mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii.” Dacă lipsește ceva în misiunie, sunt … misionarii. Și mai ales, misionarii pregătiți, cu suficientă înțelegere despre lucrarea transcuturală, pentru ca atunci când merg pe câmp, să nu creadă că e suficient să facă ce au făcut acasă. Deși există diverse programe de pregătire misionară în România, am văzut că nu au încă un curiculum suficient de extins sau specializat, pentru a da candidaților mai mult decât o orientare generală. Din păcate același lucru îl putem spune și despre Peru, unde există multe inițiative de școli misionare de scurtă durată, doar cu informații generale. Avem pe inimă în Segadores, și împreună cu alți misionari de la alte agenții și biserici, înființarea unei astfel de școli de misiune care, pe o durată de cel puțin 2 ani de zile, să servească întregii comunități evanghelice din țară. Însă căutăm prilejul și forma potrivită, ne-existând încă nimic concret.

Deși există o limită între lucrurile pe care le poate învăța cineva într-o școală și ceea ce experimentează practic pe câmpul misionar, pregătirea aceasta este foarte importantă pentru că îi dă misionarului în devenire uneltele necesare pentru a analiza o cultură, pentru a învăța o limbă străină, concepte de fonetică și traducere, pentru a contextualiza evanghelia, pentru a lucra în echipe internaționale, pentru a știi ce întrebări să pună în fiecare situație, pentru a-și cunoaște opțiunile legale și logistice, pentru a învăța și partea administrativă sau legală, etc.

Înapoi în Peru

Ne-am bucurat de o călătorie liniștită la întoarcerea în Peru, cu o escală în Londra unde am avut frați care ne-au tratat cu multă dragoste. Ajunși la Lima am dat pe la mulți doctori ca să rezolvăm mai multe probleme de sănătate pentru care nu avem specialiști în junglă, l-am înscris pe Ephram la grădinița Marinei Peruane cu învățământ la distanță și ne-am făcut cumpărăturile pentru trib. De asemenea am participat la întâlnirea consiliului director al Segadores pentru o dare de seamă și pentru diverse decizii administrative.

Noi suntem acum la baza de misiune în Pucallpa. Ajunși la noi acasă am avut un timp și pentru odihnă. Dar și aici avem acte de rezolvat la imigrări, la bancă, pe internet, revizia tehnică a mașinii, îmbunătățiri la casă care a trecut cu brio printr-un sezon ploios foarte agresiv. E bună câte o călătorie în România, dar între timp se adună treburi de făcut.

Pentru perioada următoare rugati-vă împreună cu noi pentru următoarele:

-Sănătatea părinților noștri. Vom sta și noi mai liniștiți știind că ei sunt bine.

-Ca Domnul să ne trimită lucrători care să completeze echipa noastră. Avem nevoie urgentă de coechipieri.

-Sănătatea noastră. Să ne țină Domnul sănătoși ca să ducem lucrarea mai departe.

-Să putem rezolva diferitele nevoi de care trebuie să ne ocupăm aici în Pucallpa.

-Să nu fi apărut probleme sau complicații în trib în lipsa noastră, pentru ca la întoarcere acolo să găsim totul bine.

Vă salutăm cu drag și vă amintim că ne bucurăm fiecare dată când ne scrieți fie și câteva rânduri.

Fam. Dumitru: Marcus, Adina, Ephram.


Lasă un răspuns