EXPLICAȚII BIBLICE 16 APRILIE

Data: 16 Aprilie

Tema: Isus Cristos: Biruitorul asupra morții 

Textul biblic: Matei 28:1-20

Versetul de aur: Matei 28:19-20

Ideea centrală: Învierea Domnului Isus Cristos este calea spre biruință. El ne cheamă la o viață de credință, supunere, sacrificiu şi mărturie.

Scop: Să ne ajute să pășim cu bucurie pe urmele Domnului Isus propovăduind şi altora adevărul învierii Lui.

Domnul nostru este viu! Aceasta este piatra de temelie a învățăturii și a credinței noastre. Studiul din această zi ne învață despre importanța credinței. În dimineața învierii au fost mai multe categorii de oameni care s-au raportat diferit la acest eveniment, unii în final ajungând să creadă, alții împietrindu-se și mai mult. Din aceste exemple avem de învățat ceva important fiecare dintre noi.

Explicații contextuale și exegetice

1. Calea spre biruință implică credință (vs. 1-7)

Scriind la câțiva ani după învierea Domnului, apostolul Pavel a spus că pentru evrei crucea este o pricină de poticnire, iar pentru greci o nebunie (1 Corinteni 1:23). Înțelegem acest lucru observând reacția filozofilor stoici şi epicurieni, care fie au râs atunci când Pavel le-a vorbit despre învierea din morți, fie nu au putut înțelege acest adevăr (Fapte 17:20, 32). Femeile au venit în dimineața învierii la mormânt cu mir scump pentru a unge trupul Celui care murise. În mintea lor Isus era mort, iar trupul Său trebuia tratat cu reverență, după obiceiurile evreiești.

Atât ele, cât şi ucenicii Domnului, au trecut printr-un puternic moment de necredință. Pentru a merge pe calea biruinței cu Cristos, uneori trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu indiferent de presupozițiile noastre. Exemplul femeilor, al soldaților romani şi al ucenicilor ne învață câteva lucruri importante despre credință.

Femeile care au venit la mormânt împărtășeau credința celor mai mulți oameni care Îl urmaseră pe Isus. Credința lor s-a bazat doar pe semnele şi minunile pe care Domnul Isus le-a făcut (vezi Ioan 2:23). Prin acțiunea lor din zorii zilei de duminică, înțelegem că în adâncul inimii lor ele credeau că Domnul Isus era mort.

Ce trebuie să învățăm de aici? Credința multor persoane lucrează numai atât timp cât văd semnele sau minunile din viața lor. De asemenea, sunt şi multe persoane pentru care viața, moartea, învierea şi prezența Domnului Isus sunt o pricină de poticnire sau o barieră în calea credinței. 

Indiferent de situație, drumul spre biruință începe cu schimbarea atitudinii noastre față de persoana Domnului Isus Cristos. Cum este posibil acest lucru? Întotdeauna Dumnezeu va veni în întâmpinarea credinței noastre. În pasajul de față îngerul Domnului le-a încurajat pe femei prin cuvintele: Nu vă temeți! (v.5). Apoi, a lucrat la restaurarea credinței lor, asigurându-le că știe motivul venirii lor la mormânt: Nu este aici; a înviat, după cum zisese (v.6). 

În final, ele au acceptat mesajul îngerului prin credință. Cuvintele transmit nu numai încurajare, ci şi responsabilizare. Domnul le-a chemat la o viață de slujire, le-a trimis să vestească adevărul şi celor care încă nu văzuseră minunea învierii. Credința noastră va crește în măsura în care împlinim ceea ce ne poruncește Dumnezeu. Numai atunci vom vedea dacă ceea ce El ne-a promis este adevărat. 

2. Calea spre biruință implică ascultare (vs. 8-15)

Îndoiala femeilor a fost însă schimbată de puterea lui Dumnezeu în bucurie. Dar bucuria nu este suficientă pentru a întări credința unei persoane. O altă lecție pe care o putem învăța din exemplul lor este aceea a supunerii. Femeile au auzit mesajul îngerului despre înviere, l-au crezut dar nu s-au oprit numai la o credință bazată pe sentimente (frică şi bucurie). Scriptura ne învață că bucuria nu este o opțiune, ci o poruncă (Deuteronom 16:14; Filipeni 2:8). 

Chiar dacă schimbarea lăuntrică este importantă, ea trebuie să se manifeste prin ascultarea practică. Observăm că femeile s-au supus poruncii lui: au alergat să dea de veste ucenicilor Lui (v. 8). Dumnezeu ne cheamă la bucurie, un sentimentul care trebuie să însoțească viața de credință. 

Supunerea este răspunsul practic pe care Dumnezeu îl așteaptă de la fiecare din noi. Când viața noastră de credință dovedește supunere, Dumnezeu este gata să ne descopere mai mult din planul Său. Domnul Isus le-a întâmpinat pe femei în drumul lor spre Galileea. Pentru că au răspuns cu credință, Însuși Domnul Isus a întărit cuvintele îngerului prin prezența Sa. 

În final, observăm că soldații romani nu au răspuns cu aceeași credință. Şi astăzi există oameni care vor trata sărbătoarea învierii cu indiferență, mânați de interese personale sau chiar cu ostilitate. 

Ce putem învăța din exemplul lor? În primul rând, chiar dacă fuseseră martorii acelorași evenimente (v. 11b), soldații romani au ales să asculte de cei care l-au judecat pe Domnul Isus, adică de preoții cei mai de seamă. În al doilea rând, soldații romani au preferat să îngroape, nu să slujească, adevărul. Pentru ei, banii au contat mai mult decât responsabilitatea de a mărturisi adevărul. Ca Iuda odinioară, ei au luat banii preoților pentru a opri lucrarea Domnului. 

3. Calea spre biruință implică mărturie (Matei 28:16-20)

Partea finală a lecției ne descrie reacția ucenicilor față de vestea învierii. 

Domnul s-a descoperit şi ucenicilor, așa cum El le făgăduise femeilor. Şi în acest caz, reacțiile au fost diferite. Unii au crezut dar alții s-au îndoit, chiar dacă L-au văzut pe Domnul cu ochii lor (Matei 21:17; Ioan 20:25). 

Domnul Isus a mai făcut un lucru important, i-a asigurat pe ucenici de prezența şi puterea Lui (v.18). Siguranța prezenței Domnului trebuie să se manifeste practic în modul în care ne trăim viața. Drumul spre biruință începe cu schimbarea viziunii despre înviere şi presupune propovăduirea Evangheliei, lucrarea de ucenicizare şi consacrarea celor care acceptă credința în învierea Domnului Isus (vs.19-20). 

Aplicații

În viața de credință ascultarea şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu joacă un rol foarte important. Femeile, soldații, şi mai târziu ucenicii, au avut ocazia să pună în practică această lecție. Noi putem de asemenea învăța din exemplul celor care fuseseră martori ai minunii învierii. Calea spre biruință începe prin schimbarea radicală a atitudinii noastre față de Domnul Isus Cristos cel înviat. Acest adevăr este valabil atât pentru cei care împărtășesc deja credința în înviere, cât şi pentru cei care încă se îndoiesc.

Domnul vine în întâmpinarea credinței noastre, dar ne cere să facem pași hotărâți pentru a crește în maturitate şi credință. Calea spre biruință începe prin schimbarea radicală a atitudinii noastre față de Cristos cel înviat. 

Calea spre biruință presupune ucenicizare, învățare şi consacrarea celor care acceptă credința în învierea Domnului Isus (vs.19-20). Nu în ultimul rând, calea spre biruință înseamnă supunere, adică, păzirea poruncilor Domnului (v.20). Este important să înțelegem că pe calea spre biruință, finalul depinde mai puțin de efortul nostru şi mai mult de prezența Domnului pe această cale: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!” 

Sugestii practice

Subliniază importanța bucuriei în viața credinciosului. Bucuria este sentimentul care trebuie să însoțească viața noastră de credință (vezi Filipeni 2:8).

Atrage atenția asupra pericolului transformării sărbătorii într-un eveniment lipsit de conotație spirituală, având o semnificație doar în plan trupesc. Avem obligația să veghem ca bucuria să dea naștere la o viață de ascultare și mai ales, de credință. 

Întrebări pentru discuții

Ești un martor al Domnului Isus Cristos Cel înviat în fiecare zi?

Din perspective diferite, exemplul femeilor şi al soldaților romani ne îndeamnă şi pe noi la o nouă atitudine față de Cristos Cel înviat. Care este atitudinea noastră față de adevăr? Cât de mult suntem dispuși să sacrificăm pentru a propovădui vestea învierii?

Trăiești în ascultare de poruncile Domnului în fiecare zi?

Sărbătoarea învierii ne va obliga să răspundem la următoarele întrebări. Suntem gata să ne supunem poruncii de a mărturisi şi altora vestea învierii? Care este atitudinea noastră față de adevăr? Ce este mai important pentru noi: propovăduirea învierii Domnului sau împlinirea materială? 

Pastor Alin Faur


Lasă un răspuns