Puțini oameni au conștientizat mai profund eșecul ca sfântul apostol Petru. Același Petru care a umblat pe ape, același care a spus „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”, același care a auzit pe muntele schimbării la față „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați” s-a comportat în mod lamentabil, lepădându-se de Cristos de trei ori în noaptea arestării Sale.

Și totuși… același Petru, în ziua de Rusalii și apoi în mijlocul unor persecuții incredibile, se ridică să facă lucruri incredibile pentru Biserica lui Cristos. Mai târziu, același Petru le scrie creștinilor care sufereau pentru credința lor, încurajându-i să nu cedeze și să nu-și abandoneze credința, în ciuda suferinței.
Ce s-a întâmplat cu Petru cel pripit, năvalnic ca apele și dominat de emoții? Da, este același Petru care a călătorit cu Isus și care l-a trădat pe Isus, dar care s-a maturizat în credință, a învățat din greșeli și care a fost umplut de Duhul Sfânt.
Oamenii eficienți sunt cei care înțeleg că, în ciuda celor mai bune intenții, noi suntem înclinați spre eșec atunci când ne bazăm pe puterea noastră și nu pe puterea Duhului Sfânt.

Dacă niciodată nu ai eșuat, nu-ți fă probleme…se va întâmpla. Dacă ai experimentat cândva un eșec, nu lăsa eșecul să te definească. Dacă te confrunți chiar acum cu eșecul, amintește-ți că Dumnezeu poate folosi eșecul tău, pentru a-Și împlini scopul cu privire la tine.

Pastor Samy Tuțac