Cel care critică orice și oricând suferă de o sminteală sufletească

Am încercat în ultima vreme să înțeleg fenomenul criticii obsesive practicat de unii oameni, aparent normali. De ce sunt atât de porniți să critice mereu, orice și pe oricine? De ce mint și denaturează realitatea? De ce cuprinși peste măsură de sindromul mesianic au impresia că ei le stiu pe toate? Oare acești oameni, unii dintre ei pretinzându-se creștini, n-au citit niciodată Predica de pe Munte? Oare nu au auzit niciodată avertismentul Mântuitorului: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura”? (‭‭Matei‬ ‭7:1-2‬ ‭NTR‬‬) Zilele trecute am dat peste un text, scris de psihologul Mirela Antonache Gheorghita, care explică simplu și clar, ce anume denotă nevoia de a-i critica tot timpul pe cei din jur. „Cel care critica traieste cu iluzia ca este mai bun decat celalalt, are senzatia de control al situatiei, se simte superior si se foloseste de critica pentru a-si hrani narcisismul ranit.

Critica este in acelasi timp si o forma de lauda de sine ce vine dintr-un sentiment de inferioritate. Prin minimalizarea celuilalt se va obtine o crestere a stimei de sine, iluzorie si de moment. Critica este intotdeauna declansata de o conditie de nemultumire, nesiguranta sau nefericire. In practica, multi dintre cei care se ocupa cu criticarea celorlalti incearca pur si simplu sa-si distraga mintea de la suferinta existentiala si de la durerea interioara cu care se confrunta.

Critica pe altii pentru a nu se critica pe ei insisi si pentru a nu fi nevoiti sa ia masuri pentru rezolvarea propriilor probleme. Se uita la paiul din ochiul altora in timp ce ignora barna din ochiul lor. Cei din jur devin centrul atentiei lor si sunt pregatiti oricand sa gaseasca un defect in orice le este exterior doar in scopul de a face ceva pentru a umple spatiile goale din vietile lor.” Știu că uneori este greu să nu răspunzi cu aceeiași monedă, oamenilor care nu se dau înapoi să murdărească până și fulgii de zăpadă sau petalele florilor.

În realitate, acești oameni suferă de o gravă sminteală sufletească, având nevoie de compasiune și rugăciune. Am învățat ceva extraordinar de la David, regele lui Israel. Când fugea de Absalom, un alt suferind de sminteală sufletească, un om rău și fără caracter arunca injurii la adresa lui și-l blestema în toate felurile. Răspunsul lui David, oferit camarazilor săi care doreau să-l răzbune, a fost uimitor:”Dacă Domnul îl pune să batjocorească, ce pot eu face?” Chiar așa, dacă Domnul i-a pus pe unii să arunce ocară asupra noastră, ce am putea face? Dar dacă nu i-a pus Domnul, le-aș spune și celor care aruncă cu noroi și celor ocărâți…răzbunarea este a Domnului!


One thought on “Cel care critică orice și oricând suferă de o sminteală sufletească

  1. Alina

    Poate e ceva ce tine de natura umana. Evident ca nu e ceva ce a fost dezvoltat de persoana respectiva in mod intentionat. Sunt lucruri pe care le facem fara sa ne dam seama ca sunt gresite. In acest moment, prin intermediul acestui articol, persoanele care il citesc si sunt de acord, practic ii critica pe cei care sunt in aceasta situatie. Si eu as fi, in mod normal, de acord, doar ca nu ii judec.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.