Mesajul de Anul Nou al Președintelui Uniunii Baptiste din România

image

Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos,

După 365 de zile de alergare, fără a avea prea mult răgaz, iată-ne în faţa unor noi provocări. Suntem în faţa unui necunoscut, la începutul unui drum pe care nu am mai fost. Suntem într-un moment când pot apărea o mulţime de întrebări, dar bucuria noastră este că nu suntem singuri. Chiar dacă nu cunoaştem drumul, Îl cunoaştem pe Domnul Cel atotputernic şi iubitor care a parcurs atent acest drum.

Acum, la început de an, El nu este dispus să ne ofere instrucţiuni detaliate, ci este gata să vină cu noi zilnic, să parcurgă acest drum împreună cu noi, pas cu pas. Apreciem acest mod de exprimare a iubirii? Îi suntem mulţumitori pentru felul în care este gata să ne poarte de grijă? Putem să ne exprimăm iubirea căutând în acest an să facem voia Lui? Unii ar vrea să îl aibă pe Domnul în urma lor. Ei să îşi croiască drumurile şi Domnul să îi urmeze. Alţii ar vrea să Îl aibă pe Domnul ca însoţitor. Să le fie aproape, să aibă cu cine se sfătui la greu, să aibă cine să îi ocrotească şi să îi binecuvânteze. Sunt şi oameni care îl vor pe Domnul în faţa lor. Domnul să le arate drumul, Domnul să le deschidă uşi, Domnul să îi conducă în toate aspectele. Eu îmi doresc un An Nou, bun pentru Dumnezeu. Îmi doresc ca în 2016 El să fie mulţumit, încântat, bucuros şi fericit. Chiar dacă am unele planuri, mă rog şi vreau să lucrez în aşa fel ca să se împlinească visele Lui, planurile Lui, obiectivele Lui la timpul decis de El şi pe calea aleasă de El. Îmi doresc şi mă rog ca Domnul să meargă înainte şi Eu să îl urmez cu bucurie şi cu credincioşie. Nu mă deranjează deloc să se vadă în fiecare împrejurare că eu sunt sluga Lui. Nu mă deranjează să fie evident că în toate aspectrele vieţii este gândirea Lui, sunt planurile Lui şi dorinţele Lui.

Fraţi şi surori în Cristos,

Vă invit să umblaţi în acest an la fel ca mine. Veniţi să fim toţi oameni care să Îl recunoaştem, să Îl prezentăm, să Îl onorăm pe Dumnezeu prin încrederea şi prin ascultarea noastră. Am învăţat de la Domnul Isus Cristos că adevărata dragoste caută binele celuilalt. Vreau ca în 2016 să îmi demonstrez iubirea faţă de Dumnezeu, căutând cu mai multă ardoare să fac voia Lui. Acum, când în mod firesc şi natural ar trebui să ne gândm la mai bine pentru noi şi pentru cei dragi, vă rog să ne gândim cu seriozitate la Domnul nostru. Să ne dorim şi să acţionăm în aşa fel ca El să fie binecuvântat mai mult, slăvit mai mult, ascultat de mai mulţi, preţuit de mai mulţi, slujit de mai mulţi.

Când Împăratul meu va fi înălţat mai mult, eu, sluga Lui voi fi de-a dreptul încântat!

Viorel Iuga


Lasă un răspuns