EXPLICATII BIBLICE: 27 DECEMBRIE

rsz_calendara43Data: 27 decembrie 2015
Tema: Vindecarea unui mut îndrăcit
Text: Matei 9:32-34
Verset de aur: Matei 9:33 După ce a fost scos demonul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”

Ideea centrală:

Morții sunt readuși la viață, orbilor li se redă vederea și muții capătă glas. Această succesiune de miracole proclamă fără echivoc: „Epoca mesianică a venit! Isus este Mesia lui Dumnezeu!”

Explicaţii contextuale și exegetice:

  • Contextul

Acesta este cel de-al zecelea miracol pe care Matei îl consemnează în secțiunea 8:1-9:38 și este precedat de o înviere din morți (Mat. 9:23-26) și de o vindecare a doi orbi (Mat. 9:27-31). Conform profețiilor din Isaia (cf. 35:5-6), învierea morților, redarea vederii orbilor și tămăduirea celor muți sunt semne clare ale sosirii epocii mesianice (cf. Mat. 11:5).

În două rânduri (8:16-17; 11:4-5), Matei face trimitere la texte mesianice din Isaia, care sunt împlinite în lucrarea de vindecare săvârșită de Isus (cf. Isaia 42:7; 53:4; 61:1). Mesajul autorului/evanghelistului este unul clar: Epoca mesianică, anunțată de Isaia, a sosit! Isus este Mesia lui Dumnezeu!   

Frecvența (zece miracole personalizate, doar în secțiunea 8:1-9:38; cf. 9:35), varietatea (vindecarea de febră, lepră, paralizie, hemoragie internă, orbire, muțenie; eliberarea din posesiunea demonică; învierea din morți) și unicitatea miracolelor săvârșite de Isus (v. 33 b: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”; a se vedea și discuția privitoare la vindecarea orbilor, din lecția anterioară) sunt semne clare ale instaurării epocii mesianice – epoca restaurării tuturor lucrurilor!   

Toate aceste miracole prezentate în secțiunea 8:1-9:38 nu sunt, în primul rând, gesturi de compasiune ale lui Isus față de nevoile imediate și urgente ale oamenilor, situațiile critice de aici și de acum (deși sunt și asta, în mod cert); ci sunt, înainte de toate, semnele intervenției răscumpărătoare ale lui Dumnezeu, în mijlocul unei lumi căzute și corupte de păcat – toate aceste boli și suferinți fiind, de fapt, rezultatele păcatului și decăderii.

Instaurarea epocii mesianice, anunțată de profeții VT, presupune intervenția răscumpărătoare a lui Dumnezeu în creație, cu scopul de-a o răscumpăra de sub puterea, blestemul și consecințele păcatului.

 

  • Textul

Formula „pe când plecau orbii aceştia” (v. 32a) nu doar că leagă cele două secțiuni, care redau vindecarea orbilor și a celui mut, dar și arată frecvența cu care Isus săvârșește minuni – abia vindecase doi orbi, și deja I se și solicită vindecarea unui mut demonizat. Frecvența minunilor (după cum s-a notat, sunt zece miracole personalizate, doar în secțiunea 8:1-9:38; cf. 9:35) dovedește că Împărăția lui Dumnezeu se instaurează cu putere prin Isus Hristos, invadând teritoriile aflate sub puterea demonilor, a păcatului, a bolii și a morții (cf. 12:28).

Evreii din antichitate nu vedeau o legătură obligatorie între muțenie și posesiune demonică (cf. 4:24; 15:30-31; Marcu 7:32-35). Și aceasta pentru că aveau abilități (mai mult sau mai puțin dezvoltate) de a distinge între cauzelele naturale și cele supra-naturale ale bolilor (cf. 4:24; 15:30-31). În anumite cazuri, existau evidențe suplimentare, indicii că muțenia anumitor suferinzi era într-adevăr rezultatul posedării (cf. 12:22-30). Acesta este și cazul redat în pasajul nostru (v. 32b).

Pasajul redă în mod sumar vindecarea posedatului mut (v. 33a). Detaliile sunt reduse la minim, fiind evidențiată exorcizarea (vv. 33a, 34) și nu vindecarea muțeniei per se. Suferința celui mut a fost soluționată de la cauză – demonul care îi împiedica vorbirea (v. 33a).

Mai mult, după cum se poate observa, și Isus este „mut”, în secțiunea aceasta. Singurii care vorbesc sunt cei din mulțime și fariseii (vv. 33b-34). Autoritatea și puterea lui Isus se vede și din faptele Lui, nu doar din cuvintele pe care le rostește (cf. 7:28-29). Apoi, „muțenia”/tăcerea lui Isus din acest pasaj mai poate fi interpretată ca act de identificare cu cel aflat în suferință.    

Dacă vindecarea este redată foarte sumar, accentul textului cade, în schimb, pe reacția contrastantă a celor care au asistat la miracol (vv. 33b-34). Mai mult de jumătate din secțiune se ocupă de reacția audienței. Acest miracol încheie o serie impresionantă de zece minuni, redate focalizat (cf. 9:35), prin care Isus își dovedește Mesianitatea (8:1-9:38; cf. 11:4-5; 12:23). Care va fi reacția audienței, în fața acestei demonstrații incomparabile de putere și autoritate divină (v. 33b)? În anumite situații, credința a dus la minuni (9:27-31). Dar oare în câte cazuri minunile vor conduce la credință (v. 33b; cf. 11:20-24)?

Reacția pozitivă a mulțimii, una de „mirare”, este formulată în termeni superlativi: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” (v. 33b). Remarca lor nu ar trebui redusă la miracolul vindecării acestui mut demonizat. Exorcizări au mai fost în Israel, chiar pe timpul lui Isus (cf. 12:27) și chiar în lucrarea Lui din acea regiune (cf. 4:24; 8:28-34). Cel mai probabil, reacția lor are de-a face cu întreaga serie de vindecări, pe care secțiunea noastră o încheie (8:1-9:38). O asemenea demonstrație de putere și autoritate divină este unică în istoria lui Israel! Împărăția lui Dumnezeu invadase cu putere lumea lor (cf. 12:28)! Cu toate acestea, „mirarea” mulțimii (v. 33b) nu se transformă în credință autentică, Isus mustrând „cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră” (11:20-24). Această cetate este una din cele mustrate de Isus pentru necredință (cf. 9:1; 11:23-24).

În textul paralel din 12:22-32, text care redă un miracol similar (un mut îndrăcit este vindecat), cu reacții similare din partea mulțimii și a fariseilor (12:23-24), „mirarea mulțimii” trece de la „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” (v. 33b) la „Nu cumva este acesta Fiul lui David?” (12:23). Mulțimea face un nou pas pozitiv pe calea descoperirii lui Isus Mesia. Câți dintre ei, însă, vor face toți pașii necesari unei cunoașteri mântuitoare?

Reacția mulțimii este pusă în contrast cu reacția fariseilor (vv. 33b-34: „noroadele ziceau… Dar fariseii ziceau…”). Pentru prima dată în Ev. după Matei, fariseii își exprimă pe față ostilitatea față de Isus (v. 34; cf. 9:4). Niciun adversar nu a putut contesta faptul că Isus săvârșea minuni; în schimb, au contestat sursa puterii/autorității cu care erau înfăptuite (v. 34; 12:24). La zeci de ani după înălțarea lui Isus Hristos la cer, rabinii care au contribuit la scrierea Talmudului (o culegere evreiască de tradiții și învățături religioase, legislative, rabinice, populare, etc.), adversari înrăiți ai lui Isus și ai creștinismului, au continuat să afirme faptul că Acesta a săvârșit minuni numeroase în timpul vieții Sale, chiar dacă au continuat să explice aceste minuni prin prisma puterilor demonice (Sanhedrin 43a, 107b; Sotah 47a; cf. Iosefus Flavius, Antichități 18.3.3). Nici măcar cei mai aprigi adversari nu au contestat miracolele înfăptuite de Isus Hristos!           

În același text paralel din 12:22-32 fariseii (la fel ca mulțimea) își intensifică reacția, „stăpânul demonilor/domnul dracilor” (v. 34) primind aici și un nume – „Beelzebul” (12:24). Fariseii fac și ei un nou pas, descendent, pe calea respingerii lui Mesia (cf. 12:14; 16:1, 21; 21:45-46; 22:15; 26:3-5, etc). Reacția lui Isus este una vehemementă, acuzându-i de „hulă împotriva Duhului Sfânt” (12:25-32). [„A huli împotriva Duhului Sfânt” înseamnă să respingi lucrarea miraculoasă, răscumpărătoare, a lui Isus Hristos, atribuind-o puterilor demonice. Nu avem nici un indiciu biblic că „hula împotriva Duhului Sfânt” ar însemna altceva.]

Fariseii resping acea demonstrație de putere și autoritate divină, unică în istoria lui Israel (8:1-9:38; v. 33b)!                 

 

Aplicații și considerente teologice:

  • Miracolele săvârșite de Isus nu sunt, în primul rând, gesturi de compasiune față de nevoile imediate și urgente ale oamenilor (deși sunt și asta, în mod cert). Ele sunt, întâi de toate, semne ale intervenției răscumpărătoare ale lui Dumnezeu într-o lume căzută coruptă și afectată de păcat.
  • Miracolele săvârșite de Isus dovedesc că Împărăția lui Dumnezeu s-a instaurat cu putere pe pâmânt, invadând teritoriile aflate sub puterea demonilor, a păcatului, a bolii și a morții (cf. Mat. 12:28).
  • Demonstrația plină de putere și autoritate divină a lui Isus nu rămâne fără reacție: ea produce uimiri (adeseori) trecătoare sau impresii de moment; respingeri tot mai înverșunate; „capitulări” depline, prin pocăință și credință; etc.     

 

Întrebări pentru discuții:

  1. Este credința o condiție indispensabilă pentru minuni (vezi și lecția din 25 octombrie)?
  2. Sunt minunile o garanție a primirii credinței – am văzut/experimentat minuni, deci voi crede?  
  3. Cum explicați reacția fariseilor – au văzut minuni pe care nu le-au putut contesta, dar nu L-au acceptat pe Isus ca Mesia? De ce a fost mai convenabil pentru ei să atribuie lucrarea de necontestat a lui Isus puterilor demonice (9:34; 12:24) și nu instaurării Împărăției lui Dumnezeu (12:28)?
  4. De ce-L resping și astăzi atât de mulți pe Isus Hristos, în ciuda dovezilor certe în favoarea existenței și a intervenției Lui în lume?
  5. Au fost lucrări mărețe ale lui Dumnezeu la care ați fost martori sau pe care le-ați experimentat personal și care v-au marcat profund la momentul respectiv – dar pe care, cu trecerea timpului, le-ați dat uitării?

Amiel Drimbe

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015


Lasă un răspuns