Așa se încheie mesajul scurt al Majestății Sale Regele Mihai I adresat națiunii în urma tragicului accident din București. Un mesaj de o decență cum rar poți vedea în societatea românească. Am urmărit cu durere acest eveniment dramatic, petrecut în București în seara de 30 octombrie 2015, fiind în Dublin, departe de casă, la Conferința tinerilor creștini din Irlanda. Astfel de momente triste ne frâng inimile și ne provoacă să ne întoarcem fața către Dumnezeu și să cerem îndurare. Sunt momente în care e bine să vorbim cât mai puțin și să ne rugăm cât mai mult și să ne exprimăm compasiunea pentru familiile afectate de această tragedie.
Din păcate, chiar și în astfel de momente, unii au pierdut o ocazie bună să tacă. Sigur, ispita de a emite păreri este foarte mare, la fel cum este și dorința de publicitate, dar nu cred că o tragedie, care afectează direct sute de familii, ar trebui să fie rampă de lansare pentru cineva. Când unii, care ar trebui să mediteze profund la cele întâmplate, se pun în postura de experți în bună cuviință și din motive nebinecuvântate pun Bisericile și liderii acestora într-o lumină proastă, avem de-a face cu un exces de obrăznicie.
Cu mii de ani în urmă un om neprihănit, numit Iov, a trecut printr-o mare tragedie, pierzându-și cei zece copii, bunurile și sănătatea.
“Trei prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamat, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui și s-au înțeles să meargă împreună la el, pentru a-l mângâia sufletește și a-l îmbărbăta. Când și-au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să se tânguie și să plângă. Și-au sfâșiat mantiile și și-au presărat țărână pe cap. S-au așezat lângă el pe pământ și au rămas așa vreme de șapte zile și șapte nopți. Aceștia n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea.” (Iov 2:11-13 NTR)
Ce mare încurajare a fost tăcerea lor pentru Iov! Câtă vreme au ales să-și exprime compasiunea, tăcând, au fost cei mai buni consilieri spirituali, dar când au început să vorbească s-au transformat în cei mai ipocriți filosofi. Cred că am fi mult mai câștigați dacă, în loc să ne transformăm în părerologi sau și mai rău, în judecători, ne-am pune câteva întrebări. Doamne ce vrei să învățăm, ca și națiune, din acest eveniment zguduitor? Cu ce suntem noi, cei neafectați direct de această dramă, mai buni decât cei care au murit sau decât familiile lor? Doamne ce vrei să mă înveți pe mine în urma acestei tragedii?
Sunt momente în viață când e mult mai bine să ne rugăm și să medităm, decât să judecăm și să vorbim. Iar dacă dorim să ajungem la sufletele oamenilor, puntea care ne duce într-acolo este compasiunea.
Pastor Samy Tuțac
