Data: 8 Noiembrie
Tema: Vindecarea robului unui sutaș
Text: Matei 8:5-13
Versete de aur: Matei 8:10b-11 – Adevarat va spun ca nici in Israel n-am gasit o credinta asa de mare. Dar va spun ca vor veni multi de la rasarit si de la apus si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor.
Ideea centrală: Credința veritabilă nu se moștenește genealogic, ci se trăiește personal prin subordonare față de persoana și cuvântul lui Hristos.
Explicații contextuale
Vindecarea robului unui sutaș reprezintă cea de-a doua minune din setul celor trei tămăduiri menționate în Matei 8 care sintetizează misiunea universală a Domnului Isus. După ce la începutul capitolului Mântuitorul a vindecat un lepros, este rândul unuia dintre ne-evrei să fie beneficiarul harului divin. În înșiruirea evenimentelor prezentate de evanghelistul Matei în capitolul 8 (vindecarea unui lepros, vindecarea unuia dintre neamuri, vindecarea soacrei lui Petru), se poate observa că Domnul Isus a venit să aducă restaurare celor respinși de societatea evreiască a primului veac, dar care aleg să creadă în soluția divină.
Toate aceste trei persoane vindecate nu ar fi avut ocazia întâlnirii cu Dumnezeu în Templu, deoarece accesul le era interzis. Leprosii nu se puteau apropia de templul din Ierusalim, neamurile erau îndepărtate de locurile centrale ale templului, iar femeile erau socotite de rang inferior. În fața tuturor acestor impedimente, Hristos facilitează accesul acestora înaintea lui Dumnezeu în mod direct.
Întâmplarea descrisă de evanghelist este surprinzătoare pe mai multe paliere. Mai întâi de toate trebuie menționat caracterul aparte al acestui sutașului, care este portretizat de evanghelistul Luca drept un om temător de Dumnezeu care se arată interesat de construirea unei sinagogi iudaice. Deși era roman, reprezentantul stăpânirii de atunci, sutașul își dovedește teama de Dumnezeu prin construirea unei sinagogi destinată actelor de cult pentru cei ce erau sub jugul romanilor.
Pornind de la aceste informații complementare din evanghelia după Luca, textul de față descrie inițiativa acestui sutaș de a căuta ajutor la Domnul Isus pentru tămăduirea bolii robului său. O astfel de atitudine este cu adevărat surprinzătoare ținând cont de situația social-politică a primului veac.
În lumea greco-romană a primului veac, sclavii reprezentau proprietatea personală a stăpânilor lor și nu valorau mai mult decât animalele de povară. În Etica sa, Aristotel afirma că nu ar trebui să existe prietenie între lucruri neînsuflețite precum calul, boul sau sclavul. Într-o lume în care sclavii puteau ușor fi cumparați, sutașul alege să se smerească pe sine și să ceară ajutor din partea altuciva în favoarea robului său. Deși avea sub administrare cel puțin o sută de sutași, centurionului îi pasă de un sclav din propria casă.
Apogeul întâmplării suprinde credința totală și fără rezerve a sutașului în puterea de vindecare a Domnului Isus, materializată în înțelegerea nevredniciei sale și în autoritatea cuvântului rostit de Mântuitor.
În fața unui astfel de scenariu, Domnul Isus își exprimă uimirea față de actele credinței manifestată de acest păgân, care nu doar că nu făcea parte din poporul evreu dar reprezenta populația romană, etnie considerată pe drept cuvânt asupritoare și invadatoare.
Faptul că Domnul Isus este umit de credința acestui sutaș reprezintă un act singular în Scriptură (doar într-o singură altă ipostază este surprinsă uimirea lui Hristos, însă în sens negativ, uimit de lipsa credinței celor din Capernaum – Marcu 6:6). Mântuitorul se minunează de faptul că cineva care nu a crescut în cultura și spiritualitatea iudaică este capabil de asemenea acte de credință.
Aspecte teologice și aplicații
Textul suprinde în mod dual două atitudini care se împletesc pe parcursul desfășurării narațiunii. Pe de o parte, evanghelistul prezintă felul lucrării divine a Domnului Isus, iar pe de altă parte reacțiile suprinzătoare ale credinței sutașului roman.
ATIUTUDINEA DOMNULUI ISUS
Disponibilitatea Domnului Isus de a răspunde solicitărilor făcute în credință
În urma prezentării situației problematice a robului sutașului, Domnul Isus răspunde promt și plin de compasiune alegând să se deplaseze spre casa sutașului. Faptul că Mântuitorul este gata să se deplaseze spre casa sutașului, aflată cel mai probabil în afara Palestinei, reprezintă un alt gest suprinzător al relatării.
Disponbilitatea Mântuitorului de a-i primi pe toți oamenii, indiferent de etnie
Domnul Isus materializează la scară redusă ceea ce El urma să poruncească în Marea Trimitere – misiunea destinată tuturor oamenilor. Acest sutaș temător de Dumnezeu, se încadrează în galeria credincioșilor din afara poporului evreu, care au reprezentat repere ale credinței pentru cei din Israel. (Ravah, Rut din Vechiul Testament, încă doi sutași din Noul Testament – sutașul care stătea lângă crucea lui Hristos și sutașul Corneliu botezat de apostolul Petru).
Acceptarea credinței sutașului, îl așează printre cei dintîi credincioși ne-evrei. În afara magilor care au venit la ieslea Betleemului, sutașul roman este primul ne evreu care își manifestă credința în Domnul Isus. Totuși, după cuvintele Mântuitorului, el nu va rămâne ultimul, întrucât mulți de la apus și răsărit vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov. În același timp, expresia finală rostită de Domnul Isus constituie și un avertisment pentru cei care consideră că moștenirea religioasă și contextul spiritual pot fi substitute pentru credința personală în Hristos.
ATITUDINEA CREDINȚEI SUTAȘULUI
Credința manifestată în subordonarea față de persoana lui Hristos
Dacă cei din Nazaret înaintea cărora înfăptuise multe minuni, refuză să creadă în persoana și lucrarea lui Isus Hristos, acest sutaș, care nu era parte a poporului evreu și nu văzuse minunile săvărșite de Domnul Isus, alege să creadă în El.
Deși era roman și se afla sub autoritatea Caesarului, sutașul, de două ori I se adresează Mântuitorului cu apelativul Doamne. Potrivit evanghelistului Matei credincioșii I se adresează Mântuitorului cu apelativul Doamne pe când necredincioșii cu apelative ca rabbi, învățătorule. Sutașul își declară astfel credința în divinitatea lui Hristos și afirmă în același timp capacitatea Acestuia de a vindeca. (a fi creștin înseamnă să fii sub autoritatea și domnia lui Isus Hristos)
Credința manifestată în subordonarea față de cuvintele lui Hristos
Sutașul nu a pus la îndoială identitatea lui Hristos (dacă este Fiul lui Dumnezeu) și nici nu a pus sub semnul întrebării autoritatea Mântuitorului (dacă este capabil să tămăduiască). Această credință se observă în actul de smerenie totală în care își recunoaște nevrednicia. (Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu). Deși era unul dintre conducătorii celei mai puternice armate ale timpului său, deși deținea mai mulți scalvi în casă (fapt ce dovedea puterea materială acumulată), se consideră nevrednic să-L primească pe Mântuitor în propria casă. Îl considera pe Hristos multe prea vrednic de cinste, pe când se privea pe sine multe prea nevrednic de cinstea ca Cel Cinstit să-i pășească pragul casei. Felul în care sutașul se adresează Domnului Isus este asemănător felului în care Ioan Botezătorul își descrie nevrednicia în fața Mielului care ridică păcatul lumii
Interesant de notat este faptul că spre desoebire de liderii religiosi evrei, sutașul nu cere nici un semn sau vre-o scamatorie din partea Domnului Isus, ci se mulțumește cu auzirea unui singur cuvânt dătător de viață. Într-o societate religioasă ahtiată după semne și minuni, sutașul ne învață credința ancorată în Cuvintele Mântuitorului.
Întrebări pentru discuție:
- Ce imagini ale suferinței pot fi observate în jurul nostru? Rugați-vă ca Dumnezeu să ne deschidă ochii pentru a observa nevoile celor din jurul nostru (după modelul sutașului roman care a observat nevoile robului său )
- Care sunt pașii credinței care primește aprobarea Domnului Isus?
- La cine apelezi când situația vieții este fără de scăpare?
Radu Cimpean, membru al echipei de redactare a Calendarului de studiu 2015
