EXPLICAȚII BIBLICE: 25 OCTOMBRIE

rsz_calendara43Data: 25 octombrie 2015

Tema: Vindecarea soacrei lui Petru

Text: Marcu 1:29-31

Verset de aur: Marcu 1:31 „El a venit, a prins-o de mână şi a ridicat-o. Şi febra a lăsat-o, iar ea a început să le slujească.”

 

Ideea centrală:

Cel care are autoritate asupra demonilor, are autoritate și asupra bolii. Vindecarea este întotdeauna rezultatul autorității lui Isus Hristos. Vindecarea nu este întotdeauna rezultatul credinței celui bolnav.

 

Explicaţii contextuale și exegetice:

  • Contextul

Fraza introductivă „Imediat după ce au ieşit din sinagogă” (v. 29a) leagă pasajul nostru de pasajul anterior, când Isus își dovedește puterea/autoritatea prin actul de exorcizare înfăptuit în sinagoga din Capernaum (1:21-28).

Apoi, prezența lui „Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei” (v. 29b) leagă pasajul de o altă secțiune anterioară, cea a chemării celor patru la ucenicie (1:14-20). Acesta este motivul pentru care toți cei patru sunt menționați în această secțiune, spre deosebire de relatările paralele (Matei 8:14-15; Luca 4:38–39) în care ucenicii sunt omiși.

Data trecută s-a observat că „sinagoga” reprezintă micro-Israelul care respinge lucrarea făcută în puterea Duhului, de către Cel venit de la Dumnezeu (cf. 1:23; 3:1-6; 6:1-5; 12:39; 13:9-11). „Casa” este locul în care Isus se izolează de mulțime, spre a fi doar cu ucenicii Săi și a le da învățătură (7:17; 9:28; 9:33; 10:10). „Casa” devine un loc de formare al ucenicilor.

Este discutabil, însă, dacă Marcu intenționează un contrast vădit între „sinagogă”, ca loc în care învățătura lui Isus este respinsă de evrei, și „casă”, ca loc în care Isus își învață și își formează urmașii/ucenicii.

 

  • Textul

Relatarea acestui miracol oferă un nou argument în favoarea mărturiei lui Papias, care îl identifică pe Petru ca sursă a Ev. lui Marcu (Eusebiu, Ist. Bis., 3.39.15).

Deși este cea mai scurtă relatare a vreunei vindecări făcute de Isus, pasajul conține toate elementele unei narațiuni de vindecare, așa cum sunt ele redate în Marcu:

  1. Cadrul – prezentarea situației de boală (vv. 29-30a; cf. 5:21-23)
  2. Cererea de ajutor venită din partea celor apropiați (v. 30b; cf. 5:21-23; 9:14-18)
  3. Actul vindecării – prin formulele „a apuca de mână” și „a scula/a ridica” (vv. 31a-b; cf. 5:41-42; 9:27)
  4. Dovada vindecării (v. 31c; cf. 5:43b)

 

La fel ca în cazul altor vindecări din Marcu (2:1-12; 7:24-30; 7:31-35; 8:22-26), credința bolnavei nu este consemnată. În toate aceste cazuri, vindecarea miraculoasă este rezultatul autorității lui Isus, și nu a credinței celui bolnav. Sunt, însă, și narațiuni care includ vindecări miraculoase în care credința joacă un rol activ (5:34, 36; 6:56; 9:23-24).

Febra, considerată boală și nu simptom în antichitate, era foarte mare (cf. Luca 4:38) astfel că soacra lui Petru „zace în pat” (v. 30). Febra o „lasă” pe femeia bolnavă (v. 31a) la fel cum demonul îl „lasă” pe îndrăcitul din sinagogă (v. 26). În Luca 4:35, 39 legătura dintre cele două miracole este și mai clară. Cel care are autoritate asupra demonilor are și asupra bolii.

„Slujirea” soacrei lui Petru (v. 31), formulă care descrie servirea la masă, nu ar trebui să conducă înspre concluzia văduviei lui Petru (cf. 1 Cor. 9:5). „Slujirea” celei care a fost recent serios bolnavă („zăcea în pat”), oferă dovada vindecării ei imediate și depline. Femeia își folosește sănătatea și energia, dobândite în urma vindecării, în „slujirea” Domnului.

Se prea poate ca Marcu să propună cititorilor săi un tipar de răspuns față de lucrarea lui Isus – odată ce am experimentat această lucrare plină de putere, răspunsul nostru trebuie să fie „slujirea”.

Până la acest moment, Marcu relatează o singură exorcizare (1:21-28) și o singură vindecare (1:19-31). Din 1:32, casa lui Petru devine un loc de eliberare și vindecare pentru foarte mulți (1:32-34). Locul de formare al ucenicilor devine loc de alinare și vindecare pentru mulți.

Cele două miracole singulare au loc în ziua Sabatului (v. 21), zi de odihnă și meditație la lucrările miraculoase ale lui Dumnezeu. Chiar dacă ziua Sabatului trecuse (v. 32a), Isus continuă să ofere odihna eliberării și a vindecării. În Isus, Sabatul devine un continuu astăzi, o zi „fără apus” (v. 32a).

 

Aplicații și considerente teologice:

  • Domnul Isus, Cel care are autoritate asupra demonilor, are autoritate și asupra bolii.
  • Vindecarea este întotdeauna rezultatul autorității Domnului Isus. Vindecarea nu este întotdeauna rezultatul credinței celui bolnav (cf. Iacov 5:14-15, unde credința care duce la vindecare este a „prezbiterilor”).
  • Odată ce am experimentat lucrarea plină de putere a lui Isus, răspunsul nostru trebuie să fie „slujirea”. Trebuie să ne punem sănătatea și energia în slujba Domnului.
  • Casa ucenicului trebuie să devină un loc al formării sale, prin intermediul Cuvântului transformator.
  • Casa ucenicului trebuie să devină un loc de alinare și vindecare pentru mulți.
  • Datorită lui Isus Hristos, pentru creștini, Sabatul devine un continuu astăzi (cf. Ev. 4:1-11).

 

Întrebări pentru discuții:

  1. Ai experimentat în viața ta lucrarea plină de putere a Domnului Isus? Dacă da, în ce fel?
  2. Care este „slujirea” prin care îți arăți recunoștinta față de Domnul și față de lucrarea Lui?
  3. Este casa ta un loc al formării și al uceniciei, unde te întâlnești cu Domnul și învățăturile Lui în fiecare zi, la timpul devoțional?
  4. Cum poți face din casa ta „un loc de alinare și vindecare pentru mulți”? Oferă exemple concrete.
  5. Ce explicație oferiți cazurilor de boală care nu au ca finalitate vindecarea celor credincioși?

 

 

Amiel Drimbe

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015


Lasă un răspuns