EXPLICATII BIBLICE: 9 August

rsz_calendara43Data:  9 August 2015
Tema: Fiul rătăcitor
Text:   Luca 15:11-32
Verset de aur: Luca 15:32

Ideea centrală: Pocăința păcătosului produce mare bucurie în inima lui Dumnezeu. Oamenii care se cred neprihăniți nu se bucură de pocăința cuiva, pentru că nu au experimentat pocăinţa şi restaurarea.

 

Pilda fiului risipitor” este probabil cea mai cunoscută dintre pilde. Ea poate fi o pildă, dar la fel de bine poate fi o întâmplare reală, a căror actori principali sunt protejaţi de anonimat. Oricare ar fi situaţia, învăţătura din acest text este la fel de puternică. Pentru a nu bulversa adunarea cred că putem să ne referim la acest text ca la o pildă.

Explicaţii contextuale și exegetice:

Astfel pilda este a treia din această trilogie a pierderii şi a găsirii.

Primele două pilde se referă la lucruri care sunt pierdute, fără voinţa lor. Accentul în ele este pe de-o parte pe munca serioasă şi meticuloasă de căutare iar pe de altă parte pe bucuria extravagantă prilejuită de găsire.

A treia pildă este mai personală şi mai profundă: ea vorbeşte de oameni, nu de lucruri pierdute, de păcătoşenie, de pocăinţă, de iertare, restaurare, bucurie, dar şi de invidie şi împotrivire făţişă faţă de această bucurie.

Ca să înţelegem accentul pildei ne uităm, aşa cum ne-am obijnuit deja, la audienţa iniţială. Primele  două versete pun în antiteză vameşii şi păcătoşii care ascultau învăţăturile Domnului Isus cu Fariseii şi cărturarii care cârteau nemulţumiţi că Domnul Isus primeşte păcătoşii. Erau bineînţeles şi ucenicii, care învăţau de la Domnul Isus, dar pilda îi viza pe liderii religioşi şi atitudinea lor atât de vocal exprimată.

Dacă la primele două pilde punctul de întoarcere e tocmai la început, la pilda fiului rătăcitor punctual de întoarcere e la sfârşit.

Ce forţă ar avea pilda dacă ar suna aşa:

“El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.

Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a bucurat enorm: a lăsat repede tot ce avea în mână şi a alergat înăuntru, s-a aruncat pe gâtul fratelui său și au plâns amândoi de bucurie. Cei din jur puteau auzi cum îi spune: „Bine ai venit acasă, ce dor mi-a fost de tine! De când ai plecat am trăit cu speranța revederii și în fiecare clipă mă îngrijoram pentru tine. Când mâncam mă întrebam dacă tu ai ce mânca, la culcare mă întrebam dacă tu ai unde dormi…. Vai, nu-mi vine să cred ochilor că te văd. E ca și când ai fost mort și ai înviat.”

Sună foarte bine acest final, dar strică total pilda.

Sunt trei personaje principale: tatăl, fiul cel mare și fiul cel mic. Imaginați-vă cum ascultau cărturarii și fariseii această pildă:

Tatăl – da e generos, bun, jertfitor…., acesta trebuie să fie Dumnezeu!

Fiul cel mic – este rău, păcătos, lipsit de orice respect pentru tatăl, egoist, risipitor, dar după ce le-a făcut pe toate și nu mai are nici o șansă, cu tupeu, se întoarce acasă.  … Acesta îi reprezintă pe vameși și păcătoși! Ce bine i-a descris Învățătorul.

Fiul cel mare – este moral, respectabil, nu se compromite cu păcătoșii, nu pleacă de acasă, este drept, muncește din greu, își câștigă dragostea tatălui, el moștenește acum tot ce are tatăl, … el are merite! Acesta ne reprezintă pe noi, Cărturarii și Fariseii!

Ce bine s-ar fi simțit ei să fi ascultat pilda așa cum am rescris-o eu, DAR, ei au fost șocați prin modul în care Domnul Isus a spus pilda aceasta.

Ideea centrală devine clară: Pocăința păcătosului este o minune așa de mare încât inima lui Dumnezeu și tot cerul izbucnește de bucurie. Oamenii care se cred buni, dar nu se bucură de pocăința cuiva, au nevoie urgentă de pocăință, altfel rămân afară.

Aplicaţii

  1. Doi fii pierduți

Și fiul cel mare și fiul cel mic au fost pierduți:

  • Amândoi nu se simțeau bine în prezența tatălui;
  • Amândoi au dorit să se distreze fără tatăl;
  • Amândoi aveau inima departe de casă;
  • Amândoi doreau să petreacă mai degrabă cu prietenii;

Diferența constă în faptul că:

– unul a plecat de acasă, celălalt nu;
– unul și-a exprimat ce gândea despre tatăl, celălalt nu;
– unul a cerut partea de avere, celălalt încă nu.

dar

– unul a intrat în casă, celălalt a rămas afară;
– unul era bucuros, celălalt mânios;
– unul a fost găsit, celălalt nu.

Dacă ești pierdut, nu are importanță unde ești pierdut. Doar pocăinţa reală schimbă situaţia ta.

  1. Căință sau pocăință

Adesea pilda aceasta este folosită pentru servicii de evanghelizare și nu e neapărat greșit. Cu toate că Domnul Isus îi avea în vedere pe liderii religioși, și păcătoșii erau acolo și ascultau. Domnul Isus descrie pocăința prin câteva elemente regăsite la fiul cel mic:

  • A realizat starea lui jalnică;
  • A regretat starea în care a ajuns;
  • A DECIS că se va întoarce acasă.

   Până aici e numai căința, care nu a schimbat cu nimic starea lui.

  • A părăsit starea lui păcătoasă;
  • A mărturisit păcatul, fără a emite pretenții;
  • A apreciat iertarea și reabilitarea.
  • Nu s-a mai întors la porci.

Aceasta este pocăința.

  1. Har sau fapte

Fiul cel mare se aștepta ca tatăl să fie impresionat de cât de mult a muncit (ca un rob) pentru el, cât de mult a ascultat de el, a economisit averea lui, …el era merituos. Tatăl îi datora deci puțină dragoste și libertate după tot ce a făcut fiul pentru el! Această părere despre sine, autoîndreptăţirea,  i-a dictat acţiunile şi relaţiile.

Fiul cel mic nu a avut nici un merit, nici o pretenție. El ştia că nu are nimic prin care să impresioneze şi depinde în întregime de inima tatălui. El era bucuros să fie primit ca un rob –  înțelegând că tot ce primește este nemeritat. Numai un astfel de om acceptă harul.

  1. Bucurie sau mânie

Dacă nu s-ar fi întors acasă fiul cel mic, fiul cel mare ar fi apărut ca un om minunat: harnic, cuminte și supus. Restaurarea fratelui lui a scos masca aceasta de pe chipul lui. El a început să se mânie considerând că tatăl este greșit, că lui nu i-a dar ceea ce ar fi meritat, dar fiului lui mai mic i-a oferit un ospăț.

  1. Autoevaluare sau autoîndreptăţire

Iată câteva întrebări personale desprinse din această pildă:

Ai experimentat vreodată atitudinea fiului mai mare?
Ai fost în situația fiului cel mic?
Ce te-a determinat să te întorci acasă?
De unde știi că te-ai pocăit cu adevărat?
Cum ai experimentat iertarea și acceptarea lui Dumnezeu?
Cum te raportezi la păcătoșii care se pocăiesc?

Întrebări pentru discuţii:
Erau diferențe majore între cei doi fii?
Care credeți că a fost finalul pildei? De ce credeți asta?
În ce moduri se poate regăsi și azi între membri bisericilor mentalitatea fiului celui mare?
Știi pe cineva care acum este asemenea fiului cel mare?
Este această pildă învățătura Domnului Isus despre modul în care trebuie să se raporteze părinții la copii?

Păstor Dr. Timotei Rusu, timoteicorinar@gmail.com
Lector la Institutul Teologic Baptist Bucureşti
Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015


Lasă un răspuns