EXPLICATII BIBLICE: 30 AUGUST

rsz_calendara43Robi netrebnici, Luca 17:7-10

Pastor Dr. O. Baban

Data: 30 August

Tema: Robi netrebnici

Text: Luca 17:7-10

Verset de aur: 17:10

Ideea centrală:  Slujirea de calitate a creştinului este o datorie, nu o favoare, iar bunătatea, ajutorul şi răsplata lui Dumnezeu vin de la El ca de la un Tată, nu ca de la un stăpân.

Explicaţii contextuale și exegetice:

Parabola robilor nevrednici face şi ea parte tot din secţiunea de mijloc (13:22-17:10, centrată pe regăsirea de sine, identitate, neprihănire), a călătoriei lui Isus spre Ierusalim, spre cruce, din Luca (Luca 9:51-19:1), la fel ca istorisirea despre Lazăr şi omul bogat, şi apare exact la finalul secţiunii acesteia de mijloc. Din punct de vedere al formei, parabola se aseamănă cu predica din Luca 11:11-13 (cine este acel tată dintre voi, care dacă îi cere fiul său o pâine, să îi dea o piatră…, etc.) şi subliniază contrastul dintre noi şi Dumnezeu, în sensul că Dumnezeu este mult mai bun şi mai drept, şi mai iubitor şi merită să ne încredem în darurile sale.

Parabola are în centru tema poftirii la masă, o temă importantă în evanghelia după Luca şi în Faptele Apostolilor. Într-un fel, arată parcă invers faţă de Psalmul 23 (tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei şi paharul meu este plin de dă peste el), şi aici Isus subliniază că un stăpân nu se simte obligat să îl slujească la masă pe slujitorul care vine acasă obosit de munca de arat şi păstorit. Dimpotrivă, spune Isus, robul este dator să îşi continue pe mai departe slujirea şi să gătească el masa pentru stăpân, chiar dacă este obosit de la muncă. În consecinţă, este perfect legal şi potrivit pentru stăpân să ceară slujire continuă şi de calitate de la slujitor, iar pentru slujitor (sau rob) este perfect legal să recunoască, simplu, munca pe care este dator să o facă, fără să se laude cu performanţa şi calitatea ei, ci doar să recunoască natura obişnuită, ne-extraordinară a realizărilor sale (suntem nişte robi netrebnici, nefolositori, simpli), precum şi caracteristica ei clară de „muncă datorată” (munca lor nu a fost ceva voluntar, nici o realizare suplimentară, ci pur şi simplu datoria lor: „am făcut ce eram datori să facem”).

Textul reprezintă o ilustraţie destul de aspră a relaţiei Dumnezeu-om din perspectiva relaţiei stăpân-rob şi trebuie să facem un efort suplimentar ca să înţelegem semnficaţia pildei. Este interesant că Luca aşează această parabolă imediat după o discuţie despre prilejurile de păcătuire şi despre iertare (7×70 iertări) şi despre cum să ai o credinţă eficientă, mare sau mică (credinţa ca un bob de muştar care mută munţii din loc). În acest context, pare că ideea de bază este aprecierea performanţei slujirii şi lăudarea muncii unui credincios. Nu mărimea credinţei contează, nici numărul de iertări, ci esenţa slujirii şi faptul că Dumnezeu aşteaptă ceva anume de la noi. Desigur, lumina proiectată peste slujire este foarte sobră în această parabolă: slujirea bună este absolut necesară, dar este o datorie faţă de Creator şi Stăpân, nu o favoare făcută lui Dumnezeu.

Viaţa ca datorie de a trăi la standard înalt este o imagine destul de rară, neobişnuită. Din această perspectivă binele suprem nu merită laudă, ci este o datorie. Lauda o merită doar Dumnezeu, iar El, dacă ne laudă şi ne răsplăteşte, nu face decât să ne arate bunătate, har, prietenie, dragoste, şi că este interesat de o legătură foarte strânsă cu noi, ca între tată şi fiu.

De asemenea, după pildă vine şi vindecarea celor 10 leproşi dintre care doar unul se întoarce să mulţumească, şi această istorisire aduce o lumină în plus asupra parabolei robilor veniţi de la muncă. A fost recunoştinţa samariteanului vindecat un act extraordinar sau o acţiune normală? Recunoştinţa faţă de Dumnezeu, la fel ca şi slujirea cu credincioşie, nu sunt acte extraordinare, ci doar acţiuni normale, de aşteptat, chiar datorii.

Poate şi restul capitolului 17, care vorbeşte despre venirea Domnului, are importanţă exegetică. Domnul va veni ca să judece performanţa slujitorilor săi şi nu va considera munca lor drept o favoare aratată lui, ci drept o datorie. Partea frumoasă însă este că Domnul vine cu răsplătirile sale nemeritate de noi – şi cu o moştenire binecuvântată pe care vrea să o împartă cu noi. De asemenea, el vine şi cu o masă cerească, la care vor participa toţi cei credincioşi, împreună cu el.

Aplicații:

Natura slujirii şi performanţei creştine este nu una opţională, suplimentară, o favoare, ci este o datorie. De fapt, acest lucru arată că avem un Dumnezeu măreţ, cu standarde foarte înalte. Ca să meargă bine lucrurile în jurul nostru, totul trebuie să meargă perfect, aceasta este aşteptarea lui Dumnezeu. Desigur, noi nu suntem perfecţi, dar Domnul ne ajută prin harul său. Fă binele cu inimă bună şi grijă la detalii, şi nu aştepta laude. Fă-ţi munca în societate şi în misiune, în Biserică, lucrând cu credincioşie (aratul, păstoritul, slujitul la masă, etc.). Bucură-te însă că Domnul nostru, chiar dacă a rostit această pildă, este atât de mult interesat de noi, încât, de fapt, ne invită la masă, la a doua sa venire, ne ajută, ne răsplăteşte şi se laudă cu noi în Univers. Poate că şi noi ar trebui să îl imităm în această privinţă: fii sever în cerinţe, dar fii încurajator şi plin dragoste, ajutor şi răsplătire, în practică.

Întrebări pentru discuții:

  1. Dumnezeu este aspru sau este blând şi bun cu noi?
  2. Robii din pildă nu par să fi avut un sindicat al robilor care să lupte pentru normarea muncii. Credeţi că Dumnezeu cere prea mult de la oameni?
  3. Aţi întâlnit oameni care se aşteaptă ca Dumnezeu să îi felicite (nu au ucis pe nimeni,nu au spart casa nimănui, etc.)? Ce le-aţi spune despre aceste performanţe etice?
  4. Cât de plin de recunoştinţă eşti tu faţă de bunătatea lui Dumnezeu?

Octavian Baban, tavibaban@gmail.com

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015


Lasă un răspuns