EXPLICATII BIBLICE: 23 AUGUST

rsz_calendara43Bogatul şi Lazăr,  Luca 16:19-31

Pastor Dr. O. Baban

Data:  23 August

Tema: Bogatul şi Lazăr

Text:  Luca 16:19-31

Verset de aur:  16:31

Ideea centrală: Exemplul lui Lazăr şi al bogatului dispreţuitor ne avertizează să trăim o viaţă de credinţă practică şi plină de compasiune, care să putem fi răsplătiţi de Dumnezeu în ceruri.
Explicaţii contextuale și exegetice:

Istorisirea lui Isus despre bogatul lipsit de milă şi despre săracul Lazăr face parte din secţiunea de mijloc (13:22-17:10) a călătoriei lui Isus spre Ierusalim, spre cruce (Luca 9:51:19:1). Contextul parabolelor şi a istorisirilor din această secţiune (parabola fiului pierdut şi găsit, a administratorului corupt, etc.) se referă la felul în care ne purtăm cu semenii şi la felul în care ne facem prieteni pentru viitor, precum şi la felul în care preţuim mântuirea şi ne îngrijim de răsplătirile vieţii veşnice.

Înainte de alte discuţii însă trebuie discutat genul literar al pasajului: este o pildă sau este istorie? Felul în care este spusă („era un om bogat care se îmbrăca în porfir şi in subţire”, etc.), pare să o claseze în rândul pildelor. Dar, ca să fim sinceri, cu Isus nu poţi şti niciodată dacă ceea ce a spus este o pildă inventată sau reflectă o situaţie reală. De exemplu, câţi administratori corupţi nu se poartă exact ca acela din pildă administratorului necinstit, sau câţi judecători sunt nedrepţi la fel ca cel din pilda judecătorului nedrept? Sun acestea doar o pildă sau, uneori, chiar realitate? Ceea ce dă de gândit însă în Luca 16 este faptul că Isus rosteşte un nume: Lazăr, şi încă un nume: Avraam (şi chiar un al treilea nume, Moise). De obicei, în pilde, nu se folosesc nume de oameni adevăraţi, care au existat în realitate. Apoi, apare o problemă de etică narativă: inventează Isus lucruri şi îşi imaginează vorbe spuse despre un om care se numea Lazăr şi lucruri spuse de uun patriarh vestit ca Avraam? Mai degrabă Isus vorbeşte despre persoane reale şi dialoguri reale. În cazul acesta, s-ar putea să fie cu adevărat semnificativ faptul că numele bogatului insensibil şi nemilos nu este păstrat în Scriptură (care crezi că ar fi semnificaţia acestei nemenţionări?).

Pentru unii credincioşi acest pasaj reprezintă, totuşi, o pildă şi doar atât. Ca urmare, astfel de credincioşi ajung la concluzia că Lazăr nu a existat, că nu a ajuns nimeni în „sânul lui Avraam”, nici în locuinţa morţilor (hades, gr.; şeol, ebr.), că acestea nu există decât ca metaforă şi, la fel, nu există, de fapt, nici suflet care să supravieţuiască după moarte, nici viaţă după moarte (aşa spun credincioşii adventişti de ziua a şaptea; martorii lui Iehova, etc.; aceştia cred în învierea de la Judecata finală, dar nu cred în nemurirea sau supravieţuirea sufletului după moarte). Pentru astfel de cititori pasajul este o pildă, o poveste imaginată cu scopul de a ne învăţa să fim mai buni unii cu alţii şi să credem ce au spus Moise şi profeţii. Poziţia pe care o recomandăm în acest calendar este alta: îi îndemnăm pe cititori să privească la această istorisire ca la una adevărată, deoarece Isus dă multe detalii precise despre ceea ce s-a întâmplat şi despre oamenii cu care s-au întâmplat aceste lucruri (ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, veşnic, el chiar era în măsură să ştie ce se întâmplă după moarte cu oamenii).

Aplicații:

Categoric, Isus atrage atenţia asupra responsabilităţii faţă de cei ce suferă lângă noi, sau trec prin greutăţi. Cine se interesează doar de viaţa sa, de lux, de mese, de distracţie şi nu vede nevoile din jurul său, va fi judecat de Dumnezeu la momentul potrivit.

Istorisirea despre omul bogat şi Lazăr include o critică destul de aspră la adresa celor bogaţi şi întreprinzători. Bogatul are o mulţime de iniţiative şi după moarte, vrea apă, vrea să ajute evanghelizarea fraţilor săi şi altele – dar mai bine era activ şi întreprinzător pe când era în viaţă. De asemenea, este dispreţuitor faţă de Lazăr şi după moarte: consideră că acesta ar trebui să îi îndeplinească ordinele şi cerinţele. Ce fel de caracter îţi construieşti în timpul vieţii: de slujitor generos în slujba lui Dumnezeu sau de om dispreţuitor, insensibil, gata să poruncească altora?

Învăţătura despre viaţa de după moarte este, de asemenea, bine reprezentată în acest pasaj. Există viaţă veşnică şi există răsplătire. Pe cei credincioşi îi vor lua îngerii într-un loc de aşteptare fericită, până la înviere. Prin contrast, se pare că pe cei necredincioşi îi vor lua îngerii demonici, la moarte, şi îi vor duce într-un loc de suferinţă unde vor sta până în ziua judecăţii veşnice şi a pedepsirii în iazul de foc. Locul de aşteptare fericită este numit în text „sânul lui Avraam”, dar în Luca 23:43, Isus îi schimbă numele şi îl numeşte „paradis” (rai), în discuţia cu tâlharul condamnat care devine un om credincios.

Dumnezeu are un sistem complex de evaluare a vieţii în care intră şi credinţa în Dumnezeu, dar şi bunăvoinţa faţă de cei în nevoi. De asemenea, este interesant că oamenii se recunosc după moarte şi îşi pot vorbi: bogatul nu l-a văzut pe Avraam, dar ştie că este Avraam – şi îi vorbeşte. La fel, şi cu Lazăr şi Avraam. Ei, s-ar părea, au posibilitatea să observe,până la un punct ce se întâmplă pe pământ sau, cel puţin, să aibă memoria a ceea ce se întâmplă pe pământ şi percepţia timpului, a viitorului (bogatul îşi aduce aminte de fraţii săi şi încearcă să îi prevină să nu ajungă în locuinţa morţilor – Hades). Felul în care Luca descrie viaţa după moarte în termeni iudaici (sânul lui Avraam) şi greceşi (Hades; era şi locuinţa morţilor, dar şi zeul morţii, la greci) arată cultura elenistă a acelor vremuri (în Apocalipsa 6:8, de exemplu, la deschiderea celei de-a patra peceţi, apare moartea, prin zeul Thanatos, călare pe un cal galben, şi pe jos, zeul Hades, al locuinţei morţilor).

În ce priveşte apologetica, adică apărarea credinţei, Isus face câteva afirmaţii foarte tranşante aici, prin cuvintele lui Avraam. Cuvântul inspirat (numit „Moise şi profeţii”) trebuie studiat şi crezut pentru că are mesajul lui Dumnezeu pentru oameni, altfel nici o altă aşa-zisă dovadă, cum ar fi învierea din morţi a unui strămoş, sau vreo altă minune nu îi poate face pe oameni să creadă în Dumnezeu. Pentru noi referinţa iniţială poate fi înţeleasă azi ca un accent pus pe credinţa în Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, mărturia şi „temelia apostolilor şi a profeţilor”, Efeseni 2:20. De aceea, Scriptura trebuie citită şi mărturisită, ea este „sabia Duhului”, asistată de puterea lui Dumnezeu, mai eficientă decât orice alte semne, Efeseni 6:17.

Întrebări pentru discuții:

  1. Ce atitudine avem faţă de bogăţii? Uităm de cei în nevoi, îi dispreţuim, sau le venim în ajutor, după puterile noastre?
  2. Eşti un om de iniţiativă? Ce iniţiative ai în muncă, afaceri, misiune, lucrările Bisericii?
  3. Cum preţuieşti Scriptura: o citeşti, o studiezi, o crezi, o vesteşti şi altora?
  4. Ce însemnătate are mărturia istorisirii acesteia despre viaţa după moarte?

Octavian Baban, tavibaban@gmail.com

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015


Lasă un răspuns