Oricine citește episodul descris în 1 Împărați 18, despre confruntarea dintre Ilie și preoții lui Baal, este fascinat de focul venit din cer să mistuie jerfa profetului. Dar, mai ales, de valul de trezire ce a urmat. Poporul, ca un singur om, striga din răsputeri: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” Privind la starea de apatie și moleșeală spirituală din ultima vreme, ne întrebăm adesea: De ce nu avem focul lui Dumnezeu astăzi? De ce nu vin astăzi oamenii să întrebe, ca în ziua Cinzecimii: „Fraților ce să facem?” Când au văzut copiii noștri ultima dată ceva supranatural în adunările noastre sau în casele noastre? De ce nu avem parte de focul trezirii?
1. PENTRU CĂ IGNORĂM FOCUL LUI DUMNEZEU
Nu avem nevoie de el, putem și fără el. Ne-am obișnuit cu mediocritățile noastre. Am instaurat chiar un fel de „dictatură a mediocrității.” A unei mediocrități spirituale și intelectuale deopotrivă. Am dezvoltat și o nouă specie în bisericile noastre, specia „sfântocilor.” Aceștia au complicat atât de mult simplitatea vieții creștine, încât aberațiile lor legaliste învăluite într-o aură de spiritualism au ajuns să fie norma după care sunt judecați toți creștinii, cu precădere tinerii, care refuză să joace jocul lor. Trist este faptul că sfinții lui Dumnezeu, aceea care stiu să unească credința cu faptele, sunt tot mai puțini, marginalizați sau ignorați. În timp ce nimeni nu mai conduce pe cineva la Cristos, avem imoralitate, răutate, invidie, bârfă și apatie în bisericile noastre. Unii vin la închinare doar când nu plouă, nu ninge, nu e cald, nu e frig, nu e meci de fotbal sau nu sunt lipsiți de chef. Și ne mirăm de goliciunea sufletească a celor mai mulți?
2. PENTRU CĂ NU VREM FOCUL LUI DUMNEZEU
Noi vrem un foc mic. Vrem focul nostru, al denominației noastre, fără să mai vorbim despre cei care aleargă după „foc stăin” sau se chinuie să aprindă focul cu metodele expirate ale preoților lui Baal. În plus, vrem să fim văzuți noi și creațiile noastre. Focul pe care-l aduce Dumnezeu este mistuitor, va arde câteva lucruri care ne plac nouă. Unele vechi de ani de zile, altele noi, preluate de la alții, dar cu termenul de garanție trecut. Noi nu vrem cântare care atrage focul, să fie doar atât cât să nu ne trezească din somn. Ne pierdem vremea cu discuții, inutile uneori, despre tradițional și contemporan, despre coruri sau echipe de închinare, când de fapt inima problemei este problema inimii. Nu vrem predicare care atrage focul. Dar oare cât din ce se aude din amvoanele noastre este predicare? Sau mai precis, cât este predicare biblică și cât este folclor sau observații filosofice? Noi vrem povești frumoase despre dragoste și pace. Nu vrem să auzim nimic despre păcat, nimic despre zdrobire. Suntem interesați de imaginea noastră, nu de Dumnezeu.
3. PENTRU CĂ NOI CREDEM CĂ NU POATE VENI FOCUL ASTĂZI
Unii zic că a fost atunci în vechime, astăzi nu se mai poate. Astăzi arătăm ca o companie cu probleme care a decis să-și închidă parte din filiale, mai ales pe cele mici și să-și restrângă activitatea în cele mai mari. Am ajuns să ne închinăm la istorie, istoria noastră desigur, să trăim nostalgia trecutului glorios, fără să ne pese prea mult de generația care așteaptă să vadă gloria lui Dumnezeu în adunările noastre astăzi, nu în poveștile noastre frumoase despre trecut. Dar focul lui Dumnezeu a venit atunci cand au fost oameni care s-au rugat, l-au dorit și au crezut. S-a revărsat din nou la Rusalii și toată cartea Faptele Apostolilor este o mărturie a lucrării lui Dumnezeu în lume, prin oamenii atinși de focul lui Dumnezeu. Și cu ocazia Reformei protestante și în vremea Marii Treziri. Mai nou, în Coreea de Sud, în Africa sau în America Latină. Unii încă își amintesc de trezirea de la Oradea cu Liviu Olah sau de experiența „treziților” din Ardeal. Astăzi ne temem de astfel de experiențe și nu ne mai rugăm pentru minuni pentru că ne îndoim că Dumnezeu mai face așa ceva.
4. PENTRU CĂ NU VREM SĂ PLĂTIM PREȚUL PENTRU VENIREA FOCULUI
Întotdeauna trebuie plătit un preț înainte ca focul să coboare. Dar astăzi noi vrem câștig fără durere. Vrem foc instant. Vrem bucuria vieții fără durerile nașterii. Vrem vindecare fără operație. Vrem puterea învierii fără agonia crucii. Uităm prea repede că înainte de a spune ucenicilor: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”, Isus a strigat:”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Trezirea este un proces de săpare într-un pământ adânc, în pământul necultivat al inimilor noastre, iar procesul acesta este lung și dureros. Ilie Tișbitul a trecut prin asta trei ani și jumătate, dar apoi a venit focul lui Dumnezeu. Și focul lui Dumnezeu a declanșat trezirea în poporul lui Dumnezeu.
Pentru ca Dumnezeu sa trimită focul din nou este nevoie de oameni care să înțeleagă că avem nevoie de focul lui Dumnezeu mai mult decât de orice altceva. Dar focul lui Dumnezeu nu va veni discutând despre asta. Focul poate veni printr-un singur om gata să stea în spărtură și să spună: „Până când veți mai șovăi între două convingeri? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmați-l pe acesta!” (1 Regi 18:21 NTR). Cât de mult dorim focul lui Dumnezeu? Ce preț suntem gata să plătim pentru a-l avea? Ce ne dorim mai mult decat focul lui Dumnezeu? Când va veni ziua ca focul lui lui Dumnezeu să coboare peste noi? Oare ne va da Dumnezeu harul unei treziri spirituale în această generație? Ar fi minunat să vedem iarăși adunările noastre pline de oameni inflăcărați pentru Dumnezeu, oameni plini de Duhul Sfânt, plini de pasiune pentru Cristos și pentru Evanghelia Lui.
Pastor Samy Tuțac
