0

Explicații biblice: 26 iulie

rsz_calendara43DATA: 26 Iulie

TEMA: PILDA CELOR POFTIȚI LA CINĂ

TEXT: Luca 14:15-24

VERSET DE AUR:  Luca 14:23 „Și stăpânul a zis robului: Ieși la drumuri și la garduri și pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa.”

IDEEA CENTRALĂ: Această pildă explică învățătura Domnului Isus cu privire la regulile și raționamentele legate de apartenența oamenilor la Împărăția lui Dumnezeu.

EXPLICAȚII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:

Unul dintre cei ce se aflau la masă cu Domnul Isus a rostit o binecuvântare, ce părea să fie în ton cu binecuvântările rostite de Învățător (Luca 14:14; Matei 5:1-11), pentru toți cei care vor „prânzi în Împărăția lui Dumnezeu”(v.15). Se pare că acest om considera că el, împreună cu cei ce erau prezenți acolo, vor fi prezenți și în Împărăția lui Dumnezeu. Aflându-se la un ospăț și primind o astfel de provocare, Isus a folosit această ocazie pentru a le spune că, spre surprinderea lor, unii dintre cei ce gândesc că vor ajunge în Împărăție, nu vor ajunge acolo, iar alții despre care cei dintâi credeu că aceștia din urmă nu au nici o șansă să ajungă la ospățul Împărăției, tocmai ei, cei fără șansă, vor fi prezenți la cina lui Isus. Pentru a ilustra această învățătură, Isus apelează la pilda unor oameni invitați la un ospăț (cină).

Observați aici:

– Invitația pentru cină

Inviatația făcută de omul care „a dat o cină mare” (v.16) a fost o invitație personală și extinsă pentru „mulți”. Omul care a pregătit ospățul a trimis invitațiile și s-a ocupat de tot ce era nevoie ca cei invitați să poată participa la bucuria ospățului. La ora cinei un mesager al stăpânului a adresat un apel final de participare la cină: „veniți, căci iată toate sunt gata”(v.17). Aceasta ilustrează faptul că Dumnezeu include pe toți oamenii în invitația Sa de participare la cina Împărăției divine. Invitația este adresată, prin diferite moduri, tuturor oamenilor într-un mod personal (2 Petru 3:9). La ospățul Împărăției lui Dumnezeu sunt așteptați toți oamenii care doresc să dea curs invitației divine și cei ce acceptă prin credință și pocăință apartenența lor la ospățul harului Impărăției spirituale a lui Dumnezeu.

– Scuzele pentru neparticiparea la cină

Surpriza a fost că „toți” cei invitați la cină „au început” să găsească scuze pentru a nu participa. Scuzele par să fie întemeiate – nevoia de a vedea „un ogor” recent cumpărat, nevoia de a încerca „cinci perechi de boi” recent achiziționate, sau nevoia unui om care tocmai s-a „însurat” de a fi cu mireasa lui (v.18-20). Scuzele, oricât de întemeiate ar fi, conduc tragic spre refuzul de a participa la cina organizată de stăpân! Planurile lor mărunte zădărnicesc Planul Măreț al Stăpânului, iar de aici începe drama vieții acestor oameni. Ospățul la care au fost invitați, nu era o masă banală ci un dineu oferit de Stăpân! Relația cu stăpânul și părtășia de la masă sunt aspecte mult mai importante decât mâncarea în sine. Ei nu au refuzat, politicos, o masă ci un Stăpân! Iar acest fapt este într-adevăr grav și nu există scuze pentru un gest ca acesta. Este ca și când cineva s-ar scuza politicos că nu poate participa la evenimentul de decernare a unui premiu de milioane de euro oferit personal de un juriu doar într-un cadru festiv, pe motiv că cel în cauză tocmai atunci trebuie să semneze actele pentru achiziționarea unei mașini! Nu-i așa că, în locul acestui om, ați renunța la mașină sau la orice altceva pentru a fi prezenți la eveniment? Nici chiar relațiile familiale nu sunt mai importante decât relația cu Stâpânul! Prin urmare, înțelept ar fi să dați, mai întâi, curs invitației de participare la cină și apoi să vă faceți alte planuri personale. Așa-i regula în Împărăția lui Dumnezeu: „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33)! Orice alte raționamente oricât de logice ar fi ele și orice fel de scuze pentru a refuza invitația lui Dumnezeu pentru participarea la ospățul Împărăției sunt o ofensă adusă Stăpânului.

– Alternativa stăpânului pentru cină

Când a aflat de refuzul invitaților la cină, „stăpânul casei s-a mâniat” (v.21) și a decis ca nici unul dintre acești invitați să nu guste din cina sa (v.24). Mai dramatic decât a-L refuza pe Dumnezeu este să te refuze El pe tine! De aceea acceptă harul Său cât încă îți este oferit.

Stăpânul are însă o alternativă surprinzătoare de înlocuire a acestor invitați ce erau ocupați cu alte lucruri personale. El a poruncit să fie aduși la cină „cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi” (v.21). Isus se referă probabil la membrii comunității evreiești care erau considerați inferiori și necurați de către ceilalți. Când a aflat că încă „mai este loc”, gazda a poruncit să fie aduși la cină și cei „găsiți la drumuri și la garduri” (v.22-23). Acești oameni din afara cetății erau probabil neevrei care nu erau integrați în comunitate. Învățătura Domnului Isus subliniază faptul că El va abandona Ierusalimul (13:34-35). Oamenii cărora li s-a oferit Împărăția au refuzat-o și de aceea mesajul s-a adresat altora, inclusiv neevreilor. Scuzele păreau, într-adevăr, plauzibile pentru cei ce le-au invocat dar n-au fost adecvate regulilor și raționamentelor legate de Împărăția lui Dumnezeu.

APLICAȚII:

  1. Citiți cu atenție invitația pe care v-a făcut-o Dumnezeu pentru implicarea voastră în Împărăția Sa. Scriptura conține esența acestei invitații.

 

  1. Dați curs acestei invitații. Nu amânați! Astăzi dacă auziți chemarea Lui, răspundeți-i (Evrei 3:7,15). Mâine s-ar putea să fie „prea târziu” (Evrei 4:1).

 

  1. Fixați-vă ca prioritate lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. Asigurați-vă zilnic că ați făcut cele mai importante lucruri legate de sufletul vostru și apoi preocupați-vă de lucrurile importante ale vieții voastre personale sau de familie.

 

  1. Nu-i pierdeți din vedere pe marginalizați sau pe cei de la periferia societății noastre contemporane. Dumnezeu îi are în vedere și pe ei pentru cina Sa eternă.

 

Cornel Boingeanu

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.