0

EXPLICATII BIBLICE 3 MAI

rsz_calendara43DATA: 3 Mai
TEMA: PILDA ROBULUI VEGHETOR – ÎNDEMNURI LA VEGHERE
TEXT: Marcu 13:32-37, Luca 12:35-40
VERSET DE AUR: Marcu 13:33 „Luați seama, vegheați și rugați-vă; căci nu știți când va veni vremea aceea.”
IDEEA CENTRALĂ: Nu cunoaștem cu exactitate ceasul revenirii Domnului Isus, dar cunoaștem cu precizie modul în care El așteaptă să Îl așteptăm, fiind veghetori, rugându-ne și slujindu-I cu credincioșie.

EXPLICAȚII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:
Marcu 13:32-37
Prin intermediul pildei robului veghetor, Domnul Isus ne încurajează să fim veghetori, să fim vigilenți, întrucât nu cunoaștem ceasul în care El se va întoarce pentru a ne lua cu Sine în slavă. Să remarcăm că nu este vorba despre o veghere caracterizată de inactivitate, de abandonarea responsbilităților pe care trebuie să le asumăm în contextul vieții de aici. Dacă în cuprinsul parabolei anterioare (Pilda smochinului), Domnul Isus își încurajează ucenicii să vegeheze, urmărind cu atenție semnele vremurilor, pilda robului veghetor ne Indică faptul că este vorba de o veghere caracterizată de slujire. Asemenea stăpânului care atunci când pleacă pentru o vreme „în altă țară”le distribuie robilor săi sarcini (lucrări) specifice, El se așteaptă ca în intervalul de timp cuprins între prima și a doua Sa venire, noi, robii Săi să slujim cu devotament, conform responsabilităților încredințate fiecăruia. Așadar, așteptarea Lui de la noi, este ca așteptarea noastră să fie caracterizată de credincioșie, iar în ceea ce privește momentul revenirii Sale, El se așteaptă să ne găsească veghind și slujind. De asmenea, El asociază vegherea cu rugăciunea (v.33: „Luați seama, vegheați și rugați-vă …”). Există și alte pasaje biblice în care vegherea este asociată cu rugăciunea (vezi 1 Petru 4:7 sau Matei 26:41), după cum absența rugăciunii este vizualizată ca o consecință imediată a unei atitudini lipsite de veghere (de pildă, ipostaza în care s-au plasat ucenicii în Gădina Ghețimani – Matei 26:40, respectiv Luca 22:45). A veghea este în cele din urmă un act de voință, un răspuns voit și conștient la porunca explicită a Domnului nostru (vezi v.37). A veghea înseamnă a rămâne treaz, a fi vigilent, a fi atent. Alminteri, numele Grigore provine din termenul grecesc tradus prin intermediul cuvântului veghetor, vegehre, a veghea (gregoreite), iar vegherea este o componentă esențială a vieții creștine. Există numeroase texte scripturale care ne indică cauzele datorită cărora, noi suntem chemați să veghem. Iată doar câteva dintre acestea: pentru a ne depăși propriile limitări (Matei 26:41); pentru a primi putere spirituală (Luca 21:36); pentru a birui în confruntarea directă cu forțele răului (1 Petru 5:8). Dar în mod deosebit, în contextul acestui pasaj, Hristos ne poruncește să veghem pentru a nu fi luați prin surprindere, pentru a nu fi găsiți dormind, în ceasul revenirii Domnului. Adormirea, somnolența este o stare în care funcțiile organismului sunt diminuate. Transferând lucrurile în dimensiunea lor spirituală, în contextul slujirii, aceasta este starea în care se complac foarte mulți credincioși, care aleg să își deruleze viața spirituală într-un mod caracterizat mai degrabă de somnolență, moleșeală, inactivitate. Cu siguranță că fenomenul nu este nou, starea de somnolență spirituală îi contaminase și pe unii dintre membrii bisericii de la începuturi, astfel că apostolul Pavel se vede nevoit să le scrie unora dintre credincioșii din Efes și să le spună: „Deșteaptă-te, tu care dormi…”(Efeseni 5:14). Vegherea este esențială întrucât nici unul dintre noi nu cunoaște ceasul în care stăpânul se va întoarce (v.32: „Căci despre ziua aceea sau ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”). Această afirmație a generat numeroase controverse. Nu limitarea noastră în ceea ce privește cunoașterea surprinde, ci faptul că Fiul se include și pe Sine pe aceeași listă cu noi. O explicație plauzibilă este că în contextul întrupării, Fiul s-a smerit atât de mult (unii teologi folosesc expresia s-a autolimitat), încât în condiția respectivă, nici măcar El nu se afla în posesia informației.
Chiar dacă nu cunoaștem ceasul din istorie, în care El se va întoarce, cunoaștem condiția în care El se așteaptă să Îl așteptăm și credem că realmente El se va întoarce, pentru a ne lua cu Sine (vezi Ioan 14, respectiv 1 Tesaloniceni 4). Ca atare, atitudinea robului veghetor, a portarului, care în pofida faptului că nu cunoștea cu exactitate ceasul întoarcerii stăpânului, dar era totalmente convins că stăpânul poate reveni în orice ceas și pătruns de simțământul datoriei față de porunca acestuia (v.34), trebuie să devină și atitudinea noastră. După cum, Însuși Domnul concluzionează: „Ce vă zic vouă, zic tuturor: VEGHEAȚI!”(v.37).

Luca 12:35-38
În cuprinsul acestui pasaj, Domnul Isus continuă să ne îndemne să veghem și să învățăm cum anume să ne ordonăm viața, în așa fel încât, să fim realmente gata, atunci când El va reveni la noi.
De data aceasta, Domnul Isus creionează secvențe decupate din tabloul unei nunți. De regulă, la evrei, ospățul de nuntă se prelungea până târziu, în noapte. Ori, la ceasul la care mirele revenea acasă, alături de mireasa lui, una dintre cele mai neplăcute și incomode situații în care s-ar fi putut afla, ar fi fost să găsească porțile încuiate și pe robii săi dormind nepăsători. Așteptarea stăpânului este încă o dată să își găsească robii așteptându-l, indiferent cât de târziu ar fi fost ceasul revenirii sale. Robii trebuiau să fie pregătiți să își întâmpine stăpânul la orice oră. Ei trebuie să fie gata oricând pentru a-și sluji stăpânul (vezi v.35). Ori pentru aceasta, ei trebuie să vegheze, să fie vigilenți la orice oră.
Dar unul dintre cele mai surprinzătoare elemente din această pildă, este că robii care nu sunt surprinși nepregătiți de venirea stăpânului, beneficiază de un tratament special. Nu numai că sunt catalogați ca fiind fericiți (binecuvântați), dar însuși stăpânul este cel care le slujește acum slujitorilor, robilor săi (v.37 și 38). Imaginea pare a fi o extensie a exemplului pe care Domnul Isus l-a oferit ucenicilor Săi în camera de sus, atunci când s-a încins cu ștergarul, a luat ligheanul și a spălat El Însuși picioarele ucenicilor. Ceea ce Hristos ne sugerează în acest pasaj, este faptul că atunci când va reveni în glorie, El, Împăratul ne va onora slujindu-ne celor pe care ne va găsi la venirea Lui, veghind și slujind-I cu credincioșie. Încă o dată, vegherea este condiția în care El așteaptă să ne găsească în ceasul revenirii Sale. Ori pentru a consolida și mai mult importanța vegherii permanente, în contextul în care informația cu privire la timpul exact al revenirii Lui este clasificată, nu este disponibilă pentru noi, El o compară cu modul în care stăpânul însuși veghează asupra proprietății sale, pentru a nu fi surpins de intruziunea neașteptată a vreunui hoț. Motiv pentru care El finalizează, apelând la următorul avertisment: „Și voi dar, fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți”(v.40).

APLICAȚII:
IMPORTANȚA UNEI ÎNȚELEGERI CORECTE A CONCEPTELOR DE AȘTEPTARE A REVENIRII DOMNULUI ȘI DE VEGHERE
De-a lungul anilor, au existat oameni care au abuzat aceată învățătură a Domnului Isus. De pildă, imediat după ce Isus s-a înălțat la cer, îngerii lui Dumnezeu au fost nevoiți să le reaminteacă pământenilor că nu trebuie să rămână cu ochii pironiți la cer, că realmente Domnul Isus va reveni la noi, dar până atunci, noi, cei rămași pe pământ avem o misiune pe care El ne-a încredințat-o și pe care noi trebuie să o transpunem în practică (vezi Faptele Apostolilor 1:1-11). Doar câțiva ani mai târziu, apostolul Pavel s-a văzut nevoit să le scrie credincioșilor din Tesalonic și să sancționeze comportamentul unor oameni, care sub pretextul faptului că Îl așteptau pe Isus să se întoarcă își abandonaseră slujbele și abdicaseră de la responsabilitățile care le reveneau în dimensiunea imediată a vieții. Pe de altă parte, trebuie sancționată și cealaltă extremă, constituită din cei care trăiesc ca și cum totul s-ar consuma aici și acum. Pavel îi catloghează pe cei care revendică pentru ei calitatea de creștini, dar care trăiesc ca și cum totul s-ar epuiza aici, ca fiind „cei mai nenorociți dintre oameni.”.
IMPORTANȚA VIEȚII DE RUGĂCIUNE
Vegherea este asociată cu rugăciunea, pentru că omul care interpretează corect semnele vremurilor și importanța misiunii care ne revine în calitate de „robi ai lui Hristos” își înțelege dependența deplină de Domnul și de resursele spirituale pe care numai El le poate insera în viața noastră (vezi Luca 21:36).
IMPORTANȚA SLUJIRII
Alături de salvare, slujirea este a doua temă majoră vizibilă pe paginile Scripturii și în viața oamenilor lui Dumnezeu. În loc să umplem spațiul de timp pe care Dumnezeu ni-l pune la dispoziție cu speculații legate de ceasul revenirii Sale, se cuvine să îl umplem cu slujire. E ceea ce Hristos le-a sugerat ucenicilor Săi, chiar înainte de înălțare (vezi Faptele Apostolilor 1:1-11). E posibil ca unii dintre noi să trebuiască să înfruntăm ironia unor oameni care ne vor batjocori, spunându-ne că au trecut totuși două mii de ani, din momentul înălțării Domnului Isus, că promisiunea revenirii Sale pare a fi un basm, un mit fără speranțe de înfăptuire. Să le replicăm acestor oameni, apelând la replica pe care Apostolul Petru le-a oferit-o contemporanilor săi, cum că :„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință”(2 Petru 3:9). Și apoi să căutăm să fructificăm acest spațiu haaric, pe care Dumnezeu continuă să-l ofere umanități, căutând să conducem cât mai multe suflete la Domnul Isus. E slujba împăcării pe care El Însuși ne-a încredințat-o pentru acest interval de timp.
IMPORTANȚA UNEI CREDINȚE FERME ÎN EVENIMENTUL REVENIRII DOMNULUI
Primii creștini au crezut cu ardoare în realitatea revenirii Domnului. Ei se așteptau ca evenimentul să se producă oricând, în orice zi, motiv pentru care zilnic se salutau unii pe alții, spunându-și: MARANATA, adică Domnul nostru vine! (1 Corinteni 16:22). Iar credința în Hristos, în identitatea Lui divină, în calitate Lui de Domn și Mântuitor, în promisiunea revenirii Sale este cea care s-ar cuveni să ne confere și nouă motivația de a interpreta partitura vieții, conform prescripției Apostolului Petru: „așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu”(2 Petru 3:12). AMIN.

Pastor Dr. Adrian Neiconi

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.