Explicatii biblice: 1 Martie

Explicatiile urmeaza scurtei introduceri

rsz_calendara43Martie 2015  PILDELE DOMNULUI ISUS

Am ales să ofer o introducere despre modul de interpretare a pildelor, ca o unealtă importantă în înțelegerea pildelor spuse de Domnul Isus. Scopul ei este să ajute învățătorul de studiu biblic să deprindă îndemânarea de a înțelege pildele și de a le prezenta (sau mai bine să ajute credincioșii să descopere aceste minunate adevăruri) cu îndrăzneală și bucurie.

 

O introducere hermeneutică

 

În ce priveşte interpretarea greşită, pildele ocupă, indiscutabil, primul loc. Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii consideră pildele a fi foarte uşoare şi simple, deci nu acordă atenţia şi timpul necesar studiului pildelor.

Este comună şi ideea că pildele sunt alegorii, ale căror elemente comportă înţelesuri ascunse pentru care ai nevoie de anumite chei pentru a le dezlega. Acest lucru se întâmplă pentru că sub acelaşi termen de „pildă” în Scriptură avem mai multe procedee artistice. Greg Herrick în articolul The Interpretation of Parables: Exploring “Imaginary Gardens with Real Toads” a concluzionat:

Termenul pildă (Mashal [VT], parabole [NT]) este folosit în mai multe moduri în Scriptură și în literatura inter-testamentară evreiască. Se poate referi la un proverb (1 Sam.24:13), o satiră (Ps.44:11), o ghicitoare (Ps.49:4), un proverb figurativ (Mc.7:14-17), o similitudine extinsă (Mat.13:33), o povestire comparativă (Mat.25:1-13), un exemplu comparabil (Mat.18:23-25​​), și chiar o alegorie (Jud.9:7-20; Mc.4:3-9, 13-20). Deși există multe diferențe interesante între aceste forme literare, există un fir comun, care, în diverse moduri, le străbate pe toate: toate implică limbaj și o formă literară de comparație. Ceva cunoscut este comparat cu ceva necunoscut pentru a da înțelegerea acestuia din urmă.

Termenul pildă, παραβολή, parabol  este compus din pará, care înseamnă „lângă sau după” şi bállō, care înseamnă „a arunca”. Parabola deci este procedeul de a aşeza două sau mai multe informaţii una lângă alta, sau una în spatele celeilalte, astfel încât să fie înţelese.

Dificultatea pe care o întâmpină cititorul, sau interpretul Scripturii constă în a identifica măsura în care „informaţiile cunoscute” se suprapun peste „informaţiile necunoscute”. Este oare fiecare element al povestirii purtător de semnificaţie, sau doar unele? Cum disting între ele?

Alegoria

Pentru că avem termenul consacrat de alegorie, îl vom folosi pentru „pildele” în care toate elementele ei au câte un corespondent cu realitatea.

Cazul clasic din Vechiul Testament este alegoria pe care a folosit-o proorocul Natan pentru a-l confrunta pe David cu păcatul săvârşit (2Sam.12). Natan a folosit o întâmplare imaginară, care cuprindea elementele celei reale. Ideea a fost evidentă şi verdictul a fost dat. Abia atunci, a fost dezvăluit înţelesul „de după” poveste. Fiecare element (aproape) avea un corespondent în viaţa reală: bogatul, săracul, mulţimea de oi, mieluşeaua, acţiunea de a lua mieluşeaua săracului…

În Noul Testament avem câteva alegorii în care Domnul Isus explică ce înseamnă fiecare element: alegoria neghinei, a semănătorului, a vierului… De fiecare dată Domnul Isus le-a explicat, astfel că nu avem probleme în a identifica semnificaţia fiecărui element.

Pilda

Spre deosebire de alegorie, pildele nu au corespondent pentru fiecare element al lor. Ele transmit un mesaj principal, o idee, iar elementele pildei sunt importante pentru a ajuta ascultătorii să înţeleagă acel mesaj.

Pildele sunt povestiri foarte aproape de viaţa ascultătorilor, de la câmp, din casă sau din natură. Ele erau foarte puternice prin modul în care erau spuse de Domnul Isus. Linia povestirii se derula într-o anumită direcţie şi audienţa se aştepta ca povestirea să urmeze un anume curs. La un moment dat, când ascultătorii se aşteptau cel mai puţin, acest curs este schimbat brusc. Ascultătorii înţelegeau instantaneu mesajul, aşa că erau prinşi de forţa adevărului pildei.

 

PENTRU ÎNŢELEGEREA PILDELOR:

  1. Identifică audienţa iniţială.

Pildele nu sunt povestiri adiacente, menite să umple timpul Domnului Isus. Ele sunt adresate unor oameni în contextul lor. C. H. Dodd afirmă: „slujba interpretului pildelor este să afle, dacă poate, cadrul pildei în situaţia prezentată de Evanghelii, şi de aici aplicaţia care se autosusţine pentru cel aflat în acea situaţie.”

Dacă nu ştii pentru ce a spus pilda ai puţine şanse să o interpretezi corect. De multe ori evanghelistul ne ajută în identificarea audienţei. Vei găsi ori înainte de pildă, ori după ea un semnalment care să te ajute să înţelegi pentru cine a fost rostită pilda.

 

  1. Găseşte punctul de întoarcere.

Forța pildelor stă în elementul de surprindere. Întâmplarea pe care o spunea Domnul Isus, fiind din viață, era într-o oarecare măsură previzibilă. Oamenii se așteptau să se întâmple într-un anume fel, să meargă povestea într-o anumită direcție. Ca nimeni altul, Domnul Isus schimba brusc discursul Său, astfel încât ascultătorii erau prinși de forța învățăturii! Astfel ei nu se puteau ascunde de mesajul pe care tocmai l-au înțeles. Matei ne spune că Fariseii au înțeles că despre ei vorbea și de aceea căutau să-L omoare. Acel moment în care Domnul Isus dă o turnură total neașteptată istorisirii se numește punct de întoarcere.

Unde se schimbă neaşteptat direcţia povestirii?

 

  1. Găseşte adevărul central.

O pildă învaţă un singur adevăr. Se mai numeşte punct de referinţă. Acest punct de referinţă va fi corelat cu persoana, ocazia, problema sau nevoia la care răspunde pilda. John Sider sugerează câteva întrebări care să ne ajute să descoperim adevărul central.

Care termeni se repetă în pildă?

Cui, sau la ce îi acordă pilda cel mai mare spaţiu?

Care e contrastul cel mai mare din pildă?

Ce apare la finalul pildei? (regula sublinierii finale)

Ce personaje apar în pildă? Care sunt cele mai proeminente două dintre ele?

Care este discursul principal? De obicei ce este mai important apare în discursul direct.

Cum ai spune tu pilda aceasta? În ce mod este diferită în modul în care a spus-o Domnul Isus?

Adevărul central trebuie să găsească aplicabilitate transculturală şi atemporală. Cu ce din pildă se poate identifica ascultătorul?

 

Data:  1 Martie 2015

Tema: Robul nemilostiv

Text:   Matei 18:21-35

Verset de aur: Matei 6:14-15

Ideea centrală: Iertarea după modelul divin este o expresie a adevăratei măreţii spirituale.

 

Explicaţii contextuale și exegetice:

 

 

  • Contextul și audiența inițială

 

 

Pilda robului nemilostiv trebuie înţeleasă în contextul ei larg. Tot ce s-a întâmplat mai înainte vorbeşte despre posibile privilegii ale Împărăţiei:

  • Petru primeşte o apreciere unică din partea Domnului Isus (Mat.16:18-19);
  • Petru, Iavov şi Ioan sunt singurii acceptaţi pe munte când Domnul Isus S-a schimbat la faţă (Mat. 17:1);
  • Domnul Isus afirmă că fiii sunt scutiţi de taxe (Mat.17:27).

Cu acestea în minte, nici chiar mărturisirea Domnului Isus că va fi dat în mâinile oamenilor (Mat 17:22-23) nu i-a împiedicat pe ucenici să întrebe „cine este mai mare în Împărăţia Cerurilor?” Cine are privilegiul maxim? Sub această cupolă a dorinţei de mărire, a mândriei stă întreg capitolul 18 din Evanghelia după Matei.

Domnul Isus, în mod discret, le răspunde ucenicilor că ar trebui prima dată să se preocupe de accesul în Împărăţie (v.3). Chiar la intrare se află calităţile unui copil care, imediat ce Domnul Isus  l-a chemat, a ascultat şi a fost la dispoziţia Lui. Smerenia, ascultarea, dependenţa, totala lipsă de mândrie, aroganţă, superioritate… iată calităţile unui fiu al Împărăţiei.

Textul continuă cu ideea prilejurilor de păcătuire și apoi a rezolvării situațiilor conflictuale, care necesită calitățile mai sus prezentate. Tot acest discurs a fost ascultat în liniște de ucenici, până la acest punct. Aici problema este specifică, clară, personală: fratele îți greșește „ție” și tu ai datoria să îl confrunți, să îl ierți, să îl recuperezi. Nu este doar un subiect de discuție ci un păcat împotriva „ta” care trebuie iertat. Acel moment, al întâlnirii ofensatului cu ofensatorul, este așa de important încât Domnul Isus promite că va fi prezent negreșit (v.20).

Petru, care se pare că era cel mai favorizat dintre ucenici, cu șansele cele mai mari să fie „cel mai mare” este deranjat de această idee revoluționară a Domnului Isus. El, cu curaj, îl întreabă pe Domnul Isus: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Întrebarea lui trădează o nemulțumire și totodată o dorință de etalare a generozității lui. Nemulțumire, pentru că Petru nu este dispus să ofere iertare la nesfârșit. El nu oferă un cec în alb nimănui. Există o a opta oară când nu mai dorește să ofere iertare. Este și o etalare a generozității pentru că oferă un număr relativ mare de „iertări”, șapte. Probabil Petru avea în minte Iov 33:29-30, unde Elihu afirmă că Dumnezeu ridică omul de două, trei ori. De șapte ori era o ofertă impresionantă… Cu toate acestea, mândria lui se vede din întrebarea lui unilaterală: el nu greșește fratelui său, nu păcătuiește împotriva lui, numai fratele său îi greșește…

După ce Domnul Isus îi răspunde la întrebarea „cât” să ierte, de 70 de ori câte 7, îi spune și „cum” și „de ce” să ierte prin frumoasa pildă a robului neiertător.

 

 

 

  • Punctul de întoarcere

 

 

Care este acel punct de întoarcere care dă valoare pildei? Unde te-ai fi așteptat să fie altfel întâmplarea și ești surprins de modul în care a spus-o Domnul Isus? Sau altfel pusă întrebarea „ce ar trebui să fie diferit pentru a elimina forța pildei?”

Voi povesti altfel pilda așa încât punctul de întoarcere să fie clar perceput. „Un împărat a avut un rob care a reușit să acumuleze o datorie de 960 de milioane de euro. După o bună perioadă de timp împăratul îi cere robului să returneze banii datorați. Datornicul, cu vădit stres în voce, i-a cerut o reeșalonare. Împăratul a știut că datornicul nu poate plăti și, în mod neașteptat, l-a iertat. Nu trecuse o jumătate de oră, și robul iertat l-a întâlnit pe colegul lui care îi datora doar 1500 de euro (de 640000 de ori mai puțin decât fosta lui datorie). Cu entuziasm, l-a îmbrățișat și i-a spus: „Dumnezeu te-a scos în calea mea! Eu tocmai am fost iertat de o datorie imensă. Te iert cu toată inima mea de toată datoria ta. Față de datoria de care am fost iertat eu, a ta e floare la ureche.” Și de atunci a pornit un lanț al iertării care continuă și în zilele noastre.”

Așa ar fi trebuit să fie pilda dacă ucenicii ar fi „mari” în Împărăție. Așa ar fi logic să fie pilda, dar Domnul Isus în mod intenționat o spune altfel. Ceva din pildă demasca ceva din inima ucenicilor, în special a lui Petru. Gândirea robului nemilostiv era, de fapt, gândirea lui Petru.

 

 

  • Ideea centrală

 

 

Modul în care spune Domnul Isus această pildă este plin de contraste între cele două personaje principale: primul este un împărat, al doilea este un rob. Datoria față de primul este imensă, datoria față de al doilea este modică. Primul iartă, al doilea nu iartă. Primul oferă milă, al doilea vrea dreptate. Primul eliberează, al doilea încarcerează. Primul este liber, al doilea este robul neiertării lui.

Dar, relația dintre aceștia este una specială: cel de-al doilea este beneficiarul iertării primului, a Împăratului. El ar fi trebuit să acționeze nu după impulsurile lui ci după exemplul oferit de Împăratul, care l-a iertat nemeritat.

Ideea centrală devine clară: în Împărăția lui Dumnezeu intri prin mila și iertarea lui Dumnezeu și aceasta devine motivația pentru a fi iertător. Cu cât ești „mai mare” cu atât devii un mai bun iertător. Am putea afirma chiar că una din dovezile că ești iertat este modul tău de a ierta pe frați.

Pilda robului nemilostiv vorbește deci despre motivația și maniera iertării fraților ca un semn al măreției spirituale.

 

Aplicaţii

 

  1. Iertare ieftină?

Pilda robului nemilostiv nu vorbește despre o iertare din oficiu, ieftină, fără confruntare, pocăință sau restaurare. Tocmai textul anterior clarifică acest lucru. Pilda răspunde la întrebarea lui Petru și oferă o radiografie a unei inimi neiertătoare, așa cum era la acel moment inima lui Petru.

 

  1. Înţelegerea iertării

Problema robului iertat era că el, în aroganța lui, nu a cerut iertarea, doar amânarea plăţii.

    • El nu a realizat dimensiunea datoriei;
    • El nu a regretat acumularea datoriei;
    • El nu a înţeles imposibilitatea lui de plată.
    • El nu a apreciat valoarea iertării.
    • El nu a apreciat jertfa stăpânului, paguba pe care a suferit-o din cauza lui;
    • El nu a apreciat inima stăpânului, mila lui;
    • El nici măcar nu a mulțumit stăpânului.
    • El nu a fost zdrobit de neputința lui, el nu a ieșit smerit din prezenta stăpânului;
    • El continua să creadă că „s-a descurcat”;
    • Inima, mintea lui nu a fost impresionată nici transformată!

Înțelegerea datoriei noastre imense față de Dumnezeu și a neputinței noastre de a o plăti este singurul mod de a ne smeri și a înțelege dependența noastră de Dumnezeu. Așa ne facem ca niște copii!

 

  1. Motivaţia iertării (v.33)

Înțelegerea iertării din partea lui Dumnezeu este singura motivație care nu este subiectivă și nu se erodează în timp. Iertăm oamenii nu pentru meritele lor ci pentru că am fost iertaţi noi mai întâi! Frumusețea iertării este că nu ni se cere niciodată să iertăm mai mult decât am fost noi iertați.

 

  1. Maniera iertării

Domnul Isus vorbește despre iertare în doi termeni:

    • Iertarea trebuie să fie deplină (v.32)
    • Iertarea trebuie să fie din toată inima (v.35)!

 

  1. Închisoarea neiertării (v.35)

Neiertarea este un semn sigur al mândriei și ne „dă pe mâna chinuitorilor”. Inima noastră, creierul nostru, sistemul nostru nervos, întreaga noastră ființă sunt făcute pentru a primi și oferi iertare. Neiertarea este toxică și conturbă toată ființa. Teoretic ai impresia că îl ții ostatic pe datornicul tău, de fapt prizonierul eşti chiar tu.

 

Întrebări pentru discuţii:

 

Ce părere ai de afirmaţia „neiertarea este o închisoare, al cărui prizonier eşti chiar tu”?

Cum ai experimentat iertarea din partea lui Dumnezeu?

Cât de merituos ai fost pentru a primi iertarea?

Îţi este uşor să ierţi?

Ţi s-a întâmplat să ierţi dar să nu uiţi?

Cum ai defini iertarea „din toată inima”?

Îți amintești o ocazie în care nu ai iertat? Ce ai simțit în inima ta?

Îți amintești o ocazie în care ai iertat așa cum ai fost și tu iertat? Ce ai simțit în inimă?

Ce părere ai de afirmația: „spiritualitatea ta este direct proporțională cu iertarea oferită”?

 

Păstor Dr. Timotei Rusu, timoteicorinar@gmail.com

Lector la Institutul Teologic Baptist Bucureşti

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015


Lasă un răspuns