Explicatii biblice: 1 Februarie

rsz_calendara43Tema generală: Pildele Împărăţiei din Matei 13

Grâul şi neghina,  Matei 13:24-30,36-43

 

Data:  1 Februarie

Tema:   Neghina şi grâul care cresc împreună sunt o metaforă a istoriei mântuirii

Text:  Matei 13:24-30, 36-43

Verset de aur:  13:40

Ideea centrală:  Dumnezeu ne lasă timp să devenim sfinţi şi maturi în credinţă, prin greutăţi, şi să nădăjduim în răsplătirea finală a Domnului, în ziua judecăţii.

 

Explicaţii contextuale și exegetice:

Matei 13 este un capitol central în evanghelia după Matei, în care Isus începe să vorbească în pilde oamenilor care, deşi au văzut multe minuni, l-au respins, aşa cum se vede în capitolul 12, şi l-au acuzat că face lucrări mari cu ajutorul lui Beelzebub, domnul demonilor (Mt. 12 :24-27). De asemenea, din Matei 13 încolo, Isus începe să se concentreze tot mai mult asupra ucenicilor săi, nu asupra norodului, şi le explică doar lor, în privat, înţelesul multora din pildele sale (Mt. 13:10-13, 34-36). Faptul că nu le mai dă noroadelor explicaţiile pildelor, ci doar ucenicilor, reprezintă şi un fel de judecată asupra necredinţei lor, căci vor auzi, dar nu vor înţelege, şi nu se vor întoarce la Dumnezeu ca să aibă viaţa (Mt. 13:10-16).

Pildele din Matei 13 vorbesc despre relaţia oamenilor cu Cuvântul lui Dumnezeu şi despre istoria pe scurt a Împărăţiei lui Dumnezeu şi descriu, într-un fel, lucrarea lui Isus în ansamblul istoriei. Din acest punct de vedere, pildele de aici au un înţeles apocaliptic evident, deoarece adesea ele încearcă să dea o imagine rezumată, de ansamblu, a întregii istorii a mântuirii omenirii, până la judecata finală, când Domnul va interveni să oprească istoria şi să judece oamenii cu ajutorul sfinţilor îngeri.

Domnul a dat aceste pilde ca învăţătură şi ca încurajare şi a ascuns în ele, prin revelaţie, o înţelepciune deosebită (lucruri ascunse de la facerea lumii, 13:35; învăţături despre prezenţa răului în istorie, despre planul lui Dumnezeu în istorie, despre judecata finală, despre psihologia credinţei şi necredinţei).

Imaginile pildelor sunt luate din activităţile zilnice din agricultură, grădinărit, gospodărie, precum şi din lumea afacerilor (semănătorul, ogorul şi neghina, pescarii cu năvod eficient, gospodina şi aluatul pentru pâinea ospitalităţii, negustorul şi diamantul de preţ, comoara îngropată şi terenul extravilan etc.). Punctul de seamă al tuturor acestor pilde este atitudinea faţă de Isus şi faţă de Cuvântul mântuirii, atitudinea faţă de Împărăţia lui Dumnezeu.

Pilda neghinei este prezentată clasic, în două părţi, partea spusă tuturor şi explicaţia pildei, dată doar ucenicilor. Ea arată cum a apărut în lume răul, oamenii răi. Stăpânul, la creaţie, a pus o sămânţă bună (oamenii buni), dar există un vrăjmaş care a intervenit semânând neghină (planta în greceşte este numită zizanie, şi nu este neghină, ci o buruiană foarte asemănătoare grâului; nu există însă în România, şi de aici, s-a tradus „neghină”; de aici, vine şi zicala „să bagi zizanie [în grâu]”). Oamenii buni (fiii Împărăţiei) şi oamenii răi (fiii celui rău) sunt lăsaţi să se dezvolte împreună, ca fiecare să îşi arate clar, matur, în timp, opţiunile. În final, îngerii vor fi trimişi, în ziua judecăţii, şi vor smulge din lume şi pe cei răi şi lucrurile păcătoase (în lumea nouă nu va mai fi păcat, nici prilej de păcat, nici păcătoşi). Domnul Isus vorbeşte clar despre pedeapsa în focul cuptorului aprins, unde va fi regret şi suferinţă, precum şi despre răsplătirea veşnică a celor credincioşi, care vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui. Încheierea pildei aduce aminte, prin acelaşi stil, de mesajele lui Isus cel înviat către cele şapte Biserici din Apocalipsa 1-3.

 

Aplicații:

Dumnezeu are motive să lase omenirea să se dezvolte, şi oamenii să decidă şi să se maturizeze în deciziile lor. El ne-a creat să fim o unitate, o singură umanitate. El a creat umanitatea bună, dar răul din creaţie se datorează Diavolului. Acum, chiar dacă o parte a omenirii e bună, iar alta devine rea, El le lasă împreună până în ziua judecăţii. Dacă ar interveni mai devreme, ceva s-ar pierde, s-ar face o nedreptate, pentru că nu toţi aleg binele de la început, şi nu toţi rămân credincioşi până la sfârşit. Principiul coacerii trebuie să ne pună pe gânduri. Vine o vreme când cel rău va face doar rău, iar cel bun va face doar bine (Apocalipsa 22:11). Fiecare trebuie să decidă şi să se întărească în decizia de a fi sfânt şi curat, sau nu. De aici şi nevoia de evanghelizare, de îndemna pe cei credincioşi să continue să fie aşa, până la sfârşit, ca să dovedească că nu sunt neghină, iar pe cei necredincioşi, să se lase cuceriţi de dragostea lui Dumnezeu şi să se schimbe (doar Dumnezeu ştie inima, cine este neghină sau nu, în rest cei buni şi cei răi se aseamănă destul de mult, adesea). Îngerii au o participare clară la ziua judecăţii. Oamenii sunt, aşadar, ca o recoltă pe care Dumnezeu o pune în hambarele sale, spre răsplătire glorioasă şi veşnică, sau în cuptorul său, pentru pedepsire şi ardere. Faptul că va fi o zi a judecăţii este o mare încurajare pentru noi, ca să trăim sfânt.

 

Întrebări pentru discuții:

  1. De ce adesea nu putem deosebi neghina de grâu, de ce există primejdia ca pedepsind păcatul mai devreme, să se rupă şi grâul? Ce vrea Isus să spună aici?
  2. Ce rol au îngerii în ziua judecăţii: vor conduce evenimentele, vor aduna oamenii, îi vor judeca pe oameni?
  3. Ce relaţie au îngerii cu Dumnezeu (slujitorii cu stăpânul)?
  4. Are putere în continuare vrăjmaşul peste ogorul lui Dumnezeu sau „a plecat” (13:25)?
  5. Ce însemnătate are răsplătirea veşnică, care este relaţia între „grâu” şi „stăpânul grăului”?
  6. De ce Isus îi numeşte pe cei credincioşi „fiii Împărăţiei”, iar pe necredincioşi „fiii celui rău”?
  7. Dacă cel ce seamănă este Fiul omului, înseamnă că el a semănat în ziua creaţiei, sau că a predicat Împărăţia, în zilele întrupării?

 

 

Octavian Baban, tavibaban@gmail.com

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2015

 


Lasă un răspuns