Boko Haram a ucis 2000 de nigerieni „ca pe niște insecte”

boko haram nigeriaOrganizația teroristă Boko Haram a ucis în nordul Nigeriei 2000 de persoane și a plasat țara în topul războiului contra umanității. Acțiunea a fost îndreptată împotriva creștinilor și a fost condusă de grupări jihadiste.

Sute de oameni înarmați ai invadat Baga și alte 16 localități  începând cu 3 ianuarie și au început să ucidă persoanele de acolo și să le incendieze locuințele timp de o săptămână. Amnesty International a descris atacul ca fiind cel mai dur până în acest moment.

Boko Haram este o organizație teroristă similară cu ISIS (Statul Islamic din Irak și Siria), iar acțiunile împotriva acestei organizații trebuie să fie similare cu cele împotriva acesteia a afirmat expertul nigerian Adeniyi Ojutiku. Teroriștii și-au îndreptat acțiunile împotriva creștinilor din această țară cu scopul de a-i elimina și de a impune Sharia. Organizația primește suport constând în armament greu alături de finanțare și alte materiale de la organizații islamice radicale.

Martori oculari ai atacurilor recente, citați de ziarul local Nigeria’s Premium Times în data de 12 ianuarie, au afirmat că „teroriștii au omorât cetățenii ca pe niște insecte.” „Am văzut cadavre pe insule din Lacul Ciad unde locuiau pescari” afirmă Yahaya Takakumi, un agricultor de 55 de ani. „Multe persoane a fost ucise ca niște insecte.”

Ibrahim Gambo, un șofer de 25 de ani care a supraviețuit atacului a relatat scene oribile de la fața locului. „Am trecut pe lângă cadavre, unele grupate, altele aruncate pur și simplu în boscheți. Am văzut femei și copii morți. Am văzut chiar o femeie însărcinată cu pântecele spintecat.” CNN relatează scene similare despre cadavre aruncate în boscheți și despre persoane care au ars de vii în timp ce se ascundeau în locuințele lor.

Oficialii estimează circa 2000 de victime și fac precizarea că aceasta este doar o cifră estimativă întrucât este dificil de ajuns în zonele controlate de Boko Haram. Sunt 30 000 de persoane care s-au refugiat, dintre care 20 000 în tabăra de la Maidiguri, capitala provinciei Borno. Oficialitățile intenționează să transporte încă 10 000 din Monguno și fac apel la utilizarea informațiilor furnizate de sateliți pentru a realiza o imagine reală a carnagiului care are loc în aceste zile.

Al Jazeera relatează faptul că în data de 12 ianuarie atacul militar organizat de Boko Haram împotriva unei baze militare din orașul camerunez Kolofata era în desfășurare.


2 thoughts on “Boko Haram a ucis 2000 de nigerieni „ca pe niște insecte”

  1. Pingback: Boko Haram a ucis 2000 de nigerieni „ca pe niște insecte” Citeste mai mult: Boko Haram a ucis 2000 de nigerieni „ca pe niște insecte” – CrestinTotal.ro

  2. Pingback: Boko Haram a ucis 2000 de nigerieni „ca pe niște insecte” | Life Mission

Lasă un răspuns