CHEMARE LA RUGĂCIUNE-DECEMBRIE 2014

rugaciune      Cu ajutorul lui Dumnezeu am intrat în ultima lună a anului 2014. Luna Decembrie are o semnificație deosebită pentru noi, familiile noastre, bisericile noastre și pentru națiunea noastră. În prima zi a lunii Decembrie am sărbătorit Ziua Națională a României și ne pregătim să sărbătorim 25 de ani de la Revoluția din 1989, eveniment ce ne-a adus libertatea cu toate provocările ei. Un alt moment important va fi instalarea președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis. 

Dar, cu siguranță, cea mai mare și așteptată sărbătoare din Decembrie este celebrarea Nasterii Domnului si Mântuitorului nostru Isus Cristos. Luna Decembrie, fiind luna ce marchează sfârșitul unui an, ar putea fi și o lună a evaluări stării noastre spirituale, a relației noastre cu Domnul și cu semenii. De asemenea, poate fi un timp al pocăinței, dar și al mulțumirii față de Dumnezeu și un prilej extraordinar de a împărtășii Evanghelia harului lui Dumnezeu.

În plus, luna decembrie, trebuie să fie și un timp al rugăciunii. Încurajarea pentru familiile și Bisericile noastre, în această frumoasă perioadă a Adventului este:

  • Să ne rugăm pentru unitate în familii, între soți, între părinți și copii, pentru iertare și restaurarea relațiilor.
  • Să ne rugăm pentru unitate în și între biserici, pentru restaurarea relațiilor între creștini, prin iertare și pocăință, pentru dărâmarea zidurilor care separă, adesea, generațiile din biserici.
  • Să ne rugăm pentru tânăra generatie, pentru ca ei să fie copii și tineri dedicați pentru Cristos și să trăiască o viață de sfințenie. Să ne rugăm pentru protecția lor și pentru integrarea lor în Biserica lui Cristos.
  • Să ne rugăm pentru trezirea spirituală a locuitorilor României și întoarcerea lor spre Domnul Isus, renunțând la superstiții și obiceiuri păgâne. Să ne rugăm pentru vieți atinse și schimbate prin cunoașterea personală a Domnului Isus Cristos ca Domn si Mintuitor.
  • Să ne rugăm ca, la acest Crăciun, vălul care întunecă mințile oamenilor să fie dat la o parte și ca Lumina lui Cristos să pătrundă în inimile românilor. Să ne rugăm ca tradiția și obiceiurile să nu umbrească adevărata semnificație a Sărbătorii Nașterii lui Cristos.
  • Să ne rugăm pentru stabilitatea Romaniei, politică, socială, economică şi financiară şi pentru protecţia Domnului peste Romania. Săne smerim si să ne pocăimde păcatele comise în Romania, de noi și părintii noștri (Daniel 9:8-12, 16-19).
  • Să ne rugăm pentru relații constructive, în favoarea intereselor României, între Președinte, Parlament și Guvern. Să ne rugăm pentru respectarea autorității instituționale și pentru dialog civilizat. Să cerem milă și îndurare de la Domnul pentru naţiunea noastră.

Să avem parte de sărbători binecuvantate, colinde frumoase, mesaje biblice, dar mai mult decât orice să-L avem pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Domnul și Mântuitorul nostru, motivul suprem al bucuriei sărbătorilor.

Pastor Samy Tuțac

Biserica Baptistă Betel, Timișoara


Lasă un răspuns