Parteneriat UBR-Virginia Baptist Association pentru lupta împotriva traficului de persoane

VirginiaÎn perioada 05-12 octombrie 2014, o echipă de surori din cadrul Women’s Missionary Union of Virginia (WMUV-Uniunea Misionară a Femeilor din Virginia) au fost prezente în România pentru a organiza împreună cu Uniunea Baptistă din România o serie de întâlniri pentru femei cu tema Împreună pentru ceilalți. La aceste întâlniri s-a abordat problema traficului de ființe umane și s-a încurajat implicarea femeilor din bisericile baptiste în combaterea acestui fenomen.

Această inițiativă vine în urma parteneriatului pe care Uniunea Baptistă din România l-a făcut împreună cu Convenția Baptistă din Virginia, parteneriat ce are ca scop implicarea în mai multe domenii de slujire printre care și lucrarea de informare și prevenire a traficului de persoane. Astfel, întâlnirile organizate de Uniunea Baptistă împreună cu această echipă de surori în câteva biserici baptiste din cadrul Comunităților de București, Sibiu și Oltenia, s-au dorit a fi un prim pas în direcția aceasta.

Coordonatoarea acestei inițiative a fost Maria Lynn care a venit în România împreună cu alte cinci lidere printre care Pat Wright, directoarea Uniunii Misionare a Femeilor din Virginia, și Rhonda Pedigo, consultant în misiunile pentru studenți în cadrul WMUV, care dorește să revină anul viitor împreună cu o echipă de studenți din Virginia pentru a organiza alte întâlniri pe aceeași problemă a traficului de ființe umane adresate studenților de aici din România.


Lasă un răspuns