PARIS: Conferinta credinciosilor baptisti din diaspora

Paris„Conducerea bisericii prin slujire” este titlul celei de-a cincea conferinţă a baptiştilor români din diaspora europeană care a avut loc în data de 17-19 Octombrie 2014 şi a fost găzduită de biserica baptistă română “Speranţa” din Paris. Conferinţa a fost organizată de Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, prin Departamentul de Misiune al UBR. A fost prezent președintele cultului – Otniel Bunaciu, Sorin Bădrăgan – decanul Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, Samuel Stan – reprezentant al Convenției Baptistilor Români din America de Nord și Alexandru Vlașin – coordonator al Departamentului de Misiune al UBR.

Conferinţa a adunat peste 80 de participanţi, dintre care, ca un element de noutate, 27 au fost soţiile unora dintre participanţi. Au fost astfel reprezentate 21 de biserici din 9 ţări diferite. Participanţii au avut ocazia să interacţioneze între ei, să participe la sesiunile în plen şi la discuţiile pe ateliere de lucru. Mai mult, surorile au avut un seminar destinat lor, iar mai apoi s-au organizat pentru a discuta motive de rugăciune şi a se încuraja la studiu biblic şi slujire în bisericile de unde provin. De aceea, s-a stabilit ca pe viitor conferinţa să fie deschisă soţiilor lucrătorilor, dar şi altor persoane din bisericile din diaspora ce doresc să vină la părtăşie împreună cu fraţii.

Atmosfera conferinţei a fost de părtăşie voluntară şi dorinţa de a învăţa unii de la alţii. Astfel de întâlniri sunt speciale deoarece ofera un cadru benefic comunicării şi încurajării reciproce în slujire, fără a avea tonul unei şedinţe de lucru. Datorită acestui lucru, participanţii au plecat îmbogăţiţi de bucuria timpului petrecut împreună, prin încurajare la o slujire ce conduce biserica în ucenicizare,  închinare şi implicit, glorificarea celui care este Domnul şi Dumnezeul nostru.

Slujim împreună,

Alexandru Vlașin
Coordonator Departament de Misiune,
Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din România
www.uniuneabaptista.ro, misiunebaptista@gmail.com


One thought on “PARIS: Conferinta credinciosilor baptisti din diaspora

  1. Pingback: Diaspora românească din europa și-a dat întâlnire la Paris -

Lasă un răspuns