Otniel Bunaciu: Interviu

otniel-ioan-bunaciu-137x150Redactor: Frate Otniel Bunaciu, în calitate de președinte al Federației Europene Baptiste, ce vreți să ne spuneți despre evenimentele ce vor avea loc în viitorul apropiat în cadrul Federației?
Otniel Bunaciu: În luna septembrie, mai precis pe 24 septembrie, va avea loc Consiliul Federației Europene Baptiste, care este forul de conducere colectivă al acestei organizații. Întâlnirea aceasta are loc în fiecare an și pentru prima dată va avea loc în România, la București. La întâlnire participă între 120-150 de reprezentanți din toate uniunile din cadrul Federației Europene Baptiste, iar întâlnirea va avea loc la hotelul RIN Grand din București și va dura trei zile. Ea este precedată de două zile de alte întâlniri ale Executivului și ale partenerilor de misiune din cadrul Federației. Pe calea aceasta doresc să lansez o invitație celor din București, păstorilor, fraților și surorilor, să participe la serviciul de inaugurare care va avea loc la ora 18.00, miercuri 24 septembrie.

Redactor: Ținând cont de faptul că în Federația Europeană Baptistă sunt mai multe Uniuni Baptiste, în principal din zonele de conflict, ce puteți să ne spuneți despre punctele de tensiune dintre Rusia și Ucraina?
Otniel Bunaciu: Am avut ocazia să vizitez atât Uniunea Baptistă din Ucraina – cu care noi suntem acum în parteneriat – chiar în ziua alegerilor prezidențiale, cât și Uniunea Baptistă din Rusia ulterior, unde am vorbit cu conducerea Uniunii de acolo. Ambele Uniunii au avut Congrese și au ales conduceri noi și, fără îndoială, tensiunea dintre Ucraina și Rusia s-a reflectat un pic și în relațiile dintre baptiști. Cu toate acestea, aș vrea să spun că baptiștii din Ucraina și Rusia sunt în același gând că trebuie să se găsească o soluție pașnică, să se restabilească înțelegerea. Relațiile dintre ei nu sunt rele, dar percepția publică are această influență și asupra credincioșilor. Vă dau doar un exemplu, acesta este legat de faptul că domnul Oleksandr Turcinov a fost președinte interimar, el fiind președintele Parlamentului și așa prevedea Constituția. În Rusia, fără îndoială, acesta a fost acuzat că a uzurpat poziția președintelui Ianukovici care a părăsit țara, iar printre acuze a fost și aceea că el este baptist și că baptiștii au o contribuție la starea aceea de tensiune care a culminat cu conflictul. Lucru care nu este de fapt adevărat. Am reușit să mediem puțin relația dintre Uniuni, s-au întâlnit liderii, au participat la Congresele reciproce și apelul lor este pentru înțelegere și pentru găsirea unor soluții pașnice. În momentul de față problema cea mai mare este să ajutăm frații și surorile din Ucraina să aibă grijă de refugiații care au plecat din zonele acestea de conflict și s-au refugiat în alte părți din țară. Situația economică a Ucrainei este foarte rea și din acest motiv este important, în măsura care putem, să-i sprijinim pe ai noștri de acolo să facă față cât mai mult nevoii de ajutor. În același timp, cred că este un lucru semnificativ că pentru prima dată în istorie un baptist a fost președintele unei țări în care Biserica Ortodoxă este biserica majoritară. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat și până acum era greu de imaginat, dar uite că se poate și din acest punct de vedere Ucraina a arătat leadership în comunitatea țărilor din zona Europei și din lumea întreagă pentru că nu cred că ar trebui să se atașeze apartenența religioasă de capacitatea unei persoane de a fi un bun politician și un bun manager sau administrator al unei țări. Din acest punct de vedere domnul Turcinov a dovedit că este și un bun creștin și în același timp s-a ținut de promisiune, a fost președinte interimar pentru că așa i-a cerut legea și a organizat alegeri și el nu a candidat, deci nu poate nimeni să-l acuze că a încercat să uzurpe vreo poziție. Din punctul acesta de vedere cred că este un lucru bun pentru baptiști, că un om ca el a fost în poziție de conducere într-un moment atât de critic și și-a dus mandatul până la capăt cu eleganță, fermitate, dar într-un mod eficient și apreciat ca fiind bun de toți. Aș vrea să-l invit la Consiliul Federației, nu știu dacă poate veni, dar ar fi interesant să-l avem ca musafir aici la București.

Redactor: Ați atins un subiect foarte interesant, legătura dintre politică și religie. Ținând cont că la sfârșitul acestui an vom avea alegeri în țara noastră, ce îi sfătuiți pe frați să facă în contextul acesta?
Otniel Bunaciu: Biserica are chemarea din partea Domnului Isus Hristos să predice Evanghelia și nu cred că este sănătoasă o relație politică între biserică și mediul politic și stat. Fără îndoială că noi suntem cetățeni ai statului, respectăm legile și vrem să participăm, și ,ori de câte ori suntem întrebați, răspundem, iar dacă vedem un lucru care nu este potrivit moralei creștine avem dreptul să ne exprimăm și noi, trebuie să contribuim la binele urbei. Deci eu sunt pentru implicarea creștinilor în procesul politic, dar nu pentru implicarea bisericii. Am fost puțin îngrijorat când în discursul politic din țara noastră au apărut nuanțe care, într-un fel, indică faptul că această temă ar putea deveni o temă în dezbaterea politică. Lucrul acesta ar fi foarte trist pentru că baptiștii au crezut întotdeauna în separarea bisericii de stat și cea mai importantă separare este legată de sfera politică. Știu că în alte sfere, în sfera economică, separarea aceasta nu poate fi completă pentru că noi suntem cetățeni ai statului, plătim impozite, de aici decurg anumite obligații, dar și anumite drepturi, din impozitele acelea pot beneficia și credincioșii așa cum beneficiază restul cetățenilor țării. Copiii noștri merg la aceleași școli ca și copiii celorlalți. Aici nu este vorba de o separare pentru că statul nu încearcă să facă nimic religios prin asta, dar în ce privește sfera politică nu cred că statul are căderea să intervină în viața bisericii, și nici nu a încercat să o facă, dar nici biserica nu are chemarea să intervină în procesul politic mai ales în perioada aceasta. Deci, părerea mea este ca toți credincioșii baptiști să fie implicați în calitate de cetățeni, să se roage lui Dumnezeu, să citească programele candidaților și să voteze așa cum îi îndeamnă conștiința, potrivit valorilor pe care noi în calitate de credincioși le avem și le manifestăm. M-a bucurat faptul că și biserica majoritară a dat un comunicat în acest sens, anume că nu dorește implicarea bisericii în procesul politic. Eu cred că toate bisericile ar trebui să facă aici un front comun pentru că noi urmărim binele țării din perspectiva valorilor creștine și a promovării credinței și a moralității în țara noastră.

Redactor: O întrebare legată de subiectele fierbinți din cadrul Federației Baptiste Europene. Știm că nu doar Rusia-Ucraina este o problemă ci mai avem situația din Irak, situația din Siria și cea din Israel. Ce aveți de adăugat cu privire la aceste lucruri?
Otniel Bunaciu: Într-adevăr, Federația Europeană Baptistă acoperă o zonă foarte mare, geografic vorbind, pentru că în partea aceasta de lume sunt mai puțini baptiști. Deci, ea se întinde din Irlanda până la Vladivostok și cuprinde și Orientul Mijlociu și cel Apropiat. Fără îndoială că suntem foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Siria și impactul pe care războiul de acolo vedem că îl are în Irak și în zonele din jurul Siriei. Sunt aici câteva preocupări, în primul rând este vorba de integritatea credincioșilor pentru că vedem că există acum campanie militară împotriva creștinilor, în al doilea rând dreptul de a-ți manifesta viața de credință și de posibilitatea de a face acest lucru în lăcașe de cult. În Siria au fost bombardate – nu direct ca ținte, ci indirect în cadrul războiului – biserici baptiste în Homs, Halepo, și asta a făcut să nu se mai poată întâlni credincioși acolo. La fel în Irak, situația este foarte tensionată, aceasta a generat și un val enorm de refugiați care se găsesc acum fie în Liban, fie în Iordania, țări în care avem uniuni baptiste. Cei de acolo încearcă să participe și ei, deși sunt mai mici, la efortul umanitar de a-i ajuta pe cei care sunt în aceste tabere de refugiați. Situația a fost foarte dificilă anul trecut și în Egipt când o serie de bombe au incendiat cam o sută de biserici, dintre acestea vreo trei erau biserici baptiste. Acum văd că s-a restaurat ordinea într-un alt context politic de acolo. Vorbind de situația din Israel, cu siguranță și acolo suntem îngrijorați de ce se întâmplă în fâșia Gaza. Datorită războiului Biserica Baptistă de acolo suferă. Am înțeles dintr-o știre că ar fi murit o soră din biserica respectivă. În Israel există baptiști și aceștia sunt în marea lor majoritate, dacă nu în întregime, palestinieni, dar Uniunea Baptistă din Israel are o sută de ani vechime. Am vizitat biserici acolo, în Nazaret însă, unde există o biserică baptistă, iar frații de acolo au și un liceu baptist. Mai există probleme de exemplu în câteva țări din zona Asiei Centrale în care libertățile religioase nu sunt garantate și nu sunt permise, de aceea ne rugăm Domnului ca și acolo să găsim soluții. Am încercat diferite forme de mediere și de vizitare pentru a se deschide din nou ușile libertății, în special în țări cum ar fi Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan. Ne rugăm ca situația să se îmbunătățească.


Lasă un răspuns