Otniel Bunaciu despre politica si biserica

otniel-ioan-bunaciu-137x150Reporter: – Cum vedeţi amestecul religiei în bătălia politică?

Otniel Bunaciu: – Potrivit Constituţiei, România nu este un stat religios. Constituţia menţionează foarte clar că statul este echidistant cu toate bisericile. În acelaşi timp, fiind o organizare seculară, nu văd ce rol are biserica în politică. În acest sens, mă bucur că şi biserica majoritară a dat o declaraţie. Politicienii, în campania electorală, vor folosi orice oportunitate pentru a-şi mări şansele de a fi aleşi. Dar eu cred că nu ar trebui să facă parte din discuţie apartenenţa etnică, apartenenţa religioasă şi alte aspecte de genul acesta, care nu sunt relevante conducerii ţării.

Rep.: – Despre afirmaţia domnului Ponta referitoare la domnul Iohannis ce părere aveţi?

O.B.: – Cred că a fost o remarcă nefericită, dar poate nu a fost intenţionată chiar în sensul acela. Românii, în general, nu sunt foarte motivaţi de religie, deşi naţionalismul şi tradiţia au o anumită influenţă asupra felului în care oamenii reacţionează. Societatea s-a polarizat, dar ar fi trist ca şi religia să contribuie în sensul acesta. Eu cred că toate confesiunile ar trebui să facă un front comun, să spună că nu este o temă peste alegeri. Noi ne rugăm lui Dumnezeu, ca El să scoată oamenii potriviţi, dar nu ne implicăm în forma aceasta. Ţara noastră are nevoie de unitate în momentul acesta. Suntem destul de împărţiţi şi viitorul nostru este dependent de modul în care noi ne putem prezenta. Dacă noi tot ne demonizăm unii pe alţii, şi etnic, şi religios, contribuim la imaginea pe care o avem în străinătate, din păcate.

Rep.: – Au existat şi credincioşi baptişti care au candidat la diverse funcţii. S-au bucurat de susţinerea Uniunii Baptiste?

O.B.: – În mod oficial, Uniunea Baptistă nu este implicată în politică şi nu susţine candidaţi. Păstrăm relaţii cordiale cu toate autorităţile, dar în statutul cultului nostru scrie că pastorii nu au voie să se implice în politică. Deci dacă o fac, o fac în nume personal. Normal că mă bucur când un creştin, nu neaparat baptist, este ales, dar cred că principalul criteriu de alegere este competenţa şi ceea ce poate oferi ca persoană. Avantajul unui creştin practicant este că aşteptăm să aibă o moralitate mai bună, să aibă valori. Dar nu acesta este criteriul alegerilor.

Rep.: – Din câte ştiţi dumneavoastră, candidaţii baptişti au avut probleme din cauza faptului că nu aparţineau de biserica majoritară?

O.B.: – Eu, personal, nu am auzit aşa ceva. M-am bucurat, vă spun sincer, că în discursul politic din România, aceste nuanţe au fost în general excluse până acum. Eu am văzut doar o singură remarcă, făcută într-un context de întâlnire, şi sper să fie singulară.

Materialul poate fi citit ad extenso AICI


Lasă un răspuns