0

EXPLICAȚII BIBLICE – 25 MAI

Zemanta Related Posts ThumbnailMai 2014

Tema generală a lunii Mai este: Prezentarea adevărului .

Data: 25 Mai

Tema: Scopul misiunii este întoarcerea oamenilor la Dumnezeu

Text:Ioan1:9-13; Fapte 26:17-18,

Verset de aur: Ioan 1:9 “Lumina aceasta era adevărata lumină care luminează pe orice om venind în lume.”

Ideea centrală: Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru a realiza împăcarea omului cu El, iar acum acționează prin noi pentru a face cunoscută această veste bună prin lucrarea de misiune.

Scopul lecției: Să ne ajute să apreciem mai mult venirea lui Isus Hristos în lumea noastră întunecată și aceasta să ne încurajeze să fim lumini în întuneric.

Introducere

David Bosch spunea că misiunea creștină dă expresie relației dinamice dintre Dumnezeu și lume, portretizată mai întâi, în mod particular în istoria legământului cu poporul Israel, iar apoi în mod plenar în nașterea, viața, moartea, învierea și înălțarea lui  Isus. Misiunea se referă în primul rând la missio Dei, care înseamnă descoperirea de sine a lui Dumnezeu, a iubirii Lui față de lumea creată, a lucrării lui în și cu lumea, a naturii și activității lui Dumnezeu, care cuprinde atât biserica cât și lumea, activitate în care biserica are privilegiul de a participa.

 

Explicaţii contextuale și exegetice:

 

Toate cele patru evanghelii încep cu prezentarea lui Isus Hristos în context istoric. Dar caracterul introducerii Evangheliei lui Ioan este unic. Ioan începe cu un prolog teologic (cf. Ioan 1:1-18). Faptul acesta poate fi cel mai bine explicat prin scopul urmărit de Ioan. Scopul lui Ioan a fost evanghelistic. (cf.Ioan 20:31 „€œPentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezând să aveți viață în Numele Lui.”) Potrivit unor comentatori ai Noului Testament metoda lui Ioan poate avea și o justificare apologetică; este posibil ca el să fi căutat să corecteze anumite învățături false care începuseră să circule, semănând îndoială cu privire la dumnezeirea lui Isus. Este ca și cum Ioan ar fi spus: €„Doresc să analizați învățăturile și faptele lui Isus. Dar nu veți înțelege în sensul ei cel mai deplin vestea bună despre Isus dacă nu-l vedeți din acest punct de vedere. Isus este Dumnezeu arătat în trup iar cuvintele și faptele Sale sunt cuvintele și faptele Dumnezeului intrupat”

Prologul conține multe teme principale ale Evangheliei, introduse mai târziu și dezvoltate plenar. Printre cuvintele cheie se număra: Cuvântul (v1), viață (v.4), lumină (v5), întunericul (v5), martor (v7), lume (v9), adevărata (v 9), singurul născut (v 14), Tatăl (v. 14), slavă (v 14), adevăr (v.14).  În versetele 6-9, autorul se apropie de cadrul istoric. Credința creștină se bazează pe evenimente istorice; fără evenimentele venirii lui Isus Hristos în lume și ale morții și învierii Lui, religia noastră nu ar fi decât filosofie. Dar apostolul Ioan notează că atunci când a pregătit acest eveniment, Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Botezătorul să pregătească, calea pentru Fiul lui Dumnezeu care în loc să fie numit Logos, este numit Lumina. Lucrarea lui Ioan Botezătorul constituie în cea mai mare măsură subiectul capitolului 1. Sarcina să ca „glas care strigă în pustie”  (cf. Ioan 1:21 a fost să-i facă pe oameni să creadă (cf.Ioan1:7) Cuvintele finale din v. 9, „€œvenind în lume”, se referă la „adevarata Lumina” și nu la „orice om”. Aici nu este vorba de vreun fel de lumină universală pe care o posedă orice om. Dimpotrivă sensul dat de Ioan pare să fie: Atunci când Ioan depunea mărturie, chiar atunci Lumina adevărată a venit în lume și era pe punctul să-și facă apariția la malurile Iordanului.  Versetul 10 face trei afirmații : ”El era în lume…lumea a fost făcută prin El…lumea nu l-a cunoscut.” Dumnezeu a făcut toate pregătirile necesare pentru venirea Fiului Său în lume. Întreaga istorie a poporului Israel, și propovăduirea meteorică a ultimului mare prooroc, Ioan, ar fi trebuit să-i asigure un cald bun venit din partea evreilor. Prin liderii lor desemnați, națiunea Israel că întreg L-a respins. a€œDar turor celor ce l-au primit- expresie sinonimă cu a crede în El- acestora, spune Ioan, „El le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”  Oamenii nu sunt prin natura lor copiii lui Dumnezeu, dar pot deveni primind darul nașterii din nou.  Vestea bună este că toți oamenii care își pun credința în Hristos, sunt născuți în familia Lui și devin copiii Lui. Ioan observă că această naștere nu are nici o legătură cu a€œdescendenta noastră naturala” (cf.v 13 nu este a€œdin sange”) Această naștere nu este nici din pricină „€œvreunei decizii umane sau a voinței unui om.  Omul îl primește pe Isus și-i răspunde prin credința și ascultare, dar lucrarea tainică a Duhului Sfânt este „€œcauza” regenerării. (Cf. Ioan 3:5-8). Nașterea unui copil al lui Dumnezeu este o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu, care regenerează.

Aplicații / considerente misiologice:

Cum se poate ca Lumina să lumineze în întuneric (în prezent) dacă Isus a plecat de pe pământ? Întreaga existență a Bisericii Creștine pe pământ poate fi considerată misionară. O dimensiune esențială a misiunii este evanghelizarea. Cel mai mare evanghelist este Dumnezeu Tatăl. El a vestit Evanghelia prin Îngerul Său, prin Fiul Său și prin Duhul Său, înainte de a încredința vreo parte a acestei sarcini oamenilor. Prin urmare mărturia Bisericii va fi întotdeauna subordonată mărturiei Duhului. Asta nu înseamnă că noi mărturisim și el ne connfirmă mărturia, ci că El mărturisește și noi Îi cofirmam mărturia. Dumnezeu a chemat Biserica să fie vestitorul Evangheliei până la marginile pământului.

Întrebări pentru discutii:

  1. Ce vrea să spună Scriptura când afirmă că Isus posedă viața și că această viață era lumina oamenilor
  2. De ce se străduiește Ioan să facă distincție între Ioan Botezătorul și Lumină?
  3. Care este singura cale de a deveni copil al lui Dumnezeu?
  4. Ce crezi că înseamnă a-l primi pe Hristos?

Pastor Dr. Daniel Maris

Rector Institutul Teologic Baptist București

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014
Bibliografie

D.A. Carson  &  Douglas J. Moo, ed., Introducere in Noul Testament, Publicat in Limba Romana de Editura Faclia, Oradea, 2007; David J. Bosch, Transforming Mission, Orbis Book, New York, 1991.; John F. Walvoord & Roy B. Zuck, ed., Comentariu al Noului Testament, Publicat in Limba Romana de Fundatia E.B.E. Romania si Editura Multimedia, Arad, 2005; Ucenicie in scoala lui Isus, Manual de crestere spirituala si de formare a lucratorilor crestini laici, Cursul 1-2, editat de B.E.E. Romania, 1987; Unelte pentru evanghelizarea personala, Manual de crestere spirituala si de formare a lucratorilor crestini laici, editat de B.E.E. Romania, 1987; William Carey Moore, ed., Studii pentru scoala duminicala, vol. 5, Publicat in Limba Romana de Societatea Misionara Romana, 1986

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.