Chemarea Siberiei: un misionar român între buryati

2 mai 2014
Ulan-Ude, Buryatia

Era o dimineață friguroasă de început de ianuarie. Cineva a bătut la ușă. Când Adriana a deschis, Andrei stătea în fața ușii cu câteva plase în mână. L-a poftit în casă, a intrat și…a rămas pentru 3 luni. Andrei este buryat, are 21 de ani și este din Cita, oraș la peste 650 km est de Ulan-Ude. Pe când avea 9 ani, o verișoară cu câțiva ani mai mare, supărată în urma unei neînțelegeri dintre ei, a turnat pe el benzină și i-a dat foc. Arsurile i-au afectat aproape tot corpul de la brâu în jos, în unele locuri în profunzime până aproape la os. Când a ajuns la spital, medicii au vrut să-i amputeze picioarele și i-au dat șanse mici de supraviețuire. Doar un medic rezident tânăr a riscat, la operat și la luat sub supravegherea lui. Andrei a supraviețuit. Au urmat ani de zile petrecuti prin spitale, au intervenit complicații, au urmat peste 50 de operații, transplanturi de mușchi și piele de nu i-a mai rămas aproape nici o parte de corp fără cicatrice în afară de față și palme. Apoi alți câțiva ani de zile petrecuți în casa de copii (tata murise, mama alcoolică fusese decăzută din drepturile părintești). În urmă cu vreo trei ani a auzit prima dată Evanghelia, s-a întors la Dumnezeu în septembrie 2013, după care a trecut prin două centre de reabilitare, Chita și Ulan-Ude – avusese probleme și cu acoolul, și cu drogurile. În centrul de reabilitare din Ulan-Ude l-am cunoscut și eu, după ce Naomi Teodora si Ioana Ruth veniseră într-o joi seara acasă de la întălnirea de adolescenți și tineri și mi-au povestit despre el – Andrei își spusese mărturia acolo.

În dimineața aceea de ianuarie ieșise din Centrul de reabilitare și nu avea unde să se ducă. Mă întrebase de vreo cateva ori când era în centru dacă l-aș fi înfiat atunci când se afla în casa de copii. I-am raspuns doar ca ne-am fi dorit să putem înfia un buryat, dar ca legea rusă nu ne permite. Pentru următoarele trei luni a devenit băiatul și fratele nostru mai mare. Primele zile-săptămâni împreună a fost frumos, dar și greu.

Frumos pentru că am putut să petrecem mult timp împreună, să ne cunoaștem mai bine, să ne rugam și să studiem Cuvântul. Să vizităm bolnavi sau prieteni, să ajutăm în câteva situații la munci fizice. Să povestim, să împărtășim, să căutăm răspunsuri la multe-multe întrebări care îl frământau.

Greu pentru că nu putem să-l iau peste tot cu mine. Era destul de mult timp acasă – afară iarnă siberiană, unde să se plimbe? Apartamentul pe care îl închiriem nu e prea spatios (vreo 50 de metri pătrați, doua camere transformate cumva în trei), aveam două fete adolescente, una învățănd de dimineața, alta după-amiaza, așa că întotdeauna eu sau Adriana trebuia să fim acasă atunci când și Andrei era aici. Și-a căutat de lucru, dar fiindcă nu avea documente (le pierduse cu ceva vreme în urmă) a fost greu să-și găsească.

După vreo lună a început să lucreze ca zilier-hamal. Venea în fiecare zi acasă frânt de oboselă, dar plin de mărturii despre cui îi mai mărturisise astăzi despre Dumnezeu, cui îi mai dăruise un Nou Testament… Rar am întălnit pe cineva care să aibă atâta pasiune pentru evanghelizare. Am aflat despre o școală misionară undeva în centrul Siberiei (Omsk), deschisă special pentru tineri care trecuseră prin Centrele de reabilitare. Un an și jumătate, din care mai bine de 2/3 practică. Următoarea serie începea în aprilie. Își dorea să meargă, ne-am rugat pentru asta. Se părea că Dumnezeu îi deschide o cale pentru a se echipa mai bine pentru slujire. Asteptam doar să îi fie gata actele de identitate pentru a putea cumpăra biletul la tren (se cumpără doar cu buletinul sau pașaportul).

A venit și ziua în care Andrei trebuia să meargă să-și ia buletinul. A plecat pe la amiază și s-a întors către 9 seara. La zece minute după ce ajunsese la biroul de poliție să-și ridice noul act de identitate, în birou au intrat 3 polițiști cu automatele la ei. L-au ridicat și l-au dus la secția de urmăriri penale, unde l-au luat în primire alți doi ofițeri de poliție. Unul din ei «l-a mângâiat» și cu câțiva pumni. Pe Andrei trecutul îl urmărea. Cu câțiva ani înainte săvârșise un furt, printre alte încălcări ale legi. Și-a recunoscut faptele, a spus că e gata să răspundă pentru ele. Au vrut să-l aresteze și să-l trimită la Cita. În timpul celor 4-5 ore de anchetă a reușit să le povesteasca polițiștilor și despre schimbările pe care Dumnezeu le-a făcut în viața lui. Unul din polițiști a spus că nu există „foști dependenți de droguri”. Celălalt, șeful, a zis că poate e posibil să existe. Și în cele din urmă a decis să nu-l mai aresteze, ci să-l lase să meargă să se prezinte singur la cercetări, punându-i în vedere că luni trebuie să fie în Cita la sediul poliției.
Așa că în loc să cumpărăm bilete pentru trenul de Omsk (Școala misionară), am cumpărat bilete pentru cel de Cita, unde a ajuns peste doua zile. Acum, fără dreptul de a părăsi localitatea, așteaptă rezoluția procurorului și hotărârea judecătorului. Speră să scape doar cu o amendă și plata daunelor, dar mi-a spus că e gata, deși nu-și dorește, să meargă și la închisoare pentru a plăti pentru greșelile trecutului dacă aceasta va fi hotărârea judecătorului. Și credeți-mă, închisorile din Rusia sunt departe de orice standarde „europene”. Mulți din cei ce trec prin Centrele de reabilitare au trecut și prin închisori, iar poveștile despre viața de acolo sunt de cele mai multe ori sumbre, sordide.

Între timp Andrei continuă să umble cu Dumnezeu și să-L mărturiseasca pe Hristos cu același entuziasm și bucurie, fiind iplicat și în slujirea tinerilor din biserica locală din Cita. Iar noi îl așteptăm să se întorcă „acasă”.

* * *

Anul trecut la sfârșit de martie Vanea a fost „locomotiva” echipei noastre în timpul expediției peste Lacul Baikal. După expediție a continuat reabilitarea și a slujit apoi ca ajutor al liderului Centrului de reabilitare din Ulan-Ude. La începutul lui 2014 a plecat pentru o perioadă de adaptare într-un orășel aproape de granița cu Mongolia, Zakamensk. Locuia împreună cu Maxim (trecuse și el prin reabilitare) în Hujir, un sat buryat în care mica biserică din Zakamensk (care se află la aproximativ 10 km de Hujir) construise o mică casă-fermă în care foști dependenți să poată să aibă un timp de adaptare la viața în lume, ca unii care nu mai sunt din lumea aceasta (Ioan 17).
În una din seri, aproape spre miezul nopții, peste ei în casă au intrat cățiva tineri buryați localnici beți, amenințându-i și insultându-i: „Creștinii nu au ce să caute aici, vă arătăm noi vouă”! Și au început sa-i bată. Maxim a scăpat fără urmări grave, dar Vanea, bătut și speriat și de gândul că la mânie ar putea să aibă reacții necontrolate (e un tânăr puternic, atletic, făcuse sport) a sărit pe geam și a fugit aproape 10 km desculț prin zăpadă, pe un frig de -30*C, până la casa pastorului din Zakamensk, Alexei. A ajuns acolo cu picioarele degerate și cu maxilarul fracturat în urma loviturilor primite. A urmat internarea în spital, ghips, tratament.

Acum trăiește în Ulan-Ude, este mult mai bine, participă și la biserica de casă de vinerea seara din apartamentul nostru. Zilele trecute povesteam cu el și îmi spunea că speră cu ajutorul lui Dumnezeu să nu rămână cu urmări grave în urma degerăturilor. Vorbește încă greu, abia mișcându-și maxilarul, «dar vorbesc”, spune el zâmbind.

* * *

Pe Tamara Roșca, misionara din Republica Moldova care slujește de câțiva ani în satul Shabur (130 km de Ulan-Ude) multora din voi nu trebuie să v-o mai prezint. Mulți v-ați rugat pentru ea acum doi-trei ani pe cand se lupta cu cancerul. După operația din vara lui 2011 și după chimioterapie doctorii i-au spus că nu mai văd urme de cancer în corpul ei. Dar acum câteva luni de zile, după ce a început să se simtă mai prost, după analize și rezonanță magnetică, a venit vestea proastă: cancerul a recidivat. La ficat. Neoperabil – spun toți doctorii consultați.

Acum Tamara se pregătește să plece la Chișinau, unde o așteaptă rudele, multe dintre ele necredincioase. Și are nevoie, mai mult ca niciodată, de rugaciunile noastre, de sprijinul nostru!

MOTIVE DE RUGĂCIUNE:

* pentru Tamara: vindecare fizică și emoțională; pentru pace interioară umblând cu Dumnezeu în mijlocul furtunii.
* pentru ca soluția care se va da în cazul lui Andrei să fie una legală, dar cât mai blândă posibil; ca Andrei să continue să-L mărturisească pe Hristos cu bucurie, consecvență și întelepciune, iar prin mărturia lui Dumnezeu să-i atingă și pe cei dragi lui: mama, fratele, etc.
* pentru Vanea: să nu rămână urmări în urma degerăturilor; să se vindece fractura maxilarului; să-L urmeze pe Isus, crescând în cunoașterea Lui. Tinerii buryați care i-au atacat pe el și Maxim (unii din ei au dat semne de părere de rău) să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu.
* până în 25 mai ar trebui să depunem cererea pentru obținerea rezidenței pentru 5 ani în Rusia (permisul de ședere temporară de 3 ani ne expiră pe 25 noiembrie 2014, iar documentele pentru rezidență trebuie depuse cu 6 luni înainte). Dumnezeu a ascultat rugaciunile multora și cu vreo două săptămâni în urmă din lista de documente, acte, analize, etc. necesare a fost eliminată obligativitatea de a demonstra că deținem locuință proprietate personală în Ulan-Ude, cerință pe care noi nu o îndeplineam. Au rămas însă unele acte destul de greu de procurat de catre noi. Rugați-vă ca Dumnezeu să ne ajute să putem să strângem toate documentele necesare și să depunem cererea pentru rezidență până în 25 mai.

__________

Marius Giura este un credincios baptist din România care este misionar în Siberia.