Martin Luther King – un luptator pentru libertate

martin luther kingUn material de Ioan Bunaciu

Într-o seară din 2013, când ascultam știrile la televizor, dintr-o dată vorbitorul a anunțat că astăzi se împlinesc 50 de ani de când un glonț trans de un extremist alb a curmat viața pastorului de culoare, Martin Luther King.

Știrea aceasta a făcut să treacă prin ființa mea un fior care mi-a provocat un sentiment pe care l-am experimentat de multe ori în predicile mele: „Ce iute trece timpul.”

În 1970, lucram la teza de doctorat intitulată Propovăduirea în bisericile baptiste  pe care o pregăteam la Institutul Teologic Protestant din Cluj.

În această teză am vorbit despre trei predicatori baptiști C.H.Spurgeon, E.Fosdich, și Martin Luther King, oameni pe care i-am considerat modele de predicare baptistă.

Pe C.H.Spurgeon l-am privit ca fiind „prințul predicatorilor”, rămas neîntrecut în lucrarea lui. Pe Fosdich l-am considerat ca fiind adânc din punct de vedere spiritual, dar eronat din punct de vedere teologic considerându-L pe Isus Mântuitorul „omul din Nazaret” care, prin jertfa Sa a devenit „Fiul lui Dumnezeu”.

Pe Martin Luther King am ales să mă ocup de el pentru lupta ce a adus-o el împotriva segregației rasiale. El spune că predicatorul, în propovăduirea sa, trebuie să combată problemele conflictuale din viața credincioșilor.

Cu cincizeci de ani în urmă în societatea americană exista un conflict între albi și negri. De o parte a conflictului erau albii care erau urmașii protestanților refugiați în america cu 200 de ani urmă, pentru că au fost prigoniți de catolici, iar pe de altă parte a conflictului erau negrii care cu 200 de ani în urmă au fost luați împotriva voinței lor din Africa și duși de albi în America ca sclavi și puși la munci grele.

Conflictul dintre cele două etnii s-a accentuat în 200 de ani, iar negrii s-au înmulțit și ei în America de Nord și, astfel, au apărut multe conflicte și neînțelegeri.

Fratele Socaciu, directorul seminarului nostru, când eram eu seminarist în anul I, 1947, ne-a explicat cum trăiau albii și negrii în America prin anul 1900 când era el tânăr și locuia acolo. Etnia albă se bucura de toate beneficiile civilizației, dispunea de toate resursele economice, iar negrii erau supuși unei segregații rasiale, puși la muncile cele mai grele. Ne spunea că în orașele mari circulau două feluri de autobuze separate pentru albi, în care negrii nu aveau voie să urce, și autobuzele pentru negri veneau rar și întotdeauna supraaglomerate. În orașele mici unde circula doar un fel de autobuz, primele opt locuri din față erau rezervate pentru albi, și dacă într-o stație se urcau albi și locurile erau ocupate de negrii, aceștia din urmă trebuiau să se ridice și să dea locurile albilor.

În funcțiile publice erau angajați numai albi, iar negrii lucrau la cele mai grele munci care erau și cele mai prost plătite.

Școlile cele mai bune erau pentru copiii albilor, negrii aveau școli separate. Chiar și în biserici se practica separatismul. Erau biserici pentru negrii și biserici pentru albi. Mulți negri erau baptiști și aveau biserici. Unde erau mai puțini negri bisericile aveau scaune în spate pentru ei. Socaciu ne spunea că negrii suportau această discriminare rasială cu stoicism. O priveau ca pe o stare normală. Împotriva acestui fel de gândire din bisericile negrilor, s-a ridicat Martin Luther King.

La 18 ani a ținut prima predică. El era un tânăr bine pregătit, doctor în filozofie. A fost angajat pastor la biserica de negri și a organizat întâlniri prin biserici prin care a cerut ca și negrii să profite de binecuvântările culturii și ale civilizației pentru că și ei sunt creștini, copii ai lui Dumnezeu și frați de credință în Isus Hristos.

El dorea ca problemele contemporane ale bisericii să fie rezolvate prin Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. El era un credincios sincer. Efectul predicilor sale a fost că negrii s-au trezit din moleșeala lor și mulți dintre albi au fost pregătiți pentru unirea cu frații lor negri.

Albii extremiști i-au promis lui Martin Luther King moartea. El s-a pregătit și pentru acest eveniment. După uciderea președintelui Kennedy, i-a spus soției sale Coretta că trăim într-o societate bolnavă.

Vom analiza o predică ce a ținut-o el în acele vremuri și care avea titlul: „Prietenul de la miezul nopții” din Luca 11:5. În predică el analizează problemele cu care era confruntată societatea americană și care aștepta rezolvarea problemelor de la biserică. Societatea americană aștepta de la biserică trei pâini.

În lumea noastră este întuneric gros ca abia putem vedea unde merge drumul nostru. E miez de noapte în plan mondial, iar națiunile s-au angajat într-o luptă colosală pentru supremație. Într-o singură generație au fost două războaie mondiale și norii negri vesteau un nou război. Omul dispunea atunci de bomba atomică ce în câteva minute poate distruge marile orașe ale lumii.

Este miez de noapte în ordinea morală. Principiile morale și-au pierdut semnificația lor. Pentru omul modern, binele abstract este și răul abstract. Depinde ce zice majoritatea. Miezul nopții este ora în care omul caută să împlinească a 11-a poruncă: „Nu te lăsa prins.” După morala din miezul nopții păcatul cardinal este de a fi prins și virtutea cardinală de a scăpa. Minciuna este foarte corectă. Conceptul darwinist a superiorității celui mai bine adaptat este înlocuit printr-o nouă filozofie care propovăduiește că supraviețuiește cel mai șiret. Această moralitate a provocat o scădere tragică a normelor morale.

În concepția lui King biserica este prietenul care vine vecinul să-i ceară o pâine în miez de noapte.

În America sunt astăzi (1968) 115 milioane de oameni înscriși în registrele tuturor bisericilor, o creștere de 100% față de 1929, iar populația a crescut cu numai 31%. Deci, o lume imensă s-a adunat la poarta bisericii cerând ajutor. Biserica rămâne un reper pentru călătorul obosit din miez de noapte. King arată ce așteaptă călătorul obosit de la biserică. Gloata flămândă de 115 milioane de oameni așteaptă ca biserica să-i ofere pâinea speranței.

În primii ani ai veacului nostru puțini oameni simțeau foame după această pâine. Epoca primelor telefoane, a primelor automobile, a primelor avioane, a oferit oamenilor optimism și au crezut că fiecare descoperire științifică îi va aduce la un nivel superior de producție. Ei au adorat templul pragmatismului inevitabil, însă după o serie de evenimente tragice au descoperit egoismul și corporatismul. Această descoperire teribilă a provocat căderea optimismului. În asemenea situație dureroasă se cere pâinea speranței.

De asemenea, spune Martin Luther King, oamenii cer de la biserică pâinea credinței, pentru că într-o generație frământată de atâtea deziluzii oamenii au pierdut credința în Dumnezeu, credința în oameni și credința în viitor. În mijlocul acestor deziluzii oamenii cer bisericii pâinea credinței. Ea ne poate schimba viețile, ea ne arată binele pe care trebuie să-l înfăptuim, ea ne face să vedem semnele revenirii lui Hristos, ea ne face să îndeplinim binele pe care-l putem face într-o viață trecătoare.

În cele din urmă ni se cere și pâinea iubirii. Fiecare persoană dorește să iubească și să fie iubit. Cel ce simte că nu-i iubit are impresia că nu este băgat în seamă. Multe lucruri au survenit în lumea modernă care dau omului sentimentul că nu este băgat în seamă. Omul se simte singur în mulțime.

Omul din parabolă, fiind trezit de prietenul său în miez de noapte, îi dă un răspuns enervat „nu mă interesează aceasta. Este miezul nopții, copiii mei sunt cu mine în pat și nu mă pot scula să îți dau pâine.” Dacă analizăm activitatea desfășurată de King putem înțelege că el a fost un creștin sincer care dorea din toată inima rezolvarea problemelor rasiale de răzbunare, de exploatare și de împlinire a învățăturilor lui Isus Hristos. A iubit idealurile pentru care și-a dat viața, a fost pregătit pentru acest sfârșit. Când s-a anunțat uciderea lui Kennedy a spus soției sale: „Trăim într-o societate bolnavă.”

În după amiaza zilei de 4 aprilie 1968, când se afla în Memphis pentru organizarea unei demonstrații, a ieșit pe balconul hotelului unde era găzduit și a strigat după cântărețul Ben Branch care era sub balcon: „Ben, vei cânta pentru mine în această seară Scumpe Isus, ține-mă?” Cântărețul i-a răspuns râzând: „Sigur că da!” În acel moment glonțul criminalului a pus capăt vieții lui Luther King. Societatea violentă a făcut încă o victimă, de data aceasta victima era apărătorul non-violenței.

Pentru noi Martin Luther King rămâne un model inspirativ în care vedem ce este predica. Deși problemele pe care le-a observat Martin Luther King nu sunt în țara noastră, totuși modul lui de a rezolva problemele dintre oameni prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu este valabilă. Predica este o unealtă de rezolvare a problemelor dintre membrii bisericii. Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu este unealta de rezolvare a problemelor dintre credincioși și necredincioși pentru că ea transmite adevărul suprem al lui Dumnezeu și pacea și buna învoire între oameni.


Lasă un răspuns