Vindecarea are diferite dimensiuni: fizice, emoționale, relaționale și spirituale. Dar cel mai direct, vindecarea are de asemena legătură cu ispășirea, a spus Graham Hill, profesor de Teologie aplicată la Morling Baptist Theological College din Sydney, Australia în timpul celei de-a opta conferințe BICTE.
Hill a explorat în materialul său relația dintre vindecare și lucrarea de ispășire făcută de Hristos. „Biserica trebuie să dezvolteun spectru mai larg al înțelegerii vindecării și a relației sale față de teologia ispășirii,” a spus Hill. „Deși ispășirea este în primul rând despre anularea vinei, despre lucrarea lui Dumnezeu pentru eliberarea indivizilor, a bisericii și a ordinii create de vină și păcat, este la fel de adevărat că teologia noastră cu privire la ispășire poate extinde înțelegerea naturii și scopului vindecării și a legăturilor ei cu ispășirea, întruparea și învierea.”
Există o nevoie acută „de a explora natura vindecării asociată cu ispășirea în sens larg – eliberarea de păcat, restaurarea relațiilor, eliberarea de dependențe, sclavie și respingerea idolatriei” precum și de restauarea „păcii, a libertății și a bucuriei în dimensiunea emoțională, psihologică și spirituală a vieților noastre.”
Vindecarea în zilele noastre este accidentală întrucât „vindecarea finală are loc la Parousia,” a doua venire a lui Hristos. De exemplu, deși vindecarea fizică „este disponibilă tuturor prin ispășire… ea nu este disponibilă tuturor celor aflați în prezent în viață. Ea este garantată în veacul care va să vie,” a afirmat Hill.
Acest fapt ar trebui să ne ducă la precauție în ceea ce privește punerea vindecării fizice pe seama credinței autentice. Hill face legătura cu criza credinței pe care a avut-o în tinerețe ca tânăr membru al unei biserici penticostale când, în ciuda rugăciunilor sincere și a credinței în vindecarea fizică, persoanele pentru care s-a rugat au sfârșit prin a muri. „Unele mișcări penticostale, neo-penticostale și carismatice au încercat să facă în mod explicit legătura între vindecarea fizică și ispășire,” a observat Hill. „Această teologie și-a făcut simțită prezența și în cercurile evanghelice, independente și în protestantismul clasic, din lumea întreagă dar și în bisericile cu învățături carismatice.”
Ar trebui pus un accent mai mare, a spus Hill, pe vindecarea vieții comune și etice a bisericii, inclusiv în ceea ce privește mărturia publică, slujirea și credincioșia în ceea ce privește „căutarea misiunii de vindecare înfăptuită de Dumnezeu.”
