Alianța Mondială Baptistă este prezentă la Conferința Națiunilor Unite

Alianța Mondială Baptistă este organizatorul principal al unui seminar ce va avea loc în timpul Conferinței Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Sustenabilă (UNCSD) care va fi găzduit în Rio de Janeiro, Brazilia între 20-22 iunie.

Cunoscut și ca Rio 20+, UNCSD va marca cea de-a douăzecea aniversare a Earth Summit care a avut loc prima dată în 1992 în orașul amintit anterior. Conferința din 1992 a considerat prioritară pe agenda UN dezvoltarea sustenabilă. Anul acesta la conferința de la Rio 20+ se va indentifica modul în care dezvoltarea sustenabilă poate crea o structură pe termen lung pentru schimbările apărute în context economic, social și de protecție a mediului.

Alianța Mondială Baptistă, alături de World Methodist Council, World Council of Churches, Church World Service și de Global Fund for Education Development, vor găzdui o serie de întâlniri care vor examina rolul instituțiilor religioase și educative în abordarea problemelor legate de sustenabilitate, impactul instituțiilor religioase și educative în ceea ce privește agenda globală a sustenabilității, precum și resursele pe care practicile religioase și educaționale le oferă pentru o abordare ecologică a lumii înconjurătoare.

Directorul pentru Libertate și Justiție al Alianței Mondiale Baptiste, Raimundo Barreto și Mark Greenwood de la BMS World Mission, agenția de misiune baptistă care se află în prezent în Brazilia vor avea o serie de mesaje în cadrul evenimentului.

Prin discutarea modului în care grupurile religioase și educaționale pot promova valorile etice și a modurilor în care pot contribui la acțiuni ce vizează mediul înconjurător și practicile sustenabile, acest eveniment va arunca lumină asupra unei probleme strategice fundamentale din cadrul conferinței Rio 20+. Evenimentul este necesar întrucât discuțiile legate de sustenabilitate trec de la contextul politic, economic și științific în cel social, cultural și spiritual. Această schimbare se datorează în special întrebărilor etice care apar în urma intersectării dintre religie și educație, dar care adesea sunt neglijate în discuțiile globale.

Alianța Mondială Baptistă este co-sponsor al unui eveniment care examinează rolul conferințelor UN în democratizarea relațiilor internaționale și a pregătit acest eveniment încă din Martie 2011. Alianța Mondială Baptistă participă alături de alte ONG-uri împreună cu care a realizat un document intitulat Zero Draft ce cuprinde obiectivele și modul de implementare de către statele membre ale UN ale politicilor de sustenabilitate.

Rio 20+ are trei objective major: asigurarea hotărârii de sprijini dezvoltarea sustenabilă,   evaluarea progresului și a piedicilor în calea implementării obiectivelor deja asumate și prezentarea unor noi obiective. Temele care vor fi examinate se vor derula în jurul conceptului de economie ecologică în contextul dezvoltării sustenabile într-un cadru instituțional și a eradicării sărăciei.


Lasă un răspuns