Siria – Chemare la solidaritate

În data de 26 martie 2012, la Amman, Iordania, a avut loc o întâlnire a liderilor Federației Europene Baptiste. Alături de președinte – Hans Guderian (Berlin),  vicepreședinte – Otniel Ioan Bunaciu (București, România) și secretar general – Tony Peck (Bristol, Marea Britanie), la întâlnirea Federației au participat și doi reprezentanți din Siria precum și reprezentanți din opt biserici din Egipt, Iordania, Liban, Cisiordania și Fâșia Gaza. Cu această ocazie a fost lansată o chemare la solidaritate și rugăciune pentru credincioșii din Orientul Mijlociu. Biserica baptistă din Homs, Siria, numeroasă nu cu mult timp în urmă, are acum doar 15 credincioși. După cum a declarat președintele EBF, Hans Guderian, mulți din cei 175 foști membri au părăsit orașul din cauza situației neclare și înspăimântătoare din Siria. ”Frații și surorile noastre din Orientul Mijlociu trebuie să știe că în această perioadă dificilă sunt susținuți de rugăciunile credincioșilor de pretutindeni din lume”, a declarat Guderian.  

Reprezentanții bisericilor din Orientul Mijlociu au comunicat faptul că există multă incertitudine cu privire la viitor însă, în ce privește răspândirea Evangheliei, există ”uși deschise”.  ”Credința lor le dă putere să rămână activi chiar sub condițiile acestea schimbătoare”, a spus Peck.

S-a raportat faptul că trei biserici din Egipt au trebuit să fie închise în urma unor atacuri din partea musulmanilor, însă Uniunea Baptistă nu vrea să renunțe la eforturile misionare planificând în următorii zece ani să planteze o sută de biserici noi. În Iordan situația este considerată stabilă, totuși, din pricina lucrării sociale lărgite – în special cea printre refugiații din Irak și Siria – au ajuns la limita resurselor. Situația din Cisiordania este neclară și dificilă, iar numărul credincioșilor continuă să scadă. Tot într-o situație complicată și tensionată se află și bisericile din Fâșia Gaza. Situația credincioșilor din Irak i-a preocupat cel mai mult pe participanții la această întâlnire. Mulți credincioși au părăsit capitala, Bagdad, afectând biserica baptistă deschisă în 2004. Dacă până nu demult biserica avea până la 500 de membri astăzi au rămas în jur de 70. Totuși, în Erbil, oraș din nordul Irakului, a luat ființă o biserică nouă și în creștere continuă. S-a comunicat chiar faptul că numeroși musulmani s-au convertit la creștinism. În ceea ce privește Libanul, există informații care spun că în această țară sunt oportunități bune de evanghelizare și misiune.


Lasă un răspuns