Rasism latent în Rusia

Pentru prima oară creştinii evanghelici din Moscova au celebrat în data de 16 ianuarie sărbătoarea americană dedicată activistului drepturilor cilive baptiste, Martin Luther King (1929-1968), eveniment ce bisericile baptiste ruse speră să devină o sărbătoare tradiţională anuală.

Cu această ocazie, Vitaliy Vlasenko, pastorul unei biserici baptiste din Moscova şi directorul de Relaţii Eclesiale Externe din cadrul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste Evanghelice din Rusia, a explicat faptul că, deşi mulţi ruşi afirmă că nu promovează rasismul şi că aceasta este o problemă distantă şi externă, acest lucru nu este adevărat. Potrivit lui Vitaly, există un rasism latent care nu trebuie măturat sub covor.

Inginerul Daniel Ekat, din Camerun, a raportat şi el că în Moscova există atacuri rasiale; chiar el a fost bătut de două ori în timpul celor zece ani petrecuţi în Rusia. “Prietenilor mei le este deseori teamă să iasă pe stradă. Când o persoană acoperită de sânge este adusă în dormitorul nostru, asta îi face să se înspăimânte pe prietenii mei şi să se întrebe dacă să mai continue sau nu studiile sau să se retragă imediat spre casă.”, a explicat Ekat. “Ruşii cred că numai huliganii sunt implicaţi în astfel de practici, dar asta este doar o parte din adevăr. Suntem bătuţi de toţi aceia care ne privesc drept nişte maimuţe negre.”

Metodistul american, Matthew Laferty, ce păstoreşte o biserică în care se adună mulţi negri, a spus că “oamenii din biserica mea sunt confruntaţi zilnic cu problema rasismului.”


Lasă un răspuns