Miscare de solidaritate pentru IBTS

Recent, a avut loc o amplă mișcare de solidaritate pentru Seminarul Teologic Baptist Internațional. Centrul educațional teologic s-a mutat de la Rüschlikon, Elveția în castelul Jeneralka situat la marginea capitalei cehe în 1997. Începând cu 2009 instituția a început să se confrunte cu probleme financiare, funcționând în deficit. De asemenea costurile pentru întreținerea clădirii istorice continuă să crească. În semn de solidaritate, delegații Conciliului EBF 2011 din Nazaret, Israel au decis ca fiecare dintre cele 58 de uniuni membre în cadrul EBF să doneze cel puțin 10 euro. Ca urmare a acestei decizii, 19 uniuni membre au donat diverse sume care au totalizat  30 010 euro. Anul acesta sunt așteptate încă două donații. Keith Jones, Rectorul IBTS a fost impresionat de faptul că și uniunile membre din țările sărace au participat și au contribuit cu până la 100 de euro. Nicio uniune nu a donat doar 10 euro. Cea mai mică donație a fost de 50 de euro. BMS World Mission (Didcot) a donat 14 521 euro.

Keith Jones a fost de asemenea îngrijorat de faptul că majoritatea uniunilor din Europa și din Orientul Apropiat nu au fost entuziasmate în a participa. Acest lucru este valabil și pentru uniunile baptiste din Europa de Est care trimit în mod frecvent studenți la Praga. În luna septembrie a acestui an, Consiliul EBF care se va întruni la Elstal (lângă Berlin) va trebui să ia o decizie cu privire la viitorul seminarului. Până în prezent peste 250 de studenți și-au completat studiile academice în Praga. Peste 100 de participanți au obținut titlul de Master sau Doctor în Teologie sau Filosofie.

Federația Europeană Baptistă (EBF) cuprinde 58 de uniuni membre cu 740 000 de membri și peste 13 000 de biserici din Europa, Orientul Apropiat și Asia Centrală.


Lasă un răspuns