File de istorie: Balaneanu Ioan

Un material de Ioan Bunaciu

Unul din pionierii credinţei baptiste din judeţul Sălaj poate fi considerat Ioan Bălăneanu. El s-a născut în comuna Brebi de lângă oraşul Jibou, la 8 septembrie 1895, şi a primit botezul credinţei în anul 1905, fiind botezat de către păstorul Ioan Ţirban din Bihor. Credinţa baptistă a fost propovăduită pentru prima dată în comuna Brebi de către predicatorul Matei Suciu, din judeţul Cluj. El a ajuns în 1904 să predice Evanghelia în casa lui Marian F. din Brebi. Rezultatul acestei propovăduiri a fost că s-au predat Domnului 28 de suflete printre care se afla şi tânărul Bălăneanu Ioan.

La început, tânărul Bălăneanu Ioan a lucrat ca evanghelist în judeţul Sălaj, dovedind astfel chemarea de a fi păstor. De aceea în 1919 a fost ordinat ca păstor de către Ţirban Ioan, iar cercul lui de lucru includea judeţele Sălaj, Satu-Mare şi Maramureş. În 1923 s-a mutat din comuna Brebi în oraşul Jibou, în care era gară, deci putea ajunge mai uşor în bisericile care s-au înfiinţat în aceste meleaguri şi care erau păstorite de el. În bisericile din Maramureş a lucrat până în 1930, în cele din Satu-Mare până în 1934, iar în judeţul Sălaj a lucrat până în 1954. 

El nu a avut pregătire seminarială dar i-a pregăti pe alţii pentru seminar. El a trimis pe Nicolae Miclăuş la seminar în 1926, căci a înţeles că el ar fi bun pastor pentru bisericile din zona Maramureşului întrucât cunoştea limba română, maghiară şi germană. Ascultând îndemnurile lui Ioan Bălăneanu, Nicolae Miclăuş s-a înscris la seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, şi în 1928, pe când era încă seminarist, a fost ordinat ca păstor itinerant pentru judeţul Satu-Mare şi localităţile din ţara Oaşului şi ţara Lăpuşului.

Ioan Bălăneanu a fost dotat de Dumnezeu cu o dicţiune sonoră solemnă şi claritate în expunere. De aceea, a fost respectat în bisericile pe care le-a păstorit. Eu, fiind secretar la Comunitatea Cluj între 1952-1959, l-am cunoscut şi am fost împreună cu el în vara anului 1956 la un botez care s-a ţinut pe malul unui râu. La acest botez au participat peste 2000 de oameni şi pot să spun că vara anului 1956 a fost cea mai liberă vară din partea autorităţilor comuniste. Atunci s-au ţinut şase botezuri la râuri cu popor mult, la care au participat coruri şi fanfare. Restricţiile dure împotriva activităţilor bisericii au apărut după Revoluţia din Ungaria din 22 octombrie 1956. Dar la acest botez s-au botezat şi trei fraţi care erau membri de partid. De aceea, s-a sesizat raionul de partid şi în ziua când la Căminul Cultural, când era un program mare, un autobuz cu megafoane transmitea o conferinţă împotriva religiei spunând că este opiu pentru popor, iar preoţii sunt excroci care înşeală poporul muncitor. În acea dimineaţa eu predicam la Biserica Baptistă cu geamurile deschise pentru că era cald şi strigam cât puteam de tare „Nu este mântuire decât prin Isus Hristos! Veniţi la Dumnezeu pentru că numai El rămâne. Pe acest pământ toate au un sfârşit.” La orele douăsprezece ne-am încolonat de la biserică cu candidaţii îmbrăcaţi în haine albe şi am plecat spre râul care curgea pe un câmp la doi kilometri de sat. Cortegiul nostru era numeros. Uitându-mă în urmă am văzut o mare de oameni care ne urmau şi cântau spre slava Domnului. De-odată, văd caravana cu megafonul care trece pe lângă noi şi ocupă locul de lângă râu unde noi urma să oficiem botezul. Fraţii vin şi mă anunţă că maşina aparţine securităţii şi comandantul era în ea. În mine s-a ridicat întrebarea: „Ce fac, opresc procesiunea?” Dar când am văzut marea de oameni care ne urma şi cânta „Nu-i drum-napoi, numai înainte.” am decis să mergem mai departe. Am sosit la locul stabilit, candidaţii s-au aşezat în rând lângă râu, iar magafoanele au început să urle. În acel moment au venit la mine doi-trei oameni pe care nu-i cunoşteam şi s-au oferit să meargă ei la autobuz ca să-l oprească să nu mai urle. Eu le-am spus să nu-i oprească, numai dacă se opresc ei pentru că mâine dimineaţă mă prezint la tribunal şi îi dau în judecată că prin urletele lor au tulburat serviciul religios de botez şi vor fi pedepsiţi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani. În cinci minute de la transmiterea mesajului meu megafoanele au încetat. Eu m-am ridicat pe o piatră înaltă şi lată, şi am predicat subiectul „Despre bucuriile din cer”. N-am predicat nimic despre pământ pentru ca să nu-i dau securităţii prilejul să-mi răstălmăcească predica, iar la încheiere am spus că în ţara noastră avem constituţia şi ea prevede dreptul de a crede în Dumnezeu precum şi dreptul de a nu crede în Dumnezeu, şi pe baza acestui drept constituţional, dat nouă de Dumnezeu prin Isus Hristos, noi botezăm aceste suflete îmbrăcate în alb, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.” În momentul acela, fratele Bălăneanu a intrat în apă şi i-a botezat pe cei doisprezece candidaţi în timp ce văzduhul răsuna de cântarea sutelor de cântăreţi care intonau „Cine crede se botează, cine a crezut s-a botezat”, şi cu această cântare, după ce ultimul dintre candidaţi s-a botezat, s-a încheiat serviciul nostru care a fost cel mai frumos botez din viaţa mea.

În 1919, fratele Bălăneanu s-a mutat în Jibou şi iniţial cei câţiva credincioşi din Jibou s-au adunat la închinare în casa lui. Dar oraşul Jibou era locuit de o populaţie maghiară de religie reformată, românii fiind puţini acolo. În 1950 s-a reuşit să se formeze un grup de 20 de credincioşi baptişti şi, conform statutului, s-a organizat biserica baptistă în casa lui Bălăneanu Ioan.

În 1964 fratele Bălăneanu a plecat în veşnicie, şi în 1966 credincioşii baptişti au reuşit să zidească o casă de rugăciune pe un loc de pământ dăruit din grădina lui. Biserica s-a dezvoltat frumos, iar clădirea a fost extinsă în 1974. În 1989 s-a construit o clădire a bisericii lungă de 23m şi lată de 8 m, iar în noiembrie  1990 biserica a fost inaugurată, iar în prezent desfăşoară o rodnică lucrare misionară în satele din jur. Biserica este păstorită de fratele Teofil Mihoc, absolvent al Seminarului nostru.

În prezent, în Sătmar, Maramureş şi ţara Oaşului, sunt zeci de biserici care au fost păstorite şi de fratele Bălăneanu Ioan din 1918 şi până ce Domnul l-a chemat acasă în 1964.


Lasă un răspuns