Sarbatoare la Resita

SCURT ISTORIC AL BISERICII CRESTINE BAPTISTE ‘SPERANTA’ RESITA LA JUBILEUL DE 10 ANI

20.01.2002 – 29.01.2012

In anul 1993, la solicitarea conducerii Bisericii Baptiste nr.1, Consiliul local al municipiului Reşiţa a aprobat concesionarea gratuită pe o perioada de 99 de ani, a unui teren  cu o suprafata de 1200 mp. în cartierul Lunca Bârzavei, Micro 3, pentru construirea unei biserici baptiste.

Deşi resursele financiare pentru începerea lucrărilor erau foarte modeste, Dumnezeu a lucrat in chip minunat si prin mijlocirea misionarului Larry Carnes, s-a reuşit intrarea într-un parteneriat cu o biserica baptista din Greenvile, Carolina de Sud si impreuna am reusit sa ducem la bun sfarsit acest proiect de construire a unei noi case de rugăciune în cartierul Govândari din Reşiţa.

Când construcţia se apropia de faza finală, s-a procedat şi la constituirea din punct de vedere statutar şi legal a noii biserici, prin opţiunea benevolă a unui număr de cca 350 de persoane din Biserica nr.1. Astfel acest grup nou constituit a hotărât ca biserica să poarte denumirea: Biserica Creştină Baptistă Speranţa Reşiţa şi să fie păstorită de fr.Mihuţ Mihai, păstorul care s-a implicat şi în proiectul de construire a clădirii. De asemenea a fost ales şi un comitet provizoriu al bisericii.

La data de 20 ianuarie, 2002, într-o duminică geroasă de iarnă, a avut loc serviciul de dedicare a acestei case de rugăciune şi totodată festivitatea de inaugurare a Bisericii Baptiste Speranţa Reşiţa, la care au participat reprezentanţi din partea Uniunii Baptiste, ai Comunităţii Baptiste Timişoara, din partea autorităţilor locale şi păstorul bisericii baptiste din Greenvile, dr. Steve Corts.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi cei care au optat să facă parte din Biserica Speranţa, încă de la constituirea ei şi pentru faptul că a ridicat o serie de slujitori dedicaţi atât în domeniul spiritual, cât şi administrativ, pentru ca lucrarea Lui să propăşească. Din rândul acestor slujitori au fost puşi deoparte pentru slujiri speciale, prin rugăciune cu punerea mânilor, fr: Pancea Petru, ordinat ca presbiter al bisericii în anul 2004; fr. Lucian Hergane, ordinat ca misionar, al bisericii Speranţa şi fr. Gheran Virgil, ordinat ca diacon pentru probleme administrative ale bisericii în anul 2010-imagini cu cele 3 ordinări.

La ora aceasta Biserica are un comitet format din 11 membri, fiecare având responsabilităţi  specifice, precum şi un număr de cca 30 de lucrători, implicaţi în diverse slujiri.(imagini comitet).

Ca rezultat al predicării Cuvântului la serviciile divine ale bisericii, precum şi în cadrul săptămânilor de evanghelizare organizate cel puţin de două ori pe an, multe suflete L-au primit pe Domnul Isus prin credinţă şi L-au mărturisit şi în apa botezului. Astfel în această perioadă de 10 ani s-au oficiat 19 botezuri nou-testamentale cu un număr de 194 de candidaţi, iar în prezent Biserica Speranţa numără 590 de membri şi ne rugăm ca numărul lor să crească de la an la an.

Încă de la începutul bisericii s-a dezvoltat o frumoasă lucrare cu copiii, care sunt organizaţi în trei  clase de studiu şi în fiecare duminică participă la lecţiile de şcoală duminicală un număr de cca 90-100 de copii de care se ocupă 12 învăţătoare. Există şi un cor al copiilor, care ocazional, slujeşte în biserică, cu mult entuziasm.

Apoi lucrarea cu tineretul, s-a dezvoltat de la an la an şi în ultimul timp în mod deosebit, la iniţiativa tinerilor bisericii s-au organizat mai multe întâlniri zonale pentru tineret care au fost găzduite de Biserica Speranţa. Îi mulţumim lui Dumnezeu că în această perioadă de timp, în fiecare vară Biserica a reuşit să organizeze Tabăra Speranţa, pentru copii şi pentru tineret, lucru care s-a putut realiza şi cu suportul financiar și spiritual  al fraţilor din Greenvile.

Menţionăm de asemenea că încă de la începutul bisericii, un grup de surori evlavioase au ridicat un altar al rugăciunii săptămânal, iar prin vizitele făcute au fost o binecuvântare şi mângâiere pentru mulţi bolnavi.

Lucrarea muzicală a fost şi este focalizată pe închinarea prin cântare, atât cu biserica, cât şi cu  formaţiile corale ale bisericii: corul mixt şi corul bărbătesc, iar ocazional corul copiilor şi al tinerilor.

Dumnezeu s-a îngrijit de nevoile bisericii şi în acest domeniu şi a ridicat din sânul ei persoane dedicate şi înzestrate cu daruri pentru slujire (corişti, dirijori şi organişti) care slujesc cu multă dăruire şi acum.

Merită a fi subliniat aportul corului mixt la toate serviciile de închinare ale bisericii, dar şi implicarea şi participarea lui la diferite evenimente în afara bisericii.

Astfel în anul 2008, Comunitatea Timişoara a organizat Festivalul Speranţei, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, cu participarea evanghelistului Franklin Graham, şi a unui cor mixt, format din cca 2500 de persoane din care a făcut parte şi corul mixt al bisericii Speranţa Reşiţa.

De asemenea după constituirea comunităţii Caraş-Severin, de la 01.01.2009, această Comunitate a organizat Jubileul de 400 de ani de credinţă baptistă în lume care a avut loc pe 18 Oct.2009 la sala Polivalentă din Reşiţa. Cu ocazia acestui eveniment s-a format un cor al Comunităţii de cca 250 de persoane din care a făcut parte şi corul bisericii Speranţa, care şi-a adus un aport deosebit la reuşita acestei sărbători.

În anul 2004, s-a organizat în colaborare cu Biserica nr.1 şi Biserica Betel, Jubileul de 30 de ani al corului bărbătesc al Bisericii Baptiste din Reşiţa. A fost o sărbătoare deosebită în cadrul căreia corul bărbătesc reunit din cele trei biserici l-a slăvit pe Dumnezeu şi s-au împărtăşit o serie de mărturii şi experienţe frumoase  ale corului bărbătesc în decursul celor 30 de ani de slujire.

Un domeniu special de lucrare şi implicare al bisericii este misiunea. Astfel pe parcursul acestor zece ani, s-a continuat misiunea în Oltenia la Slivileşti, judeţul Gorj, unde cu ajutorul material şi spiritual al Bisericii Speranţa s-a finalizat casa de rugăciune şi se dezvoltă o lucrare spirituală frumoasă. De asemenea s-a început misiunea în satele din jurul Reşiţei, iar rezultatele acestei lucrări nu s-au lăsat aşteptate. Astfel la Ţerova s-a reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să fie construită o casă de rugăciune, filială a bisericii Speranţa, care a fost inaugurată în Dec.2010. Dumnezeu a binecuvântat mărturia Evangheliei în Ţerova şi în primul an s-au oficiat două botezuri şi lucrarea continuă să progreseze.

La fel în localitatea Doman avem câteva persoane care au primit Cuvântul şi au fost botezate în biserica Speranţa. Biserica este implicată şi în misiunea din Serbia, alături de alte biserici din Comunitate.

În această perioadă a continuat  parteneriatul cu biserica din Greenvile, care s-a concretizat printr-o serie de vizite în grupuri mai mari sau mai mici din această biserică ce au desfăşurat o frumoasă lucrare în Reşiţa şi împrejurimi. Astfel au fost echipe de misiune şi evanghelizare pentru Reşiţa şi satele din jurul Reşiţei, echipe de misiune  pentru copii, tineret şi femei, echipe medicale cu medici generalişti şi dentişti, care şi-au oferit serviciile gratuit, în Reşiţa, Ţerova, Moniom.

Putem spune astăzi asemenea lui Samuel altădată, privind în urmă la cei zece ani de existenţă a bisericii Speranţa: „Eben Ezer – Până aici Domnul ne-a ajutat”. Iar cu privire la viitor spunem şi noi ca Avraam: „Iehova Ire – Domnul va purta de grijă”, pentru că avem încredinţarea că Dumnezeul care a început această bună lucrare cu noi, o va isprăvi şi o va binecuvânta până la sfârşit.

Fie ca prin lucrarea si marturia ei, Biserica  Creştină Baptistă Speranţa Reşiţa, să fie o binecuvântare si să aducă speranţă si mântuire in multe inimi si familii din acest oraş si nu numai.

A Dumnezeului nostru sa-I fie toata slava pentru toate lucrurile în veci de veci.

 

Resita 29 Ianuarie 2012                                                Pastor

Mihai    Mihut

 


Lasă un răspuns