Istoria întrupării este vestea cea bună care spune că Dumnezeu a venit pe pământ sub forma unei fiinţe umane pentru a merge pe unde mergem noi, pentru a simţi ceea ce simţim noi, pentru a ne arăta cum să trăim, şi pentru a ne oferi darul vieţii în plinătatea ei.
Atunci când biserica sărbătoreşte Crăciunul, ceea ce caută să facă este să plonjeze în adâncul misterului dragostei uimitoare a lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie, caută să înţeleagă o frântură din semnificaţia identificării Domnului Isus cu noi, şi caută să experimenteze încă o dată minunatul har prin care Dumnezeu face accesibilă mântuirea Sa.
De-a lungul anilor, creştinii au comentat asupra naturii Întrupării, încercând să găsească cuvintele potrivite pentru a exprima splendoarea ei. Dar cum putem descrie acest mister?
În timpul secolului patru, Grigore de Nazianz, arhiepiscop al Constantinopolului, a rostit o predică despre minunea Întrupării, în care a declarat: „Chiar Fiul lui Dumnezeu, mai vechi decât vremurile, cel invizibil, cel de necuprins….începutul începutului, lumina luminii, fântâna vieţii şi a nemuririi…definiţia şi cuvântul Tatălui: El este acela care vine în propriul Său chip şi ia natura noastră pentru folosul naturii noastre, şi se uneşte pe sine cu un suflet inteligent pentru binele sufletului meu, să purifice seamăn cu seamăn. El preia tot ce este uman, cu excepţia păcatului… Sfinţenia a trebuit să fie adusă [fiinţelor umane] de către umanitatea asumată de Cineva care era Dumnezeu, aşa încât Dumnezeu să poată înfrânge tiranul prin forţă şi astfel să ne elibereze şi să ne aducă înapoi la El prin medierea Fiului Său.”
Întruparea dă glas lărgimii milei lui Dumnezeu. Cât de mulţumitori suntem noi pentru faptul că Dumnezeu s-a ocupat într-un mod atât de iubitor faţă de noi, înfăţişându-se şi născându-se într-un trup uman, într-un loc modest?
Nu este uimitor faptul că Acela care a venit în lume ca un copilaş, născut în obscuritate, este Dumnezeul Creator?
După cum Martin Luther a spus odată despre copilul din iesle, „Tu eşti, într-adevăr, Dumnezeul care m-a creat, şi nu vei fi mâniat pe mine pentru că ai venit la mine în acest mod iubitor –mai iubitor nu se poate imagina.”
Dacă am putea înţelege, chiar vag, semnificaţia miracolului întrupării, ne-am putea apropia de sărbătoarea Crăciunului cu mai multă reverenţă şi umilinţă. Probabil am înţelege venirea lui Hristos ca parte a ceea ce Charles Spurgeon a numit „marea uzină a milei.”
Oare nu avem nevoie să celebrăm faptul că noi, fiinţele umane, împreună cu întreaga creaţie, suntem obiectivul Întrupării?
Haideţi să sărbătorim Darul!
Neville Callam
Secretar General
Baptist World Alliance
