Mic dejun cu rugaciune 2011

În prezența a 133 de invitați din țară și a 25 de invitați de peste hotare, Parlamentul României, sub înaltul patronaj al doamnei Roberta Anastase – Președintele Camerei Deputaților, prin intermediul Grupului Ecumenic de Rugăciune condus de deputatul Cristian Dumitrescu în calitate de președinte și de Gheorghe David în calitate de vicepreședinte, a avut loc în zilele de 7-9 decembrie Micul Dejun cu Rugăciune. Evenimentul a reunit reprezentanții organizațiilor religioase prezente pe teritoriul României. Pe lângă reprezentanții cultelor religioase au fost prezenți politicieni, oameni de cultură, reprezentanți ai codului diplomatic.

Pe 7 decembrie începând cu orele 19 a avut loc un cocktail oferit în onoarea participanților de doamna deputat Roberta Anastase. În cadrul acestei întâlniri s-a desfășurat un program cultural religios în cadrul căruia participanții au avut oportunitatea de a asculta muzică instrumentală și corală pregătită special pentru această ocazie.

În cadrul întâlnirilor din 8 decembrie principalul vorbitor a fost Primarul Capitalei, Dr Sorin Oprescu, ocazie cu care a prezentat participanților o perspectivă diacronică asupra relației dintre Biserică și Stat. De altfel, pe parcursul întregii zile, discuțiile s-au purtat în jurul acestui subiect, extrem de actual: Biserica și Statul.

Ziua de 9 decembrie a fost rezervată vizitării a două obiective turistice reprezentative: Mănăstirea Curtea de Argeș și castelul Bran.


Lasă un răspuns