Presedintele Uniunii Baptiste din Tadjikistan a incetat din viata

Tony Peck, Secretarul General al Federației Europene Baptiste anunță faptul că Alexander Vervai, Preşedintele baptiştilor din Tadjikistan, a decedat subit în urma unui infarct. Vineri i s-a făcut rău, iar ieri dimineaţă a murit în spital. Mai jos este atașată o scrisoare scrisă în numele celor de la EBF (European Baptist Federation) pentru Vice-Preşedintele Kamoliddyn Abdullaiev, care a participat la întâlnirea de la Nazaret.

Hans Guderian și Tony Peck s-au întâlnit cu Alexander cu câteva săptămâni în urmă la Congresul Euro-Asian din Kiev. El a fost cel mai apropiat prieten dintre baptiştii din Asia Centrală, opunându-se, acum câţiva ani, când a fost presat să părăsească EBF şi BWA (Baptist World Alliance), atunci când Kazahstan şi Kirghistan s-au retras. Într-o ţară dificil de trăit ca baptist, el a oferit o conducere pastorală bună şi a făcut posibil accesul în satele din Tadjikistan a căror cultură este aşa de diferită de cea rusă.

 

Revd Tony Peck

General Secretary

European Baptist Federation

 

 

 

Către Kamoliddyn Abdullaiev

 

Frate Kamoliddyn,

 

Cu mare tristeţe am primit în această dimineaţă vestea că fratele nostru drag Alexander Vervai a plecat ieri să fie împreună cu Domnul. Îţi scriu în numele tuturor celor de la EBF pentru a ne exprima adâncile şi sincerele noastre condoleanţe familiei şi tuturor fraţilor şi surorilor noastre în Hristos din Tadjikistan.

Doar cu câteva săptămâni în urmă Preşedintele nostru, Hans Guderian, şi cu mine l-am întâlnit pe fratele Alexander la Congresul Federaţiei Euro-Asiatic, unde a vorbit în mod pozitiv despre tot ceea ce face Dumnezeu printre baptiştii din Tadjikistan.

Am ajuns să-l consider pe Alexander drept un prieten personal şi un prieten al EBF. Îmi amintesc bine când eram în casa lui şi i-am cunoscut familia. După ce atât de mulţi baptişti ruso-germani au părăsit Tadjikistanul el a oferit o conducere vizionară Uniunii, mai ales în ce priveşte accesul Evangheliei la oamenii din Tadjikistan.

Dar mai presus de toate, mi-l voi aminti pe Alexander ca pe un urmaş al lui Hristos amabil şi cald cu o inimă autentică de păstor.

Te rog comunică soţiei şi familiei condoleanţe din partea baptiştilor europeni, şi cu siguranţă, ne vom ruga în zilele ce vor urma. Fie ca încredinţarea că Alexander este în pace cu Dumnezeul pe care L-a servit cu atâta credincioşie timp de atâţia ani să îi mângâie. Dacă este posibil, aş dori să transmit un mesaj care să fie citit la serviciul de înmormântare, dacă poţi să-mi oferi detalii.

„Dumnezeul cel veşnic este un loc de scăpare, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.”

În har şi pace,

Tony Peck


Lasă un răspuns