DIPLOMAŢIE LA SUPERLATIV PENTRU TOŢI ROMÂNII

MICEHERCHI/UNGARIA

„Unitate în diversitate” este mesajul transmis recent comunităţii româneşti din Ungaria de către noul Ambasador al României, Alexandru Victor Micula. Pentru prima dată în istoria diplomaţiei româneşti, ortodocşii, baptiştii şi penticostalii români din Ungaria s-au rugat împreună cu ambasadorul lor. Excelenţa Sa Alexandru Victor Micula este primul Ambasador al României la Budapesta care a vizitat cu acelaşi interes atât Biserica Ortodoxă, cât şi comunităţile protestante baptiste şi neoprotestante penticostale. 

Potrivit ziarului „Foaia românească” din Jula (Ungaria), la doar două zile după înmânarea scrisorilor sale de acreditare preşedintelui Republicii Ungare, Schmitt Pál, ambasadorul Alexandru Victor Micula a participat la un eveniment organizat de Consulatul General al României la Seghedin. După Festivitatea de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Eroilor Români din Cimitirul Central, ambasadorul a vizitat Catedra de Română din cadrul Universităţii din Seghedin, a acordat interviuri redacţiilor româneşti ale televiziunii şi radioului public şi a purtat discuţii cu reprezentanţii românilor din Seghedin, Cenadul Unguresc, Macău şi Hódmezővásárhely. Următorul punct pe agenda de lucru a noului ambasador l-a reprezentat întâlnirea cu românii din estul Ungariei.

În perioada 11 – 13 noiembrie, Alexandru Victor Micula, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria, a efectuat o vizită oficială la românii din Jula şi împrejurimi, şi a participat la o festivitate din Bihorul unguresc. Ziua de vineri, 11 noiembrie,  s-a consumat la Micherechi. Printre gazde s-au numărat primăriţa Margareta Tat şi Gheorghe Ruja, secretarul Bisericii creştine baptiste din Micherechi. Ambasadorul a vizitat instituţiile de învăţământ şi toate bisericile locale. „Este primul ambasador al României în Ungaria care, pe lângă Biserica Ortodoxă, a vizitat şi comunităţile baptiste şi penticostale. Este un pas important spre normalitate şi comuniune în diversitate, o îmbrăţişare prietenească oferită de noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar tuturor românilor din Ungaria”, ne-a declarat Gheorghe Ruja. Sâmbătă, 12 noiembrie, Victor Micula a participat la festivităţile organizate în amintirea lui Iosif Vulcan, la Leta Mare (Létavértes) iar duminică, 13 noiembrie, a fost alături de credincioşii din Chitighaz, la Sărbătoarea hramului Bisericii ortodoxe române.

„Mandatul meu ca ambasador al României în Ungaria va fi un mandat de continuitate. Avem în Ungaria o comunitate românească istorică iar în România, o puternică comunitate maghiară. Evident, autorităţile româneşti privesc spre aceste comunităţi ca fiind liantul care ne-a permis să construim punţi de legătură între cele două ţări. Vrem să păstrăm această tradiţie. Credem că este un model de urmat şi în alte zone ale Europei. Avem în lucru proiecte de infrastructură, care să aducă mai aproape cele două ţări. Ţintim îmbunătăţirea serviciilor pe care le prestăm cetăţenilor celor două ţări în materie de asistenţă medicală de urgenţă. Acum, prioritatea agendei de lucru o reprezintă conectarea sistemului 112 în zona de frontieră”, a declarat Alexandru Victor Micula, noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria.

Sorin PETRACHE



Lasă un răspuns