Baptist Times – cel mai vechi ziar crestin din Anglia se inchide

După 156 de ani de apariție, Baptist Times, unul dintre cele mai vechi ziare creștine din Marea Britanie se va închide la 31 decembrie 2011, a anunțat Bill Johnston, președintele bordului de directori. Factorii care au dus la acest lucru sunt condițiile financiare și numărul tot mai restrâns de exemplare vândute.

În perioada de glorie, în anii ’70 Baptist Times vindea circa 30 000 de exemplare săptămânal. În prezent vinde 4 500 de exemplare și are circa 300 de abonați online. Jonathan Edwards, Secretarul general al Uniunii Baptiste din Marea Britanie, într-un cuvânt de rămas bun, a spus despre ziar că „a ocupat un loc important în viața Uniunii Baptiste, iar încetarea apariției va fi un motiv de întristare pentru mulți oameni.” Ziarul a fost bine primit de către partenerii internaționali. Redactorul șef, Mark Woods, este recunoscător că a avut prilejul să lucreze pentru Baptist Times. „Trebuie să spunem că nu am fost imuni la presiunile comerciale pe care le resimt, în general ziarele” a afirmat el. „Acceptăm cu întristare faptul că ziarul se va închide dar, în același timp, apreciem grija pastorală arătată personalului.”

Începând din primăvară, departamentul de comunicare din cadrul Uniunii Baptiste va lansa un site de știri, comentarii și informații conexe. În ianuarie va apărea un număr special în care va fi semnalată istoria și contribuția ziarului de-a lungul timpului. Uniunea Baptistă din Anglia numără aproape 2 000 de biserici care au împreună aproximativ 135 000 de membri.

Informații suplimentare AICI.

 

Ruben Ologeanu


Lasă un răspuns