Împreună pentru a cunoaşte, mărturisi şi experimenta dragostea lui Hristos

În  zilele de  30 septembrie, 1 şi  2 octombrie, la Centrul Crestin Pacea din Şelimbăr – Sibiu a avut loc cea de-a X-a întâlnire de rugăciune şi părtăşie credincioşilor evanghelici care, pe lângă calitatea de copii ai Domnului au şi aceeaşi profesie – militari, din ceata sutaşului Cornelius.

Reuniţi  sub motto-ul « …să cunoaşteţi dragostea lui Hristos…»(Efes. 3:19), cei 47 de participanţi au avut parte de părtăşia  Domnului  şi de bucuria revederii. 

Ca o concluzie a prezentării binecuvântărilor şi a poziţiei creştinului în Hristos, Apostolul Pavel se roagă pentru creştinii din Efes ca aceştia să poată pricepe dimensiunile dragostei Lui (lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea) şi să cunoască această dragoste, care este mai presus de orice altă cunoaştere şi care constituie condiţia umplerii cu toată plinătatea lui Dumnezeu, premiza de căpătâi a dobândirii noii identităţi necesare trăirii ca şi creştin, conform Adevărului care este în Isus.

Din acelaşi motiv, cât şi pentru a aprofunda realitatea acestui subiect pentru militarii creştini, ne-am strâns laolaltă pentru a mărturisi unii altora despre dragostea lui Isus Hristos, despre purtarea Lui de grijă, despre harul Său nespus de mare.

Întâlnirea de rugăciune şi părtăşie a fost condusă de fratele pastor şi capelan militar Gabi Gheorghiaş împreună cu fratele col.(r.) Mihai Brumă care pentru încă 2 ani va conduce activităţile militarilor creştini din România.

La părtăşia fraţilor militari s-au alăturat  şi fraţi  din SUA (Barnes Dick- reprezentantul Asociaţiei pentru Educaţie şi Slujire a Militarilor Creştini), din Moldova (Eduard Roşca- preşedintele Asociaţiei Militarilor Creştini Cornelius), din Bulgaria (Grozdan Stoevski-lider regional pentru Europa  Centrală şi de S-E al Organizaţiei  Internaţionale de Slujire în armată şi Valentin din serviciul de pază demnitari).

Apreciem rugăciunile bisericilor locale  pentru  susţinerea pătrunderii Evangheliei în unităţile militare şi teatrele de operaţii.

Domnul să fie lăudat pentru lucrarea Lui pe care o face cu fraţi dedicaţi pentru lărgirea Împărăţiei Lui !

Mai multe informaţii privind lucrarea militarilor creştini cât şi modalitatea de contact  găsiţi  la adresa  www.asociatiacornelius.ro.

 

Ionuţ Nistor, Biserica Creştină Baptistă Sfânta Treime Deva


Lasă un răspuns